Într-o lună, cel puţin 43 de clinici americane au încetat să facă întreruperi de sarcină, potrivit unui raport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

În SUA, cel puţin 43 de clinici au încetat să mai facă întreruperi de sarcină, după ce Curtea Supremă a SUA a decis să nu mai garanteze dreptul femeilor la avort.

Potrivit unui raport al Institutului Guttmacher, se pare că în ultima lună, după decizia Curţii Supreme de pe 24 iunie, 11 state americane au interzis toate avorturile sau pe cele după şase săptămâni, relatează news.ro. 

Peste 43 de clinici americani au încetat să facă întreruperi de sarcină, printre care 23 sunt în Texas, 5 în Oklahoma şi 5 în Alabama. Aceste clinici au ales să îşi suspende activitatea sau s-au reprofilat pe alte servicii. 

“Accesul la avort, care este deja foarte dificil într-o mare parte a ţării, va continua să se deterioreze, pentru că noi state vor adopta interdicţiile cu privire la avort”, au precizat autorii studiului.

7 state au impus interdicţii totale cu privire la avort începând cu data de 24 iunie. În statele Alabama, Arkaansas, Mississippi, Missouri, Oklahoma, Dakota de Sud şi Texas au avut loc nu mai puţin de 80.500 de avorturi în 2020. În alte state precum Georgia, Carolina de Sud sau Ohio avortul este interzis după 6 săptămâni de sarcină.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite