Ambasadorul britanic în SUA şi-a anunţat demisia în urma controversei cu Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Darroch FOTO AFP
Kim Darroch FOTO AFP

Ambasadorul britanic la Washington Kim Darroch şi-a anunţat miercuri demisia în urma atacurilor repetate la adresa sa ale preşedintelui american Donald Trump. Scandalul a apărut după divulgarea în presă a unor note diplomatice critice ale lui Darroch faţă de actuala administraţie federală din Statele Unite.

„După scurgerea în presă a unor documente oficiale provenite din această ambasadă, au existat multe speculaţii cu privire la postul meu şi la durata mandatului meu de ambasador. Vreau să pun capăt acestor speculaţii. Situaţia actuală mă împiedică să-mi îndeplinesc rolul aşa cum mi-aş dori“, explică Darroch în scrisoarea în care îşi prezintă demisia, potrivit AFP.

Numit „un incompetent“ aflata la conducerea „unei administraţii disfuncţionale“, Trump l-a atacat dur şi l-a jignit în ultimele trei zile pe diplomatul britanic. Potrivit preşedintelui american, Darroch „nu a servit bine Marea Britanie“ şi este „un tip foarte prost“. El a criticat-o şi pe Theresa May, care şi-a arătat susţinerea faţă de ambasador. Trump a declarat despre premierul britanic că a transformat Brexitul într-un „haos“ pentru că nu a ascultat de sfaturile sale.

May a regretat miercuri decizia lui Darroch. „Este foarte regretabil că a considerat necesar să părăsească postul de ambasador la Washington. 'Un guvern bun depinde de capacitatea funcţionarilor de a oferi sfaturi sincere şi complete“, a spus ea.

Şi liderul laburiştilor din opoziţie, Jeremy Corbyn, şi-a exprimat „regretul“ faţă de demisia ambasadorului, îndemnând Parlamentul să se unească în spatele acestuia.

Un diplomat cu o îndelungată carieră, Kim Darroch, în vârstă de 65 de ani, se afla în post la Washington din 28 ianuarie 2016, cu aproape un an înainte de instalarea lui Donald Trump la Casa Albă.

Londra anchetează felul în care notele respective, clasate drept confidenţial, au ajuns la Mail on Sunday.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite