Polemică în jurul titulaturii soţiei lui Joe Biden. Hillary Clinton şi Michelle Obama iau atitudine: „Succesele noastre provoacă scepticism”

Polemică în jurul titulaturii soţiei lui Joe Biden. Hillary
Clinton şi Michelle Obama iau atitudine: „Succesele noastre provoacă scepticism”

Jill Biden FOTO EPA-EFE

Fostele prime-doamne Hillary Clinton şi Michelle Obama condamnă un editorial Wall Street Journal (WSJ) care o îndeamnă pe soţia preşedintelui ales Joe Biden să nu se mai prezinte drept „Dr Jill Biden”, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eseistul Joseph Epstein apreciază în acest editorial, publicat în ediţia de sâmbătă a Wall Street Journal - un articol denunţat drept „sexist” de către alte personalităţi democrate -, că nu există niciun motiv să-ţi pui înaintea numelui titlul de doctor (dr.), doar dacă nu eşti medic.

Jill Biden este doctor în ştiinţele educaţiei.

„În ştiinţele sociale, să te numeşti doctor este consierat meschin”, insistă Joseph Epstein, care dă asigurări că titlul de doctor al lui Jill Biden „sună fals” şi „un pic comic”.

Opinia sa declaşat imediat un val de critici.

„Numele său este Dr Jill Biden, las-o baltă!”, scrie pe Twitter Hillary Clinton, fost secretar de Stat şi candidată la preşedinţie.

Michelle Obama vede în textul lui Joseph Epstein o ilustrare a tratamentului defavorabil căruia îi sunt supuse femeile care au reuşit pe plan profesional.

„Prea adesea, succesele noastre provoacă scepticism, chiar derâdere”, scrie pe Instagram Michelle Obama, o fostă primă-doamnă foarte ascultată în Statele Unite.

Editorialul a provocat un asemenea scandal, încât Paul Gigot, însărcinat cu paginile „Opinion” la WSJ a fost nevoit să-şi apere alegerea editorială. El consideră că problema ridicată de Joseph Epstein merită să fie un subiect şi că ziarul le rezervă titlul de „dr.” medicilor.

Paul Gigot denunţă o „campanie politică” a „echipei Biden”.

Jill Biden şi-a obţinut doctoratul la Universitatea din Delaware în 2007, pe când era în vârstă de 50 de ani, o perioadă în care, potrivit lui Joseph Epstein, presitigiul doctoratelor era „diminuat de erodarea seriozităţii şi relaxarea criteriilor în învăţământul universitar”.

„Dr. Biden şi-a obţinut diplomele printr-o muncă asiduă şi mulţumită determinării sale absolute. Acest articol n-ar fi fost scris niciodată despre un bărbat”, critică, la rândul său, viitorul „Second Gentleman” Doug Emhoff, soţul Kamalei Harris.

Numeroşi internauţi îşi exprimă regretul faţă de faptul că Joseph Epstein i se adresează lui Jill Biden cu o formulă considerată paternalistă - „Madame First Lady, Ms. Biden, Jill, my little one”.

Universitatea la care a studiat Joseph Epstein, Northwestern, i-a catalogat, la rândul său, editorialul drept „misogin”.

„Desemnarea ca doctor a oricui a obţinut un doctorat (...) este binemeritată”, subliniază Northwestern.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările