Serghei Lavrov vizitează Vietnamul înainte de reuniunea G20 din Indonezia

Serghei Lavrov vizitează Vietnamul înainte de reuniunea G20 din Indonezia

FOTO EPA-EFE

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov este aşteptat, marţi, la Hanoi pentru o vizită de două zile în Vietnam, înainte de a participa la o reuniune a G20 la sfârşitul săptămânii în Indonezia, a anunţat Guvernul vietnamez, relatează Reuters.

Vizita şefului diplomaţiei ruse are loc la invitaţia omologului său vietnamez, Bui Thanh Son, în momentul în care cele două naţiuni marchează cea de-a 10-a aniversare a „parteneriatului lor strategic cuprinzător”, a precizat Guvernul vietnamez într-un comunicat.

Rusia este cel mai mare furnizor de arme al Vietnamului, iar companiile sale sunt implicate în mai multe proiecte energetice importante în ţară.

Cele două state au o relaţie apropiată, care datează din epoca sovietică, iar Vietnamul nu a condamnat până în prezent invazia Rusiei în Ucraina.

În aprilie, Vietnamul a votat împotriva rezoluţiei de suspendare a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU în contextul războiului provocat în statul vecin ucrainean.

Comerţul dintre Vietnam şi Rusia a crescut cu 25% anul trecut, la 7,1 miliarde de dolari, se arată în comunicat.

Lavrov va participa la o reuniune a miniştrilor de Externe din Grupul Celor Douăzeci (G20), care va avea loc pe insula indoneziană Bali la sfârşitul acestei săptămâni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările