Americanii nu au avut, se pare, prea multă încredere în abilităţile anchetatorilor români, pentru că, la scurt timp după accident, superiorii lui VanGoethem din Marina Statelor Unite au solicitat ajutorul unui poliţist rutier din Virginia cu 18 de ani de experienţă în reconstituirea de accidente de trafic.

[Cenzorii Corpului Puşcaşilor Marini care au trimis ADEVĂRULUI dosarul de caz al lui VanGoethem au şters toate numele martorilor din documente, însă publicaţia americană Stars and Stripes, ai cărei reporteri au asistat la proces, îl identifică pe virginian cu numele de Richard Dowsett.]

Poliţistul a declarat Curţii care l-a judecat pe VanGoethem că fusese trimis la Bucureşti pentru a verifica măsurătorile experţilor români şi pentru a se asigura că aceştia nu măsluiesc rezultatele anchetei. (Până la urmă, concluzia sa a fost că românii au făcut totuşi treabă bună).

Raportul expertului american

A doua zi după ce a ajuns în România, Dowsett s-a întâlnit cu procurorul român de caz, cu taximetristul Marian Valentin Chiru, cu diverşi ofiţeri ai ambasadei Americii, precum şi cu membri ai familiei lui Teo Peter pentru a-şi prezenta planul de anchetă. În aceeaşi seară, a trecut şi pe la locul accidentului şi a discutat pe îndelete cu omologul său român despre accident. Ziua următoare a fost dedicată examinării celor două maşini implicate în accident. A urmat apoi o nouă vizită la intersecţia Bld. Dacia-Str. Polonă, unde poliţistul virginian a realizat că va avea nevoie de o serie de instrumente specializate de măsurătoare din Statele Unite. Acestea au ajuns la ambasadă câteva zile mai târziu, iar expertul şi-a putut vedea de treabă.

Primul lucru pe care l-a constatat Dowsett a fost configuraţia intersecţiei în care şi-a pierdut viaţa Teo Peter. Astfel, piesa de rezistenţă a semnalizării intersecţiei era un semnal galben intermitent menit pentru toţi participanţii la trafic de pe cele două străzi, indiferent de sens. Bulevardul Dacia, de pe care venea taximetrul muzicianului în noaptea de 4 decembrie, nu avea niciun stop la intersecţie. Strada de pe care venea VanGoethem, însă, avea nu mai puţin de trei stopuri: un stop la intersecţie pe partea dreaptă a străzii, un stop la distanţă de câţiva metri de intersecţie pe partea stângă a străzii şi încă unul pe partea dreaptă amplasat cam la 66 de metri înainte de intrarea în intersecţie.

Semnalizare proastă, nu neglijenţă

În urma investigaţiilor sale, poliţistul american a ajuns la concluzia că cea mai mare vină pentru accidentul produs în dimineaţa de 4 decembrie 2004 le aparţine celor care au gândit semnalizarea interecţiei, şi nu lui VanGoethem. Iată care au fost argumentele principale ale expertului din Virginia:

  • Stopul de pe Polonă aflat la cea mai mare distanţă de intersecţie nu-şi avea rostul. Fiind amplasat atât de departe de bulevard în dreptul Ambasadei Irakului, indicatorul servea mai mult la a crea confuzie în mintea şoferilor: „Să opresc aici, la ambasadă, sau mai încolo, la intersecţie?”
  • În Statele Unite nu există stopuri pe partea stângă a străzilor cu două sensuri. În plus, oricând e posibil ca un autobuz sau un camion venind din intersecţie pe partea cealaltă a străzii să elimine indicatorul din raza vizuală a şoferului de pe partea dreaptă.
  • Cel de-al treilea stop de pe Polonă, cel mai avansat de pe partea dreaptă a străzii, era greu de văzut din cauza unor crengi de copac. E foarte posibil că sergentul american nu a văzut acest stop decât când era practic în intersecţie, moment în care coliziunea cu taximetrul lui Teo Peter a fost imposibil de evitat.
  • Clădirea din colţul de sud-vest al intersecţiei se află foarte aproape de stradă, aşa că şoferul care circulă pe strada Polonă nu poate vedea ce vine înspre el de pe bulevard decât foarte târziu.
  • Semnalul galben intermitent era de natură a distrage atenţia şoferilor care se apropiau de intersecţie – încă un motiv pentru care VanGoethem ar fi putut să nu vadă ultimele două stopuri.
     

Care e semnificaţia semnalului galben?

Acel semnal galben a fost, de altfel, unul dintre detaliile cruciale ale procesului, atât avocaţii apărării cât şi procurorul punându-l în discuţie în repetate rânduri. Conform Codului Rutier român, semnalul galben intermitent permite şoferului să intre în intersecţie după ce a respectat celelalte reguli de circulaţie aplicabile în acea zonă. În cazul lui VanGoethem, aceasta ar fi însemnat oprirea la stop. Expertul american a arătat că în Statele Unite, un astfel de semnal nu ar fi fost amplasat niciodată în apropierea unui indicator de stop, galbenul intermitent eliminând prin definiţie obligaţia de a opri maşina înainte de a pătrunde in intersecţie. 

În declaraţia făcută în faţa poliţiştilor români, VanGoethem a confirmat concluziile expertului:

Când am ajuns la intersecţia cu Bulevardul Dacia, [am văzut] semnalul galben intermitent care indica liberă trecere în toate direcţiile. După ce am intrat în intersecţie, am observat un taximetru galben venind din stânga mea. Am încercat să opresc maşina ca să evit coliziunea, însă nu am putut. Cele două maşini s-au tamponat. Când maşina s-a oprit, vehiculul meu era întors cu 180°, iar cealaltă maşină era răsturnată undeva în spatele meu. Am ieşit imediat afară şi am încercat să ajut persoanele rănite din cealaltă maşină. Nu am reuşit să-i ajut, aşa că am anunţat dispeceratul de la ambasada americană. Drumul era uscat şi mai condusesem pe acolo şi în alte dăţi. Dau prezenta declaraţie de bună voie şi fără a renunţa la drepturile asociate imunităţii mele diplomatice [vezi .pdf].

[Voi scrie despre imunitatea diplomatică a lui VanGoethem şi scoaterea lui din ţară la scurt timp după accident într-un episod viitor.]

Alte observaţii făcute de către expertul din Virginia:

  • Dacă accidentul s-ar fi întâmplat în statul său, el nu l-ar fi reţinut pe VanGoethem pentru omor prin neglijenţă.
  • Conform calculelor sale, în momentul accidentului, maşina lui VanGoethem se deplasa cu o viteză de ceva mai mult de 40 de km/oră (într-o zonă în care limita legală de viteză era 50 km/oră), iar taximetrul se deplasa cu o viteză de aproximativ 40 km/oră (într-o zonă cu limită de viteză de 30 km/oră). Aşadar, doar taximetristul conducea cu o viteză excesivă. Calculele americanului au fost confirmate şi de către expertul român.
  • Dowsett a mai menţionat că nu a găsit niciun semn pe carosabil care să indice că vreuna dintre maşini a frânat în momentul accidentului.
  • În opinia poliţistului, intersecţia Bld. Dacia – Str. Polonă este una „de coşmar” care, pe o scară de la 1 la 10, nu ar merita o notă mai mare de 2 sau 3. „E o minune că nu au loc mai multe tamponări acolo, chiar şi între localnici” a spus americanul, adăugând că el însuşi a fost martor la o astfel de tamponare între două Dacii în ziua în care îşi făcea măsurătorile la faţa locului. „E un oraş vechi cu multe intersecţii primejdioase” a conchis virginianul.

Vor coopera românii cu noi?”

Cea de-a doua piesă grea de la dosarul lui VanGoethem a fost depoziţia unui agent NCIS, identificat de către Stars and Stripes drept James Loftstrom. Pe 7 decembrie 2004, acesta sosise în România împreună cu doi colegi, venind din Napoli, Italia, unde erau în mod normal detaşaţi. Cu o experienţă profesională de 21 de ani în serviciul de investigaţii al Forţelor Navale americane, Loftstrom a derulat o anchetă masivă în Bucureşti, care a acoperit nu doar accidentul din 4 decembrie, ci şi toate celelalte acuzaţii la adresa sergentului: adulter, darea de declaraţii false, vizionarea de materiale pornografice pe un computer de-al ambasadei, etc. [Fiecare dintre aceste acuzaţii va fi discutată în acest blog în episoadele următoare.]

Dacă poliţistul virginian pusese la început la îndoială profesionalismul experţilor români, agentul NCIS îşi făcea griji, conform propriilor declaraţii, că autorităţile române nu vor colabora cu echipa sa. „În România nu am nicio putere să fac anchete de unul singur. Aşa că întrebarea cea mare era dacă românii vor coopera cu noi, dacă ne vor încredinţa practic nouă investigaţia” spune Loftstrom. Grija americanului s-a dovedit a fi nefondată; oamenii ambasadei i-au făcut rost rapid de toate documentele pe care le-a cerut: raportul poliţiei, certificatul de deces al lui Teo Peter, raportul preliminar al medicului legist şi multe altele.

Cum se spune „STOP în engleză?

Pe 9 decembrie, la aceeaşi oră a dimineţii la care se petrecuse accidentul cu cinci zile înainte, agenţii NCIS s-au deplasat în de-acum faimoasa intersecţie. Primul lucru pe care l-au observat: „E întuneric. Bucureştiul nu e un oraş bine iluminat noaptea”. Al doilea: multiplele stopuri de pe strada Polonă. La cererea procurorului, agentul descrie aspectul acestor semne de circulaţie:

„Aceleaşi pe care le avem şi noi în Statele Unite, le folosesc şi ei în Europa. Au cuvântul ‘Stop’ pe ele” explică agentul. 

„În engleză?” întreabă procurorul.

„În engleză” soseşte confirmarea…

Agenţii filmează apoi intersecţia şi observă comportamentul şoferilor care trec prin zonă. „Maşinile care veneau pe Polonă înspre Daciei ori au încetinit […], ori s-au oprit complet, s-au uitat la dreapta şi la stânga şi apoi şi-au continuat drumul. Cam jumătate dintre vehicule au încetinit doar, în unele cazuri nu prea mult, cât să vadă dacă vine trafic pe Daciei şi apoi au trecut prin intersecţie” povesteşte americanul.

Neglijenţă, nu semnalizare proastă

Spre deosebire de compatriotul său din Virginia, agentul NCIS nu vede de ce VanGoethem nu ar fi putut şi el măcar să încetinească înaintea intersecţiei. Alăturarea stopurilor de pe Polonă la semnalului luminos suspendat deasupra intersecţiei nu era nicidecum de natură să creeze confuzie, crede agentul. Indicatoarele sunt neechivoce în privinţa obligativităţii opririi la stop.

Cât priveşte stopul cel retras de pe partea dreaptă a străzii, indicator despre care Dowsett nu avusese nimic bun de zis, Loftstrom e de acord că amplasamentul său e un pic neobişnuit, însă rolul său de a-i avertiza din timp pe şoferii venind în intersecţie de pe Polonă este cât se poate de clar.

Ambii anchetatori americani observaseră că acest stop se prezenta într-o stare mult mai bună decât celelalte două indicatoare, ceea ce ar putea însemna că fusese amplasat acolo oarecum de curând. Loftstrom atribuie acest fapt necesităţii de a compensa pentru vizibilitatea redusă a stopului parţial obscurat de către copac. Mai puţin iertător la adresa autorităţilor române, Dowsett bănuieşte că indicatorul a fost amplasat acolo ca urmare a unor accidente provocate de semnalizarea proastă a intersecţiei. Iniţial, conform lui Loftstrom, poliţistul chiar îi suspectase pe români de montarea indicatorului după accidentul lui VanGoethem, însă i s-a explicat că acel stop fusese plantat în intersecţie cu mult înainte de data de 4 decembrie 2004…

Acuzatul nu a dat dovadă de neglijenţă

Dowsett şi Loftstrom au trebuit să depună mărturie de două ori, datorită unei ciudăţenii a Codului american al Justiţiei Militare. Astfel, înainte de a putea conveni o curte maţială, autorităţile au numit un „Ofiţer Anchetator” al cărui scop a fost de a întreprinde o investigaţie preliminară a cazului şi de a face recomandări Curţii. Acest ofiţer a audiat martorii în prezenţa judecătorului, procurorului militar şi a avocaţiilor apărării, ultimii având şi ei dreptul să pună întrebări.

Locotenent colonelul V. Stuart Couch, ofiţerul anchetator din cazul VanGoethem, a ascultat mărturiile ambilor anchetatori şi, în final, s-a declarat convins de poliţistului din Virginia, recomandând Curţii renunţarea la acuzaţia de omor prin neglijenţă [vezi .pdf]. „Luând în considerare condiţiile de iluminat precar, stopul mascat de către copac, confuzia provocată de către semnalul galben luminos, vitezele cu care se deplasau cele două vehicule raportate la limita legală, precum şi incapacitatea acuzatului de vedea bine maşinile care veneau din stânga sa, am ajuns la concluzia că acuzatul nu a dat dovadă de neglijenţă faţă de siguranţa [celorlalţi participanţi la trafic]” a scris colonelul în raportul său.

„Avem elementul de neglijenţă

Până a se ajunge la curtea marţială propriu-zisă, însă, mai trebuia îndeplinită o procedură: consultarea autorităţilor judiciare cu un avocat militar. Rolul acestuia era de a cerceta, la rândul său, capetele de acuzare şi de a formula propriile recomandări pentru eventualul proces. Iar avocatul militar din cazul VanGoethem, maiorul Peter Rubin, n-a ezitat să-l contrazică pe colonelul Couch: „Există suficiente date pentru a conclude că eşecul sergentului VanGoethem de a da prioritate [taximetrului] constituie elementul de neglijenţă necesar infracţiunii de omor prin neglijenţă, aşa cum este aceasta definită în Codul Uniform al Justiţiei Militare” [vezi .pdf]. Citat mai târziu ca martor la proces, maiorul a adăugat că, vizionând fimuleţul înregistrat de către anchetatorii americani la locul accidentului, a observat că cel de-al treilea stop nu era chiar atât de mascat de crengi pe cât susţinuse expertul din Virginia.

Avocatul militar a avut câştig de cauză, omorul prin neglijenţă fiind unul dintre capetele de acuzaţie enumerate în rechizitoriul prezentat curţii marţiale [vezi imagine]. Victoria a fost însă doar una de etapă, juriul format din şapte membri ai Marinei americane găsindu-l în cele din urmă nevinovat pe VanGoethem de această infracţiune. Mărturia expertului în reconstituiri de accidente rutiere s-a dovedit a fi hotărâtoare, iar sergentul american a scăpat de cei trei ani de închisoare de care era pasibil în caz că ar fi fost găsit răspunzător din punct de vedere penal de moartea lui Teo Peter.

Alte declaraţii relevante:

„Regulile de circulaţie din România sunt foarte dificile. Ele nu sunt impuse de către poliţie. Semne de circulaţie există, însă sunt în general ignorate de către români. Aş descrie stilul [lor] de condus ca agresiv şi eratic. Eu când conduc în România, sunt foarte precaut”.

            Ofiţer al Ambasadei Americii la Bucureşti, martor la procesul lui VanGoethem

„Pentru americanii detaşaţi la ambasada [din România], condusul prin Bucureşti este foarte dificil. În comparaţie cu condusul pe şosele noastre din America, aici avem de-a face cu o experienţă total diferită. [Românii] nu-şi respectă întotdeauna propriile reguli de circulaţie. De aceea, în briefing-ul pe îl fac [întregului personal al ambasadei] atrag atenţia asupra riscurilor condusului prin România”.

            Ofiţerul pe probleme de siguranţă regională din cadrul Ambasadei Americii la Bucureşti

În episodul următor: Cum a decurs procesul lui VanGoethem, de ce nu au discutat anchetatorii americani cu taximetristul Marian Valentin Chiru, mărturiile rudelor şi colegilor sergentului, textul scrisorii de mustrare pe care a primit-o puşcaşul marin, apelul său la clemenţă, tertipurile juridice ale avocaţilor apărării, detaliile accidentului provocat în martie 2004 şi altele.

Notă: Datorită abundenţei materialului de interes din dosarul lui VanGoethem, am hotărât să adaug încă un episod la acest serial. Astfel, una dintre următoarele postări va fi dedicată exclusiv chestiunii alcoolemiei sergentului din dimineaţa de 4 decembrie 2004.