Recunoaşterea independenţei republicilor separatiste din estul Ucrainei este o mutare de şah firească pentru liderul de la Kremlin. 

Doar se ştie că preşedintele rus Vladimir Putin este un personaj geopolitic imprevizibil, care, în cele peste două decenii de când conduce Federaţia Rusă, a obişnuit să ia decizii iniţial puţin probabile pentru omologii săi, din ţările cu democraţii consolidate. 

Concomitent a rămas credincios obiectivului său, de a reunifica fostele teritorii sovietice în graniţele Rusiei. 

Ca actor geopolitic a ştiut să îşi inducă în eroare, cu abilitate, interlocutori prestigioşi, de talia preşedintelui Franţei, Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron, şi a cancelarului german, Olaf Scholz, care au căzut în capcana - pe care şi unii mioritici nu au evitat-o - de a crede că un statut viitor, care să consacre neutralitatea Ucrainei ar fi soluţia salvării păcii în Europa de Est. 

Ideea de control al Kremlinului asupra Ucrainei, ca şi obsesia de a o ţine la distanţă de NATO sunt acum în mod evident înlocuite cu aceea de subordonare viitoare a Kievului faţă de Moscova. 

Trecerea la o ipotetică ofensivă militară ucraineană în Donbas ar fi o eroare strategică, deoarece Moscova atât aşteaptă - pretextul pentru o contraofensivă militară de proporţii, iniţial până la Nipru. 

Doar Rusia este în faza în care, conform afirmaţiei preşedintelui Putin, va fi sancţionată oricum.

De pildă, Marea Britanie a impus sancţiuni împotriva a cinci bănci ruseşti şi a trei persoane. 

Au urmat sancţiunile Statelor Unite ale Americii şi ale Uniunii Europene. 

Occidentul, iluzionat cu reuşita căii diplomatice, în rezolvarea presiunii politico-militare a Rusiei asupra Ucrainei - nu trebuie să se lase păcălit de afirmaţiile lipsite acum de credibilitate ale lui Putin, precum aceea făcută în discuţii cu omologul său azer, Ilham Aliyev, când a spus că nu este deloc adevărat că Rusia va restabili imperiul rus în cadrul aceloraşi graniţe... imperiale.

O glumă bună de Radio Erevan.

La drept vorbind, în următoarea perioadă ne putem aştepta la orice, cu condiţia să nu uităm câtă abilitate are Vladimir Vladimirovici Putin în inducerea în eroare a adversarilor geopolitici. 

Totuşi, Rusia va trebui să ţină cont, chiar dacă nu îi place, că Alianţa Nord-Atlantică este unică, esenţială şi indispensabilă pentru securitatea democraţiilor europene. 

Aşa cum declara secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu ştim ce se va întâmpla concret, în Europa de Est, în următoarele săptămâni. 

Dar cu siguranţă, Statele Unite şi Aliaţii din Europa nu vor ceda şantajului militar cu forţa, promovat de Kremlin. 

Iar ajustarea pe termen lung, a politicii şi prezenţei militare aliate pe terenul Europei de Est, din Estonia până în România, demonstrează, lui Vladimir Putin, că fereastra sa de oportunitate, pentru noi sfidări geopolitice, practic s-a cam închis. 

4

Fotografie de la mitingul organizat în seara zilei de 22.02.2022, împotriva agresiunii ruse de locuitori ai oraşului Mariupol, aflat la circa 13 kilometri de linia frontului.  Anterior, Putin a declarat că recunoaşterea republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk se va extinde la mai multe teritorii ucrainene, inclusiv la Mariupol. Sursa: jurnalistul Ostap Yarysh. 

În ceea ce îl priveşte pe preşedintele Joe Biden, într-o primă luare de poziţie acesta menţiona şi situaţia în care va avea loc doar o agresiune militară rusă limitată, pe teritoriul Ucrainei. 

Ulterior a revenit asupra afirmaţiei, dar iată că viaţa i-a dat dreptate şi trupele ruse afluiesc iniţial în partea răsăriteană a Donbasului, acolo unde sunt cele două republici separatiste, recunoscute acum de Putin ca fiind independente, următorul pas fiind - mai devreme sau mai târziu - includerea în Federaţia Rusă, precum s-a întâmplat anterior şi cu Crimeea. 

Nota bene: ministrul rus de interne Kolokoltsev i-a spus lui Putin că Moscova ar trebui să recunoască toate zonele din Donbas drept parte a celor două republici separatiste. 

El a spus, „de la Mariupol şi terminând cu acele graniţe istorice”. 

5

Primele operaţiuni ipotetice ale Forţei Expediţionare Ruse, oficial destinată "asigurării păcii", în cele două republici separatiste, ar putea avea drept obiectiv - după cum arată săgeţile roşii, pe harta de mai sus - extinderea teritoriilor controlate de acestea la nivelul regiunilor Doneţk şi Lugansk, in integrum, prin înglobarea jumătăţilor administrate acum de autorităţile ucrainene.

Un factor mai puţin evaluat - nu pe calculatoarele din birouri, ci pe câmpul de luptă -, este capacitatea combativă a Forţelor Armate Ucrainene. 

Obiectiv privind lucrurile, la opt ani distanţă de la ocuparea peninsulei Crimeea de forţele speciale ruse, armata Ucrainei are o altă componenţă umană, o motivaţie superioară şi o determinare generată de umilirile succesive produse ca urmare a persistenţei separatismului rusofon în Donbas. 

Forţele Armate Ucrainene au un efectiv actual de 215.000 de militari, cu o suplimentare viitoare anunţată la Kiev, de 100.000 de militari şi un sprijin din partea a 250.000 de rezervişti, unii dintre ei cu experienţe aparte în luptele din Donbas, alţii participanţi la operaţiuni ale NATO, unde au fost prezenţi şi militari ucraineni, ţara lor fiind un stat partener al Alianţei Nord-Atlantice. 

Însă raportul de forţe militare este în favoarea Federaţiei Ruse.

 Astfel forţele terestre ruse au un efectiv de patru ori mai mare decât cel ucrainean, sunt dotate cu de 4,8 mai multe tancuri decât cele ale Kievului şi au de 2,4 ori mai multe vehicule blindate decât forţele combatante ale Ucrainei. 

Forţele Aeriene ale Rusiei au de 13 ori mai multe aeronave decât cele ucrainene, numărul avioanelor de vânătoare ruseşti fiind mai mare de 11 ori, decât acelea ale Kievului, iar numărul elicopterelor de atac ruseşti fiind de 16 ori mai mare decât acelea ucrainene. 

În privinţa forţelor navale, numărul total al navelor ruseşti este de 13 ori mai mare decât al vaselor de luptă ucrainene, la capitolul fregate situaţia fiind şi mai clară, Rusia având 11, Ucraina doar una, iar la distrugătoare, Moscova dispune de 15, Kievul nu are nimic. 

Privind spre forţa expediţionară rusă, dacă aceasta va înainta pe teritoriul ucrainean poate avea parte de surprize la nivel operativ şi mai ales tactic. 

De pildă, recursul la paraşutări masive poate duce la ocuparea rapidă a unor localităţi urbane importante. 

Însă partea dificilă începe cu atacurile pe timp de noapte ale rezistenţei locale şi cu pierderile, la nivel de sute şi mii de militari din forţa de invazie - oficial căzuţi la datorie. 

Însă unităţile de elită a lui Putin pot veni până la gurile Dunării, asta şi pentru că Rusia dispune de 40.000 de paraşutişti militari. 

Suficienţi pentru a a ajunge, unii dintre ei, ca să vadă cum este cu pescuitul pe braţul Chilia, în Delta Dunării.

5

Ambasada Rusiei în Marea Britanie / Preşedintele Putin: "După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Rusia a avut relaţii de prietenie cu Ucraina şi a susţinut-o. Totuşi, autorităţile de la Kiev au ales să construiască statalitatea pe baza negării a tot ceea ce a unit Rusia şi Ucraina. Acest lucru a deschis calea către rusofobie şi neonazism."

Sigur că prioritar, într-o lume mai puţin conflictuală, ar rămâne demersul diplomatic - momentan întrerupt, ca urmare a recunoaşterii la Kremlin a independenţei celor două republici separatiste rusofone, din Donbas. 

Dar un show of force / o demonstraţie de forţă din partea aliaţilor este o reacţie defensivă necesară şi aşa cum a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, vor fi mai multe trupe NATO la porţile Rusiei. 

Cu cât mai multe, cu atât mai bine cauzei descurajării altor operaţiuni aventuroase ale Moscovei, la vest de Nipru. 

Iar în legătură cu sprijinul Beijingului pentru deciziile luate la Kremlin trebuie precizat un lucru. 

China nu ţine în braţe Rusia şi doar a amânat rezolvarea diferendului teritorial cu Federaţia Rusă. 

China chiar a declarat că recomandă acum reţinere, pe plan militar, în zona Donbas. 

6

Fox NEWS citând surse: Preşedintele Ucrainei a fost informat pe 23.02.2022, despre o „invazie rusă pe scară largă”, care ar include lovituri aeriene, rachete şi forţe terestre în următoarele ore.

În plus, chiar dacă este un adevăr incomod trebuie reamintite două consecinţe inevitabile ale deciziilor tot mai nervoase ale şefului statului rus. 

Primul soldat rus care va păşi pe teritoriul liber al Ucrainei, va genera două efecte. 

Îngroparea proiectului Nord Stream 2. 

Şi începutul sfârşitului regimului lui Putin, în Rusia. 

De altfel, deja, guvernul german a oprit certificarea proiectului Nord Stream 2, după ce Rusia a recunoscut Republicile Populare Doneţk şi Lugansk. 

Acest lucru a fost declarat marţi de cancelarul german Olaf Scholz, la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul irlandez Micheál Martin. 

Există, din păcate, şi voci ale unor terţi mioritici informaţi unilateral, care cred că în actualul context oficialii de la Bucureşti ar trebui să fie mai reţinuţi, că ţărişoara noastră este... mică şi Federaţia Rusă este ditamai colosul răsăritean. 

Aceşti mioritici uită sau nu ştiu că dacă actualul ritm ofensiv al lui Putin continuă, după Ucraina vine rândul entităţii statale dintre Prut şi Nistru. 

Va fi un moment de mare încercare pentru România. 

Din punctul meu de vedere, la cererea şi cu acceptul guvernului de la Chişinău, cu aprobarea prealabilă a Comandamentului Forţelor Aliate din Europa, apărarea malului drept al Nistrului ar putea fi preluată de defensiva NATO, care se opreşte acum pe Prut. Dar aceasta este o opinie strict personală. 

Unii pot opta pentru politica struţului, alţii pentru aceea a turiştilor rătăciţi în junglă, care se întâlnesc cu un tigru şi se fac că ei nu îl văd, urmând ca aşa, chipurile, să scape. 

Dar o determinare naţională trebuie să existe, pentru a nu lăsa pradă stihiilor răsăritene pe vorbitorii limbii lui Mihai Eminescu, dintre Prut şi Nistru. 

Să nu uităm că dislocarea de trupe ruse în Donbas, teritoriu oficial parte integrantă, până acum, a Ucrainei, confirmă intenţia lui Vladimir Putin - chiar dacă o neagă cu o credibilitate aflată la punctul zero - de a mări teritoriul Federaţiei Ruse, până la fostele graniţe ale URSS. 

După ipotetica ocupare a Ucrainei - nedorită, condamnabilă, dar posibilă - vor intra în atenţia celor care organizează ofensiva militară rusă, Estonia, Letonia, Lituania şi Republica Moldova. 

Şi adevărata testare a NATO va fi probabila operaţiune dictată de Moscova, pentru recuperarea manu militari a statelor baltice.

De aceea este salutară iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său polonez, Andrzej Duda, de a organiza un summit extraordinar B9, vineri, 25.02.2022, la Varşovia, pentru a coordona răspunsul comun la acţiunile ilegale ale Rusiei în Ucraina şi pentru a arăta unitatea aliaţilor de la graniţa de est a NATO, care sunt alături de Ucraina.