Povestea este la fel de interesantă ca un roman bun de aventuri şi cred că în cheia asta trebuie citită (amestec de politică, interese economice ale bisericii, jocuri de influenţă naţionale şi interanţionale, susţinere condiţionată dată actorului politic presupus câştigător) foarte recenta decizie Sfântului Sinod al Patriarhatului Moscovei de a-l înlocui literalmente peste noapte pe Exarhul Patriarhal de la Minsk, şeful Bisericii ortodoxe din Belarus, Mitropolitul Pavel, omul de schimb fiind Mitropolitul Veniamin.

Foto, de la stânga la dreapta: Mitropolitul Pavel, Patriarhul Kiril, Mitropolitul Veniamin

De unde supărarea?

Simplu şi extrem de relavant: înaltul ierarh, imediat după ce Comisia Electorală centrală publicase datele privind victoria absolută a lui Lukaşenko, simţise imboldul natural, absolu firesc în lumea nobilei tradiţii a ortodoxiei acolo unde a fost subjugată politic, să pupe poala veşmântului dictatorial şi să proclame "Vrednic este!". Foarte importantă mişcare cu triplă importanţă.

Era vorba, în imediat, de un gest de credibilizare naţională şi internaţională menită să arate publicului spectator din cancelariile lumii că biserica naţională din Belarus sprijină un om politic dedicat binelui poporului său. Ceva asemănător, sigur la un nivel cu miză cu mult mai înaltă), cu momentul de înaltă emoţie şi elevaţie spirituală petrecut la Mănpăstirea Hurezi când Liviu Dragnea primea din mâinile Patriarhului Daniel Ordinul "Sfinţii Martiri Brâncoveni". În al doilea rând, Pavel confirma direct sprijinul pe care i l-a oferit Lukaşenko ca mitropolit într-o ţară ortodoxă care s-a rupt în mod oficial de Constantinopole, susţinând acum fără rezerve orice decizie prezentă şi mai ales viitoare a Patriarhului Kiril în reconstrucţia arhitecturii ortodoxe mondiale. În al treilea rând, relaţia de suborbonare faţă de Lukaşenko era menită să întărească şi principiul aplicat în Rusia, adică avansarea continuă pe o uniune de profunzime între statul aparent laic şi o ofensivă folosind ca vehicul intern şi extern ortidoxia. Lucfru foarte important dacă ne gândim la forţa de influenţă pe care o mai păstrează încă diferite biserici sin diverse părţi ale lumii unde se află comunităţiu emigrate din Belarus, vector posibil de influenţă deloc neglijabil.

Asta teoretic deoarce, pe de altă parte, Mitropolitul Pavel, în dorinţa firească de a-şi afirma credinţa faţă de Conducător, a ignorat, măcar pentru câteva ore, mesaje care arătau că în ţară începea revolta. Când află cum stă situaţia, plin de curaj şi fidel jurământului său de credinţă nestrămutată, era firesc să-şi retragă mesajul de felicitare şi începe să se alinieze parţial pe poziţiia contrară, susţinându-l pe Arhiepiscopul catolic Monseniorul Kondrusiewicz, făcând apel la Lukaşenko să înceteze violenţele împotriva demonstranţilor, vizitând răniţii dintr-un spital din Minsk. Chiar mai mult. simţind că apele s-au tulburat rău, a cerut dreptcredincioşilor săi să nu mai iasă în stardă şi să se abţină de la violoenţe.

Decizia Moscovei este fără precedent, deoarece uzanţele spun că nu se poate schimba un personaj de acest nivel în mijlocul unei crize politice. Erau nesiguri cei de Moscova de obedienţa reală a lui Pavel? Posibil, dar cred că acum nevoia cea mai importantă este , pe cât se poate, de a se evita o alianţă a catolicilor (sub influenţa Varşoviei) şi a ortodocşilor împotriva lui Lukaşenko, vorbindu-se în acest moment, pe surse care trimit mesaje la Bruxelles, că ar putea exista şi varianta unei ruperi de Moscova, în sensul că urmaşul lui Lukaaşenko să suţină o cerere de dobândire a a caracterului Biserică autocefală pentru a celor Minsk.

Dar, veţi spune, în definitiv toate astea sunt chichiţele lor bisericeşti şi de ce ne-ar privi?

Am deplina convingere că ne priveşte orice se petrece pe falia care porneşte din Baltica până în Mediterana. Observaţi cu, an după an, problema religioasă se insertează (sau este insertată) în mai toate schimbările de pardigmă politică şi socială (uneori însoţite de violenţe) din  partea noastră de lume. Foarte încet, este advărat în subteran, ne îndreptăm astfel spre o ecuaţie teribilă care, cu alţi actori , a atins paroxismul ororii în Orientul Apropiat sau în Africa, atunci când lideri religioşi au început să se interfereze în politică, alimentând acum cumplite conflicte în care credinţa religioasă este folosită drept pretext sau scuză pentru mobilizarea maselor.

Chiar este posbil ca lucrurile să evolueze pe acest făgaş şi în zona noastră? Imposibil să dai un răspuns sigur tocmai pentru că aceste fenomene cresc vertigios însoţind cronicizarea la nivel social a sărăciei. Intoleranţa devine activă în momentul în care "celălalt" este văzut ca un competitor necinistit care primejduieşte existenţa muncitorului naţional, când apre certitudinea că tu şi poprul tău sunteţi prigoniţi, călcaţi în picioare şi detestaţi tocmai din cauza religiei şi credinţei voastre strămoşeşti.

Vine, este extrem de aproape, o criză economică de mari proporţii şi care va lovi nemilos. Cine va folosi în mod profesionist dividentele crizei, pregătindu-şi un control cât nse poate de complet (sau asigurându-şi obedienţa structurilor clerului) asupra sectorului inefabil al credinţelor religioase şi armatei slujitorilor ei, singurul care nu poate fi tras la răspundere pentru o criză, o pandemie, pentru secetă sau inundaţii ?

În consecinţă, dacă ştii ce vine, îţi pui pinii potriviţi în structura ofensivă pe tabla de şah, aşteptând momentul mutărilor decisive. Momentul încă n-a venit, dar se pregătesc armele. Evaluaţi care este, spre exemplu, în caz de criză, potenţialul de coeziune al unei asemenea imagini:

Foto: 28 aprilie 2019. Patriarhul Kiril îl binecuvântează pe Vladimir Putin în timpul slujbei de Paşte

Este un joc strategic în pregătire în toate ţările ortodoxe de o parte şi de alta a liniei de contact cu UE/NATO. S-a mai întâmplat. Se mai mai poate repeta.