Donald Trump a fost dus într-un buncăr din Casa Albă în timpul protestelor de vineri noapte

Donald Trump a fost dus într-un buncăr din Casa Albă în timpul protestelor de vineri noapte

Donald Trump FOTO AFP

Preşedintele Donald Trump a fost dus într-un buncăr din Casa Albă, pentru a fi pus la adăpost, vineri seară, când protestatarii din jurul Casei Albe începuseră să devină violenţi, potrivit New York Times. Informaţia a fost confirmată şi pentru CNN şi de un oficial al Casei Albe, precum şi de o sursă din rândul forţelor de ordine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atmosfera în Casa Albă era tensionată, vineri, pe măsură ce protestatarii se adunau la poartă, strigau împotriva preşedintelui şi chiar aruncau cu pietre şi sticle. La un moment dat, îngrijoraţi pentru siguranţa preşedintelui, agenţii Secret Service l-au dus degrabă pe şeful Casei Albe într-un buncăr subteran care a fost folosit şi în timpul atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Nu este clar ce anume i-a alertat pe agenţii care se ocupă de paza preşedintelui. Vineri seară, protestatari violenţi au reuşit să pătrundă pentru scurt timp în Departamentul Trezoreriei, al cărui sediu se află în apropiere de Casa Albă.
 
Donald Trump a stat în buncăr mai puţin de o oră, după care a fost dus la etaj. În cele din urmă, agenţii au decis că preşedintele nu este cu adevărat în pericol.
 
Prima-doamnă, Melania Trump, şi fiul lor, Barron Trump, l-au însoţit, de asemenea, pe preşedinte în buncăr, conform protocolului de securitate. Centrul pentru Operaţiuni de Urgenţă se află în subteran, în aripa estică a Casei Albe. 
 
Cert este că a doua zi, sâmbătă, preşedintele a avut pe Twitter unele mesaje ameninţătoare la adresa protestatarilor, unii găsind de-a dreptul şocant limbajul folosit de Donald Trump.
 
Pe de altă parte, speriată de proteste, Melania Trump ar fi decis în ultimul moment să nu mai vină sâmbătă seara cu preşedintele la Centrul Spaţial Kennedy pentru a vedea lansarea misiunii SpaceX. 
 
Preşedintele nu a apărut în public duminică, a preferat să se războiască pe Twitter cu criticii săi, deşi, potrivit New York Times, unii consilieri de campanie i-au recomandat să se adreseze naţiunii printr-un mesaj televizat şi i-au spus că mesajele lui transmise pe reţeaua socială nu fac decât să toarne şi mai mult gaz peste foc. 
 
Casa Albă era destul de pustie, duminică, angajaţii primind mesaje pe e-mail prin care erau sfătuiţi să evite să vină la muncă, dacă nu este absolut necesar. Nici principalii consilieri, Mark Meadows, şi Jared Kushner, ginerele lui Trump, nu s-au aflat în timpul weekendului la Casa Albă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: