Cum a profitat elita de pe Wall Street de frenezia forumiştilor Reddit. Explicaţiile experţilor din industrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest la bursa din New York FOTO EPA-EFE
Protest la bursa din New York FOTO EPA-EFE

Frenezia stârnită pe forumurile Reddit prin care valoarea acţiunilor GameStop a atins niveluri-record a creat impresia că beneficiarii mişcării contra Wall Street au fost micii investitori, însă experţii în materie de investiţii încep să pună la îndoială acest lucru. Administratorii fondurilor gigante de investiţii au putut să prevadă acţiunea forumiştilor, spun aceştia.

Fondurile de hedging (parteneriatul între managerii unui fond şi un grup de investitori) au cumpărat şi vândut milioane de acţiuni în fereastra de tranzacţionare cu cele mai mari oscilaţii ale preţurilor, spun experţii. Iar asta în condiţiile în care o parte din aceste fonduri apelează la algoritmi de monitorizare a tendinţelor investitorilor de pe platformele sociale.

Astfel că, în loc de un val de populism al micilor investitori, e posibil să asistăm la o reconfirmare a faptului că Wall Street ştie să facă bani, iar cei care au de câştigat din fluctuaţiile valorii unor acţiuni sunt tot traderii bogaţi şi instituţiile gigante, relatează Washington Post.

Primii patru manageri de active din lume deţin 39% din acţiunile GameStop, potrivit documentelor depuse la autorităţile de reglementare. Este vorba de participaţii care în mare parte sunt stocate în fonduri pe indice pasive. Împreună, acestea au obţinut circa un miliard de dolari din valoarea acestor active, de la începutul acestui an .

Unul dintre ele, Senvest Management, a făcut public faptul că a obţinut peste 700 de milioane de dolari dintr-un pariu pe acţiunile GameStop făcut în luna septembrie, a relatat Wall Street Journal. 

Numărul mare de mâini prin care au trecut acţiunile GameStop - un retailer american de jocuri video care n-a mai obţinut profit din 2017 -  în cea mai ferventă perioadă de la sfârşitul lunii ianuarie - sugerează că micii investitori nu au determinat acest episod de unii singuri. Unele fonduri de hedging au cumpărat acţiuni, forţate fiind să-şi acopere poziţiile short - costurile pariului pe scăderea acţiunilor pe care le împrumută, vând şi apoi răscumpără. Însă alţi manageri de fonduri şi-au asumat riscuri calculate pe termen-scurt cumpărând şi vânzând acţiuni pe măsură ce acestea erau tranzacţionate la valori mari, spune Robert J. Shapiro, cercetător la Universitatea Georgetown, fost consilier economic al preşedintelui Bill Clinton.

„Avem situaţia în care milioane de acţiuni sunt tranzacţionate la 200 sau 300 de dolari pe acţiune. Echipa Reddit nu-şi poate permite să intre în acest joc la un nivel semnificativ”, a explicat Shapiro.

Întrebarea cine au fost cei care au profitat de pe urma creşterii valorilor acţiunilor este importantă pentru autorităţile de reglementare care anchetează în ce măsură a avut loc o manipularea pieţei pentru profit. Investitorii individuali îşi pot exprima liber opiniile referitoare la acţiunile unor companii pe reţelele sociale, însă este ilegal ca un grup de investitori să se coordoneze pentru a ridica preţul unor acţiuni, spune Jacob S. Frenkel, fost consilier superior la Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare. Investitorii profesionişti licenţiaţi de autoritatea de reglementare a industriei financiare pentru a oferi consultanţă au restricţii şi mai mari legate de măsura în care pot discuta public poziţiile pe acţiuni, a explicat Frenkel. 

Experţii în drept sunt de părere că probabil autorităţile de reglementare vor scotoci pe platformele sociale pentru a verifica dacă investitori profesionişti s-au strecurat pe aceste forumuri pentru a ridica cererea de acţiuni.

Nu există îndoieli asupra faptului că traderii retail s-au mobilizat în număr mare pe Reddit pentru a creşte valoarea acţiunilor unor companii expuse poziţiilor short (vânzarea în lipsă), dând naştere unei crize temporare de lichidităţi pentru aplicaţia de tranzacţionare Robinhood (aceasta a trebuit să strângă 3.4 miliarde de dolari pentru a garanta depozitele clienţilor).

În acelaşi timp, ascensiunea acestor mici investitori a determinat firmele de pe Wall Street să fie mai atente la ce fac aceştia -şi anume inclusiv prin construirea unor algoritmi proprii sau angajând firme specializate în scanarea conversaţiilor de pe Reddit pentru a urmări tendinţele acestor forumişti. În ultimii doi ani, au apărut un număr de astfel de servicii, între care Swaggy Stocks, Robintrack şi Quiver Quantitative.

„Cele mai inovative firme de investiţii au priceput că monitorizarea Reddit este importantă pentru managementul portofoliului”,  spune Justin Zhen, co-fondatorul Thinknum Alternative Data, o firmă de software din New York care are peste 300 de clienţi ce plătesc pentru date extrase din surse variate de pe Web.

În afară de fondul de hedging Senvest din New York, care gestionează active în valoare de 2.4  miliarde de dolari, alte firme de pe Wall Street au păstrat tăcerea asupra unor profituri din acţiunile GameStop. Cu excepţia directorilor mari de corporaţiilor şi acţionarilor ce deţin cel puţin 5% din activele unei companii, majoritatea investitorilor nu au obligaţia de a-şi dezvălui activitatea de tranzacţionare.

Experţii din industrie sunt de părere că preţul acţiunilor a fost impulsionat din culise de investitorii mai importanţi.

Benn Eifert, ofiţer principal de investiţii la fondul QVR Advisors (San Francisco), e de părere că unele dintre cele mai mari fonduri de hedging au ştiut cel mai probabil devreme de agitaţia de pe Reddit, întrucât monitorizau activ conversaţiile de pe forumuri.

„Aţi face bine  să credeţi că firmele sofisticate mari dispun de tehnologia necesară pentru a afla ce se întâmplă în lume în timp real”, a spus acesta care nu a comentat despre poziţia pe acţiuni a firmei sale sau aplicaţiile proprii de monitorizare.

Anul trecut, a ieşit la iveală că fonduri importante de hedging, între care Point72, D.E. Shaw, Two Sigma şi Capital Fund Management au extras date de tranzacţionare de pe o aplicaţie populară de trading, Robintrack, care a colectat informaţii despre acţiunile cumpărate sau vândute de utilizatorii Robinhood.

 Casey Primozic, programatorul care a creat aplicaţia acum defunctă, a anunţat într-o postare pe Twitter, în luna mai, că a interceptat volume mari de trafic provenite de la servere ce păreau a aparţine acestor firme.

„A fost aproape o răscumpărare a faptului că aceste date sunt valoroase pentru aceşti jucători mai mari”, a precizat Primozic într-un interviu.

GameStop are 47 de milioane de acţiuni disponibile pentru tranzacţionare pe piaţa bursieră. Cu toate astea, în cursa nebună ce a ridicat valoarea unei acţiuni de la 17 la 583 de dolari  americani pe parcursul a trei săptămâni, investitorii au cumpărat şi vândut aceste active de sute de milioane de ori. În trei dintre cele mai fluctuante zile de tranzacţionare, acţiunile GameStop şi-au schimbat investitorii de 554 milioane de ori - de 11 ori mai mult decât numărul acţiunilor disponibile.

Acest tipar sugerează că povestea este ceva mai complicată decât achiziţionarea de acţiuni de către micii investitori şi păstrarea lor până ce valoarea acestora explodează, spune Shapiro, cercetătorul consultant în materie de politici de la Universitatea Georgetown.

„Aceleaşi acţiuni sunt cumpărate şi vândute de cinci-şase ori pe zi”, a explicat Shapiro făcând referire la un tipar ce indică în direcţia implicării fondurilor de hedging cu mare disponibilitate de capital, care au pariat pe acţiuni extrem de fluctuante.

„Fondurile de hudging fac bani din volatilitatea pieţei şi fluctuaţiile de preţ. În măsura în care preţurile au oscilaţii rapide, există oportunitatea de a face profit”.

Jaime Rogozinski, fondatorul subforumului r/WallStreetBets, în 2012, şi care între timp s-a retras, a spus că au existat mereu utilizatori ce dovedeau o înţelegere complexă a conceptelor de trading  discutând de valori de şase cifre pentru o singură acţiune.

Rogozinski a exemplificat printr-un incident din 2019, când administratorii aplicaţiei Robinhood au descoperit o eroare care le-a permis forumiştilor Reddit să distribuie un cod pentru bani gratis prin care utilizatorii împrumutau bani nelimitat pentru tranzacţionare. Un utilizator a pretins că a plasat un pariu de un milion de dolari cu doar 4.000 de dolari din propriul buzunar.

„Este evident că tipii ăştia ştiau exact ce fac”, spune acesta.

Un forumist veteran al r/WallStreetBets, cu numele de utilizator DeepF---ingValue a cumpărat anul trecut active GameStop în valoare de 50,000 de dolari.  El a fost demascat luna trecută, când poziţia sa a atins peste 47 de milioane de dolari, ca fiind Keith Gill, 34 de ani, un consultant financiar certificat din  Massachusetts.

Un purtător de cuvânt al autorităţilor din Massachusetts a declarat că statul examinează activitatea acestuia de pe platformele sociale, care ar putea fi asociată cu postura sa de broker înregistrat şi angajat al fondului MassMutual. Acesta nu mai lucrează la companie din 28 ianuarie.

Cum operează armata forumiştilor Reddit, care au pornit un război contra Wall Street: „Au fost mâini de diamant. Totul sau nimic”

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite