Rusia reduce livrările de gaze către Europa. Gazprom anunţă că sistează aprovizionarea cu gaze a principalului furnizor olandez, precum şi a celui danez

Rusia reduce livrările de gaze către Europa. Gazprom anunţă că sistează aprovizionarea cu gaze a principalului furnizor olandez, precum şi a celui danez

Foto Arhivă

Rusia şi-a intensificat eforturile de a sista livrările de gaze către Europa în contextul în care gigantul rus energetic Gazprom a anunţat că va întrerupe contractele cu principalul său furnizor olandez, GasTerra, şi cu cel danez, Orsted, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gazprom a anunţat, marţi, că a întrerupt complet livrările de gaze către comerciantul olandez de gaze GasTerra. 

De asemenea, Gazprom a precizat ulterior că va sista fluxurile de gaze către compania daneză Orsted şi către compania de gaze britanică Shell Energy pentru contractul său de furnizare de gaze către Germania, după ce ambele companii au eşuat să facă plăţi în ruble. 

Aceasta reprezintă ultima măsură de retorsiune a colosului rus energetic la sancţiunile occidentale impuse Moscovei în urma invaziei Ucrainei din 24 februarie, care a dus la creşterea preţurilor gazelor în Europa.

 Anunţurile urmează acordului de luni al liderilor Uniunii Europene de a reduce importurile de petrol rusesc către Uniunea Europeană cu 90% până la sfârşitul anului, iniţiativă care reprezintă cel mai drastic răspuns până în prezent al blocului comunitar de la începutul invaziei. 

GasTerra, care cumpără şi comercializează gaze în numele Guvernului olandez, a anunţat că a încheiat un contract cu un alt client pentru cele 2 miliarde de metri cubi de gaze pe care se aşteptase să îi primească de la Gazprom până în octombrie. 

Orsted a precizat că nu există niciun risc imediat pentru aprovizionarea cu gaze a Danemarcei şi a menţionat, marţi, că va apela la piaţa europeană de gaz pentru a acoperi deficitul. 

Fluxurile de gaze ruseşti către Germania prin gazoductul Nord Stream au scăzut marţi, iar analiştii motivează că acest lucru s-a întâmplat pe fundalul sistării fluxului de gaze către Olanda. 

Reducerile volumelor de aprovizionare au generat creşterea exponenţială a preţurilor, sporind, totodată, inflaţia şi determinând guvernele şi companiile europene să caute surse alternative şi infrastructura necesară pentru a le gestiona. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările