Despre acest subiect se va mai aminti doar la momentele festive, atât de numeroase în ultimul rând tocmai pentru a ridica şi motiva spiritul combativ al tinerei generaţii, în momentul precis din scenariu în care vor defila trupele de foşti combatanţi dcare au luat parte la misiuni externe.  
 
Ar fi însă necesară o analiză extrem de aprofundate în perspectiva faptului că poate, România va fi solicitată să trimită oameni în alte conflicte, elemente de sprijin pentru aliaţii americani în primul rând, apoi în cadrul unor alte misiuni NATO, fireşte sub comanda SUA.  
 
Problema nu este una strict militară, iar ceea ce se întâmplă acum în teren arată că toate estimările făcute înaintea declanşării acţiuni şi 20 de ani de atunci, au fost hiper-optimiste şi au transmis liderilor politici doar ceea ce-şi doreau să audă: totul este bine şi va fi şi mai bine, victoria este iminentă, talibanii sunt definitiv fie puşi pe fugă, fie complet distruşi odată cu locaţiile lor, asumându-ne, cu tristeţe, şi pierderile colaterale de vieţi omeneşti în rândul populaţiei afgane.
 
Dar, iar acest lucru l-am auzit atât la Bruxelles cât şi la briefing-urile americane în Afganistan, totul avea să fie răsplătit din plin în momentul când aveau să fie realizate cele două obiective majore: înfrângerea talibanilor şi formarea unei armate naţionale afgane, dublată de foarte profesioniste forţe locale de securitate care aveau să preia controlul total al teritoriului pe care deja se constituiau primele edificii ale sistemului democratic de tip occidental. Nu numai că n-au fost realizate, dar amplitudinea înfrângerii obligă la constatarea că sacrificiile au fost în van şi banii au fost aruncaţi pe fereastră. 
 
Ajungem în acest moment să vedem cum, de de o parte, chinezii vor să-şi ducă mai departe propriul lor proiect Afganistan - evident legat de Noul Drum al Mătăsii şi despre care am vorbit în mai multe rânduri şi care s-ar putea să fie singura formulă economic viabilă pe termen scurt, alături de cei 26 de milioane Euro trimişi urgent de Uniunea Europeană pentru evitarea instaurării foametei endemice în zonă. Pe de altă parte, ruşii se oferă să sprijine ţări din regiune ameninţate de haosul produs de o migraţie afgană deja demarată şi care poate deveni necontrolată. 
 
Haideţi să recapitulăm ce ştim pentru a înţelege câtă dreptate avea Clemenceau când spunea: "Războiul? Este ceva mult prea serios să fie lăsat pe mâna militarilor!" Întrebat din ce cauză, replica a sa a venit, genială: "Este nevoie să adaugi "militar" unui cuvânt pentru ca acesta să-şi piardă înţelesul. Astfel, justiţia militară nu reprezintă justiţia şi muzica militară nu înseamnă muzică". Poate pentru că , atunci ca şi acum, raţionamentele militare se bazează exclusiv pe încredinţarea că statul va investi din ce în ce mai mult, la infinit, în noi şi noi echipamente militare, neglijând dispreţuitor orice altceva şi că- pentru a fi apărată onoarea naţiunii, nimeni nu va trage la răspundere generalii naţiuni. 
 
Revenind la cele două obiective, primul demonstrează o inadecvări a gândirii militare la condiţiile din teren  căci, pentru a înfrânge forţele talibane, se ajunsese ca, în 2011, sub preşedinţia Obama, armata SUA să dispună de un maximum de 98,000 de militari în Afganistan, folosind echipamente, dotări, tehnică militară de ultimă generaţie, totul livrat în flux continuu. armament reînnoit în funcţie de necesităţi şi la care, în ultimii ani, s-a adăugat o folosire intensivă a dronelor de atac. Absolut degeaba. 
 

Costurile umane au fost enorme. 

 
În perioada 2009-2020 au fost ucişi peste 38.000 de civili şi au fost înregistraţi peste 70.00 de răniţi, datele fiind centralizate de Misiunea ONU în Afganistan. Peste 305.800 de afgani au trebuit să fugă de la casele lor, unii peste graniţă, alţii în munţi, o parte dintre aceştia alimentând efectivele talibanilor. Au fost ucişi 2400 de soldaţi americani şi peste 20.700 au fost răniţi. 
 
sursa: icasualties.org 
 
sursa: Misiunea ONU din Afganistan 2021 
 
Costurile aventurii militare americane au fost şi ele foarte ridicate căci, la finele lui 2019, un raport oficial al Pentagonului estima că operaţiunile militare ale SUA în Afganistan costaseră 776 de miliarde $. Din această sumă, 197,3 miliarde fuseseră destinaţi reconstrucţiei ţării şi instituţiilor sale, Dar - spun cei de la RTE care au realizat această centralizare extrem de utilă, conform unui studiu de mare amploare dat publicităţii sub egida Universităţii Brown, costurile reale depăşesc cu mult estimările Pentagonului deoarece Departamentul de Stat nu a adăugat şi bugetele de care au dispus cei de la Operaţiuni Speciale şi nici costurile pentru îngrijirea veteranilor răniţi. Vorbesc despre o cifră totală de 6,4 trilioane $ (punând la socoteală şi Irakul) 
 
A reuşit oare formare unei armate naţionale afgane solide şi a unor trupe de securitate eficiente la nivelul întregii ţări? 
 
Răspunsul - sau începutul lui - începe să se contureze. Trupele americane şi aliaţii care mai rămăseseră la baza Baghram (pe care, iniţial, era prevăzut s-o părăsească decât la fine de august - au plecat ieri în fugă, fără s-ai mai anunţe nici măcar pe comandanţii afgani din baza respectivă, de teama să nu fie prinşi în mijlocul unei ofensive talibane. Prin urmare, dacă nu ies negocierile cu turcii, surse din zonă anunţă că este posibil să fie tăiată ruta Kabul-Bagram, perspectivă de coşmar care ar lăsa posibilă doar evacura membrilor ambasadelor, personalului militar şi civil al ambasadelor din "zona verde" doar cu ajutorul elicopterelor. Repetând exact tragedia de la Saigon... Oricum, colegii care transmit din zonă spun că deja oficialii care mai ajungeau pe aeroportul din Baghram nu mai erau duşi cu maşina la Kabul, ci erau transportaţi cu elicopterul deoarece ruta terestră era socotită nesigură.   
 
Preventiv, ştiind ce-i aşteaptă dacă sunt prinşi, peste 1037 de soldaţi din armata afgană au trecut ieri în Tadjikistan, cerând protecţie. Rusia şi Turcia şi-au închis consulatele din Mazar-e-Sharif, capitala provinciei afgane din nord unde consulatele Indiei, Tadjikistanului, Pakistanului, Iranului şi Uzbekistanului din zonă au anunţat că şi-au redus activitatea. În acest context, poate cele mai îngrijorătoare semnale acestea: Preşedintele Emomali Rakhmon a ordonat ieri mobilizarea a 20.00 de rezervişti pentru a-i trimite ca întărire la graniţa sa de sud cu Afganistanul. Pe de altă parte, avem un comunicatul de presă al biroului Preşedintelui Putin care anunţă că acesta a avut o convorbire telefonică urgentă cu omologul său tadjik "asupra situaţiei dificile la graniţa tadjiko-afgană din cauza escaladării confruntărilor armate în Afganistan, inclusiv în zona frontalieră...Vladimir Putin a confirmat disponibilitatea sa de a oferi Tadjikistanului întregul sprijin necesar, atât pe plan bilateral cât şi în cadrul Oragnizaţiei Tratatuluide Securitate Colectivă" (sbln n ).   
 
Pakistanul a închis un foarte important punct de frontieră la graniţa cu Afganistanului, în Kandahar, invocând însă probleme legate de răspândirea pandemiei. 
 
Pare să fie clar că a început haosul în care se poate dezvolta un război civil nimicitor şi, se poare, că în acest ritm de retragere al armatei americane, populaţia civilă va fi prima ţintă a talibanilor care, aşa cum au făcut după retragerea sovieticilor: vor ataca în primul rând pe cei care-i consideră trădători şi colaboratori cu duşmanul. Altă tragedie în perspectivă. 
 
S-ar putea ca de-abia acum să vedem ce înseamnă un adevărat război civil în sec.XXI şi să ne întrebăm cine ar mai vrea să intervină. Poate Rusia, aşa cum începe să dea semnale din ce în ce mai frecvente că va vrea să răspundă semnalelor de urgenţă transmise din foste republici sovietice. Poate China, susţinută de Iran şi Pakistan. Şi aşa am intra în altă paradigmă.