Le Figaro: Trumpofobia, această boală care împiedică gândirea critică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Donald Trump este aspru criticat de la începutul crizei sanitare. Îi putem face, binenţeles, reproşuri preşedintelui american, dar  într-o manieră argumentată şi nu isterică, aşa cum se întâmplă prea des, subliniază economistul Nicolas Lecaussin, directorul IREF (Institut de Recherches Economiques et Fiscales) într-un articol apărut în Le Figaro.

Toată lumea este de acord că Trump oferă singur o mulţime de motive pentru a fi criticat, cum ar fi tweet-urile sale compulsive şi adesea contradictorii. Este acesta un motiv care ne permite să spunem orice la adresa lui ? Şi să nu retractăm niciodată „ştirile false” care îl au ca subiect ? Să trecem sub tăcere unele fapte care pledează categoric în favoarea sa şi care dovedesc că poate acţiona şi în mod corect ?

Sfârşitul lunii februarie. Începem să înţelegem că virusul corona este foarte  periculos, că pendemia se extinde rapid şi că nici un tratament nu reuşeşte să vindece bolnavii. Un zvon circulă şi este preluat de către mass-media serioasă: preşedintele Trump ar fi plătit 1 miliard de dolari unui laborator german, CureVac (Tubingen) pentru a beneficia de exclusivitatea unui tratament sau a unui vaccin împotriva virusului. Casă Albă şi laboratorul au dezminţit categoric. De atunci, nici o ştire despre acest miliard şi despre aceste vaccinuri ...

Începutul lui martie, mai multe instituţii mass-media revin la atac: Casă Albă şi preşedintele Trump ar fi ordonat confiscarea a milioane de măşti sanitare în mai multe aeroporturi europene. Reluată la nesfârşit, această „informaţie”, care a pus multe paie pe foc, era falsă ... La jumătatea lunii aprilie: testarea coronavirus ar fi suferit o întârziere enormă în Statele Unite, din cauza administraţiei. De fapt, pentru a grăbi procesul, a fost pusă în practică o descentralizare: Statele au primit din partea FDA (Food and Drug Administration) autorizaţia de a organiza teste pe teritoriul lor folosind laboratoarele locale, fără nici o altă formalitate. În acel moment, America era ţara care folosise cele mai multe teste în cifre absolute (în jur de 5 milioane).

Trump nu a sugerat injectarea unui dezinfectant sau a hipocloritului în corp

 24 aprilie. Ştirea se răspândeşte cu viteza luminii, iar mass-media se distrează: preşedintele Trump ar fi afirmat într-o conferinţă de presă că „americanii trebuie sau ar trebui să-şi injecteze hipoclorit şi să se expună la UV pentru a scăpa de cornavirus”. Îl putem chiar auzi, într-un videoclip de 20 de secunde, postat pe Internet ca dovadă.  Unii oameni de ştiinţă şi politicieni îngrijoraţi, din SUA, Marea Britanie şi nu numai, au implorat populaţia să nu bea hipoclorit.

Foarte mulţi s-au repezit cu capul înainte la ceea ce a fost prezentat ca aberaţiile „doctorului Trump”. Fără să facă efortul de a verifica sursa informaţiei. Aceasta era, pur şi simplu, conferinţa de presă integrală a lui Donald Trump, nu doar cele douăzeci sau treizeci de secunde care circulă. Directorul pentru ştiinţă şi tehnologie al Departamentului pentru Securitate internă, Bill Bryan, a vorbit despre diverşi dezinfectanţi care pot să omoare, în treizeci de secunde, virusul de pe suprafeţe. Trump pune atunci o întrebare: este oare posibil să găsim o modaliate de a introduce în corp ceva care ar acţiona, din punct de vedere medical, ca un produs de curăţare ? La sfârşitul conferinţei de presă, jurnalistul Jonathan Karl, de la ABC News, este cel care întreabă am putea injecta dezinfectant sau hipoclorit în corpul unui pacient contaminat. Bill Bryan şi Donal Trump au repins categoric această idee. Dar a fost atat de tentat, şi de comod – era suficientă o traducere un pic tendenţioasă – pentru a tranforma în aberaţii o afirmaţie scoasă din context.

El a sugerat, de asemenea, folosirea de ultraviolete, pe care le consideră foarte eficiente pentru neutralizarea virusului. Cum acest efect este recunoscut, fiind dovedit, de o manieră generală, asupra organismelor patogene, glumele care începuseră să circule au fost repede oprite. Totuşi, un director de laborator (Aytu BioScience), a fost cenzurat pe reţelele sociale atunci când a îndrăznit să confirme afirmaţiile lui Trump despre efectele UV în interiorul corpului.

 Interzicând, de la 1 februarie, zborurile venind din China, Trump probabil că a salvat California

Suntem critici fără încetare la adresa lui Trump, dar cei mai mulţi dintre comentatorii americani sau străini, este adevărat că nu toţi, sunt mult mai indulgenţi când vine vorba despre democraţi. Cine a râs de Nancy Pelosi, preşedinta Camerei reprezentanţilor, atunci când s-a plimbat prin ChinaTown, la San Francisco, invitând pe toată lumea să facă la fel, susţinând că virusul nu este deloc o problema?  Trump a interzis, de la 1 februarie, zborurile care veneau din China, ceea ce probabil că a salvat California. Pe 25 februarie, democraţii încă participau la o dezbatere în cadrul alegerilor primare în California de Sud, fără să fie îngrijoraţi de coronavirus.

Câţi corespondenţi străini în SUA au menţionat acuzaţiile de agresiune sexuală făcute împotriva candidatului democrat Joe Biden? Chiar şi în America, New York Times a aşteptat 19 zile pentru a vorbi despre acest subiect.

Amintiţi-va că, în septembrie 2018, pentru acuzaţii similare, judecătorul Kavanaugh a fost, imediat şi peste tot, pus la stâlpul infamiei. Joe Biden a spus atunci că „pentru o femeie, chiar dacă nu îşi aminteşte totul, esenţa a ceea ce spune nu poate fi decât adevărată”. Astăzi, el vede în afirmaţiile femeii care îl acuza „alegaţii complet fanteziste”. Aşa cum Hillary Clinton a vorbit, în septembrie 2016, despre „jumătate dintre suporterii lui Trump” că ar trebui puşi în „coşul cu mizerabili”, Joe Biden împarte alegătorii negrii în „buni” (cei care votează pentru el) şi „răi”.  Putem paria, fără nici un risc că, dacă astfel de afirmaţii ar fi fost făcute de Trump, mass-media s-ar fi emoţionat până la cea mai puternică indignare. Dar Biden a făcut doar o gafă, conform ataşaţilor de presă ai candidatului democrat, pe care un mare număr de comentatori au vrut să ii creadă, adăugând chiar că era vorba despre o glumă (ca în sketchul celor de la des Inconnus cu „vânătorul cel bun şi vânătorul cel rău” ?) şi că „adevăratul rasist” este preşedintele Trump.

Între altele, cine a vorbit despre Cares Act (Coronavirus Aid, Relief and Economic Security) ? Cine a subliniat suprimarea de norme şi de reguli, de ordinul a câteva sunte în aproximativ două luni, pentru a facilita lupta contra virusului ? Faptul că administraţia răspunde unei crize grave prin dereglementare şi descentralizare este, potrivit experţilor, un fenomen cu totul inedit. Unul prea neobişnuit pentru ca Franţa să îi înţeleagă impactul ?

Pentru unii care au o fixaţie obsesională, Trump este singura ţintă, sunt precum caii cărora li se acoperă urechile pentru a se concentra asupra obiectivului, fără a fi distraşi de altceva.

Câţi dintre comentatori au menţionat, printre altele,  ultimele dezvăluiri care infirmă celebrele acuzaţii de complicitate dintre echipa lui Trump şi Rusia, în timpul alegerilor din 2016 ?  Între timp am aflat că democraţii ştiau sunt false, au minţit deci, în toată această perioadă. În special Adam Schiff, preşedintele comisiei de informaţii a Camerei, care a susţinut permanent că cele 57 de depoziţii care se află în posesia sa sunt zdrobitoare pentru preşedintele Trump. Din păcate pentru el, au fost făcute publice pe 11 mai: nu se află în ele nici o acuzaţie la adresa echipei preşedintelui Trump.

Am aflat, de asemenea, datorită publicării mai multor corespondenţe ale FBI, că această instituţie şi fostul ei director, James Comey, s-au îndreptat în mod abuziv contra lui Michael Flynn, fostul consilier pentru securitate a lui Donald Trump, deşi ştiau că este nevinovat.  Dar acesta trebuia « făcut să cadă » pentru a îl discredita pe noul preşedinte.

Am aflat acum, de asemenea, că 39 de personalităţi politice democrate şi înalţi funcţionari au fost informaţi, sau au făcut parte, despre ancheta condusă de FBI asupra echipei lui Trump, în special asupra lui Flynn. Şi asta durează din noiembrie 2016, aşadar dinainte de schimbarea administraţiei la Casă Albă. Printre aceste personalităţi se află Joe Biden, actualul candidat la alegerile prezidenţiale. Este, prin urmare, greu de crezut că fostul preşedinte Obama nu a fost la curent cu acest caz, care riscă să ia proporţii însemnate, pentru că acum nu mai există nici un dubiu asupra voinţei deliberate a democraţilor de a îl defăima pe Trump cu orice preţ. 

Putem, bineînţeles, să îl criticăm pe Trump. Dar într-o manieră solidă şi argumentată, nu isterică. Pentru unii care au o fixaţie obsesională, Trump este  singura ţintă, sunt precum caii cărora li se acoperă urechile pentru a se concentra asupra obiectivului, fără a fi distraşi de altceva. Sunt victimele unui virus mult mai rău decât Covid-19 : trumpofobia. Aceasta îi împiedică nu doar să gândească critic, dar şi să se informeze, pur şi simplu. Acest virus se hrăneşte, aşa cum scria foarte bine  Jean-François Revel în Obsesia anti-americană, dintr-un „resentiment iraţional“ şi dintr-un militantism ideologic.


Articolul «La trumpophobie, cette maladie qui empêche de réfléchir» a apărut în Le Figaro pe 28 mai şi este preluat prin amabilitatea autorului. Prezenta traducere îmi aparţine. 

Nicolas Lecaussin este pseudonimul pentru publicaţiile în limba franceză ale lui Bogdan Călinescu, născut în 1969 la Iaşi. În 1991 a plecat la studii în Franţa, unde a absolvit Institutul de Ştiinţe Politice din Paris şi Universitatea Paris 8. Între 1997 şi 2007 a fost preşedintele Institutului francez de politici publice (IFRAP), unde a lansat revista Société Civile. Din 2009 este director al Institutului de Cercetări Economice şi Fiscale (IREF) din Paris şi preşedinte-fondator al asociaţiei Entrepreneur Junior.

A publicat zeci de articole şi Studii economice şi politice în ziare şi reviste prestigioase : Le Figaro, Les Echos, l’Opinion, The Wall Street Journal, Le Figaro Magazine, Revue des Deux mondes, etc...

Este autorul (sau co-autorul) mai multor cărţi publicate în Franţa: Cet Etat qui tue la France (Plon, 2005), L’absolutisme efficace (Plon, 2008), Au secours ! Ils veulent la peau du capitalisme (First Editions, 2009), A quoi servent les riches (Lattès, 2012), L’Obsession anti-libérale française (Libréchange, 2014), Anti-Piketty (libréchange, 2015), Echec de l’Etat (Editions du Rocher, 2017), Les donneurs de leçons (Editions du Rocher, 2019).

În România a contribuit timp de câţiva ani la revista Timpul şi a publicat : Franţa, Europa, România. Eseu despre economie, politică şi libertate (Humanitas, 2014) şi Anti-Piketty (Institutul Hayek-Iaşi, 2016).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite