Trump a devenit un mare fan al NATO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg alături de Donald Trump, la Londra. Sursa: CNBC
Jens Stoltenberg alături de Donald Trump, la Londra. Sursa: CNBC

Secretarul general al NATO a precizat, cu 48 de ore în urmă, la CNN, că Statele Unite ale Americii îşi vor respecta angajamentele luate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, iar preşedintele Donald Trump a dovedit acest lucru şi prin dialogurile purtate, cu interlocutorii săi, care au reprezentat celelalte state aliate.

Politician cu o vastă experienţă internaţională, Stoltenberg a evocat şi prezenţa sa anterioară, la Congresul SUA, unde a constatat un sprijin foarte puternic pentru NATO, dar şi sondajele de opinie realizate peste Ocean, care confirmă opţiunea cetăţenilor americani pentru menţinerea ţării lor în OTAN.

De altfel şi la întâlnirea de la Londra, dintre Stoltenberg şi Trump, amândoi au reiterat preferinţa lor pentru schimbarea NATO, prin adaptarea continuă la noile provocări geopolitice. 

Legenda ştiinţifico-fantastică conform căreia, în viziunea Moscovei, URSS a decedat, deci şi NATO ar trebui să rămână de domeniul trecutului, este contrazisă de realităţile ultimilor 30 de ani, când nu Alianţa Nord-Atlantică, ci Federaţia Rusă – adeptă a menţinerii sferei sale influenţă în fostul spaţiu sovietic - a trimis trupe de ocupaţie în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Crimeea şi Donbas. 

Chiar dacă Stoltenberg a afirmat, la CNN, că NATO nu defineşte Rusia ca inamic, reciproca nu este valabilă, doctrina militară a Moscovei stipulând clar ţinta forţelor armate ruse, respectiv inamicul oficial – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. 

Iar dacă presiunii militare ruseşti, o provocare constantă pentru aliaţii europeni, i se adaugă evoluţia ascendentă a terorismului, ameninţările cibernetice, precum şi creşterea puterii militare a Republicii Populare Chineze, atunci soluţia este recursul la instituţii internaţionale puternice, precum NATO, aşa cum declara Jens Stoltenberg. 

Sigur că Rusia nu este azi ceea ce era Uniunea Sovietică în trecut, dar nostalgia conducătorilor de azi, de la Moscova, după grandoarea URSS, atât şi cum a fost aceasta, constituie o realitate ce nu poate fi pusă la îndoială. 

Scăderea cotei americane la cele trei bugete comune – civil, militar şi Programul NATO de Investiţii în Securitate, ce vizează sistemul de construcţii, dar şi pe acela de comandă şi control - finanţate de Alianţă este posibilă ca urmare a noii formule de partajare a costurilor, prin care membrii europeni şi Canada îşi vor creşte contribuţiile la bugetele menţionate. 

Aici merită reamintit faptul – care place unora, sau nu altora - că numai în urma duşului oratoric rece al preşedintelui SUA, o serie de aliaţi europeni şi Canada îşi vor mări bugetele pentru apărare, implicit forţa lor în cadrul defensivei NATO, a cărui rost real este pus la îndoială doar de cei interesaţi în divizarea statelor democrate, generatoare a unei puteri disuasive deloc neglijabile.

Există o diferenţă între cheltuielile de apărare ale fiecărei ţări, pentru defensiva proprie – suma totală, în acest an fiind de 1039,6 miliarde $ - şi suma alocată celor trei bugete comune mai sus menţionate, respectiv 2,4 miliarde $.

Şi efectul pe termen lung nu este doar confirmarea seriozităţii angajamentelor luate de oficiali, de rang înalt, din unele state aliate, ci şi conştientizarea de opinia publică, din fiecare ţară, a realităţii că mai mulţi bani pentru apărarea naţională înseamnă mai multă siguranţă pentru o perioadă prelungită de stabilitate în Europa.

Indiscutabil că state precum cel francez, german şi olandez, aflate în inima Europei au reţineri evidente la capitolul măririi bugetelor lor de apărare, nefiind direct percepută vreo ameninţare, la Paris, Berlin sau Amsterdam, dar alta este situaţia ţărilor baltice, Poloniei şi României, care simt şi după trei decenii pericolul revenirii, sub o formă sau alta, în sfera de influenţă a Moscovei, de unde şi interogaţia: va exista o împărţire echitabilă a răspunderilor complexe, în cadrul NATO? 

Dincolo de eforturile financiare este şi proiecţia conducerii pragmatice a NATO. Secretarul general al NATO este din Norvegia – cu un mandat prelungit într-o situaţie geopolitică fluidă, pe alocuri imprevizibilă -, iar adjunctul său este din România, ţară care simte pe propria piele cât de cenuşie şi nesigură a devenit Marea Neagră, dar şi că în ceea ce priveşte viitorul teritoriului dintre Prut şi Nistru, dar şi în privinţa relaţiilor dintre Ucraina, Georgia şi Federaţia Rusă, Germania are primul şi ultimul cuvânt, după consultări adecvate cu Franţa şi - în mod evident - cu Rusia.

Cu rezultate precum cele inserate în comunicatul primit azi de la ambasada Ucrainei în România:

image

Vă reamintiţi? Summitul de la Londra a fost scena publică pe care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a demonstrat că preferă acum dialogul amiabil cu preşedintele SUA, chiar dacă asta a impus şi o anterioară admonestare publică a preşedintelui francez, poate şi pentru că Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron se şi vede, de facto, un fel de président des États-Unis d'Europe. 

O perspectivă subtil îndepărtată imagologic, pe plan mediatic, prin prânzul de lucru organizat de preşedintele Statelor Unite, cu membrii NATO care şi-au îndeplinit angajamentele financiare de 2% şi au fost prezenţi la Summit-ului NATO din 4 decembrie 2019, la Watford, Hertfordshire, Regatul Unit. În imaginea de mai jos preşedintele României este alături de secretarul general al NATO.

image

Sigur că Germania nu uită evoluţia sa în ultimele două conflagraţii mondiale, cine a fost cu ea până la capăt şi cine a schimbat tabăra, din raţiuni generate de legitime interese naţionale, dar mai ales Berlinul ţine acum cont că prezenţa trupelor americane pe teritoriul german asigură numeroase locuri de muncă şi prosperitate localităţilor învecinate. În plus, bazele militare ale SUA constituie un reazăm moral real pentru nu puţinii germani care percep militarismul rus ca o ameninţare reală, nicidecum imaginară. 

Intervenţia Coaliţiei Voinţei în Irak a generat o delimitare a Berlinului, bazată pe invocarea dreptului internaţional. Ulterior relaţiile bilaterale ale Germaniei cu SUA au avut momente ascendente şi descendente, iar pe timpul Summitului de la Londra, dialogul dintre Trump şi Merkel a fost lipsit de păreri divergente. 

Problema reală a conducerii de la Berlin este modul cum concretizează obiectivul diplomatic de reducere a neîncrederii dintre partea vestică şi aceea estică a Europei, pentru că dincolo de imaginile video şi fotografiile cu surâsuri angelice persistă convingerea că se aplică principiul Russia demands and Germany finds the right solution. Cu alte cuvinte este mai catolică decât Papa. 

În NATO, Germania nu se grăbeşte cu mărirea propriului buget, pentru apărare, dar a înţeles că de o bună comunicare cu Casa Albă depinde, în mod clar, diminuarea criticilor preşedintelui SUA, la adresa opţiunii cancelarului german: Für Berlin hat der Wohlstand der deutschen Wirtschaft Priorität / Pentru Berlin, prosperitatea economiei germane are prioritate. Dar în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, militarii germani sunt o pildă de rigurozitate, ordine şi eficienţă, lucru mai puţin cunoscut opiniei publice germane.

Adevărul crud este că în ciuda propagandei Federaţiei Ruse, aşa cum am mai scris, dar o repet şi acum, nu NATO încercuieşte această ţară, harta de mai jos, difuzată ieri, pe Twitter, indicând mai degrabă presiunea unui uriaş elefant alb, vorba vine, pe o apărare a NATO ce are în prima linie, nolens volens, doar două armate care contează în ecuaţia defensivă a aliaţilor, cele ale Poloniei şi României, în eşalonul doi fiind inevitabil şi geografic, Bundeswehr-ul / Apărarea Federală a Germaniei, cu 186.000 de militari activi şi aproape 30.000 de rezervişti.

image

Dacă în veacul trecut era folosită, de propaganda momentului, termenul de blitzkrieg, acum asistăm la vehicularea unei alte sintagme, Kurzer Krieg / Război scurt, care devoalează temerea unei suprize strategice generate în estul Europei, statul agresat putând fi unul la Marea Baltică sau altul la Marea Neagră. 

A miza însă doar pe forţa diplomatică a Germaniei, ca voce aparte în cadrul NATO, pentru a convinge Moscova de inutilitatea reeditării acţiunilor militare din 1992, 2008 şi 2014, poate să fie şi un pariu pierdut cu imprevizibilitatea Kremlinului, unde orgoliul exacerbat este întărit de noi dotări, cu tehnică de luptă modernă, a Forţelor Armate Ruse, care au 900.000 de militari activi şi 2.000.000 de rezervişti.

Statele Unite ale Americii vor pace şi stabilitate, Germania subscrie la aceste obiective de interes internaţional, nu doar european, dar Rusia, deşi le clamează public, la diferite forumuri globale, îşi continuă politica de reintegrare a fostelor republici sovietice în arealul de interes al Moscovei, a se vedea astfel şi comedia de la Chişinău, unde, vezi Doamne, de grija asigurării cetăţenilor, dintre Prut şi Nistru, cu combustibilul necesar pe timpul iernii, a plecat premierul lui Dodon, la premierul lui Putin. Pentru Товарищ помогите.

Statalitatea dintre Prut şi Nistru rămâne de interes naţional pentru România, dovadă că după întâlnirea ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, cu omologul german, conaţionalul nostru a precizat că a avut o "Discuţie excelentă cu ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, care evidenţiază dinamica pozitivă a relaţiilor strategice dintre Germania şi România. O poziţie similară a fost şi cu privire la extinderea UE. Au mai fost discuţii privind accesul României la Schengen, situaţia din Republica Moldova şi alte probleme cheie pe agenda afacerilor externe ale UE." "Uniunea Europeană – mai preciza şeful diplomaţiei româneşti - trebuie să ajute Republica Moldova să se angajeze pe calea sa europeană. Important este să crească politica de condiţionalitate: vrem fapte, nu cuvinte despre continuarea reformelor în beneficiul cetăţenilor săi."

image

Deocamdată, la Chişinău sunt preţuite sugestiile venite de la Berlin şi promisiunile făcute de oficiali de la Moscova, în condiţiile când de la Washington D.C. este reiterată apetenţa pentru entitatea dintre Prut şi Nistru, unde vieţuieşte, bine mersi, un RDG, ediţia din acest veac. 

NATO rămâne un element de descurajare convenţional credibil, Germania îşi păstrează rolul de areal central dezirabil de generare a forţei aliate de descurajare strategică, dar în Europa de Est se ştie că, într-o situaţie conflictuală majoră contează intervenţia decisivă a Statelor Unite ale Americii. 

Astfel, viitorul exerciţiu DEFENDER 2020 va fi cea mai mare desfăşurare de forţe americane în Europa din ultimul sfert de secol. Asta pentru că zeci de mii de militari americani vor fi trimişi pe bătrânul nostru continent. 

image

Însă să nu se uite detaliul că, în practica Pentagonului, lecţiile de învăţat sunt cele ce vor conta ulterior. Şi la Washinton D.C., dar şi la Moscova se ştie că operaţiunile militare rapide şi ample. cu desfăşurări de forţe, pe teritoriile unor terţi, au impact imagologic în primele 24 de ore. De aceea este exclusă, teoretic, o confruntare de uzură, pe termen lung. Dar este luată în calcul politica faptului împlinit. 

Şi aici ar fi cazul să reamintim că pentru statele baltice, Polonia şi România, intervenţia unei forţe aliate după 30 de zile constituie un termen ce generează, firesc, un surâs amar. 

După cum o ridicare a sprâncenelor naşte şi informaţia potrivit căreia Berlinul nu majorează sumele alocate defensivei naţionale, până la nivelul de 2%, deoarece Bundeswehr-ul - până recent supervizat de Ursula Gertrud von der Leyen - nu a putut absorbi mai repede acest nivel de investiţii!... 

Gluma asta am mai auzit-o şi la Bucureşti, dar, în ambele cazuri, politicieni de strânsură - nu militari de carieră - au generat asemenea situaţii ridicole. 

Vom vedea dacă Germania va contribui cu 0,5%, din PIB-ul său anual, în următorii 10 ani, pentru consolidarea capacităţilor defensive ale altor aliaţi europeni. 

Ceea ce este salutar îl constituie faptul că preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat la Londra că a devenit un mare fan al NATO. 

Asta pentru că Alianţa rămâne reazămul defensivei României, dar relaţia specială, parteneriatul strategic cu SUA constituie elementul disuasiv forte pentru contracararea viforniţei periodice răsăritene. 

___________

NOTA BENE: 

Trei universitari români, membri ai Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, dintre care doi generali în rezerva Armatei României şi un analist geopolitic, respectiv Marius Dumitru Crăciun, Florian Râpan şi Marius Văcărelu, au răspuns provocării de a explica, la 6TV, de ce TRUMP A DEVENIT UN MARE FAN AL NATO:

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite