„Naţiunile pot să intre mai repede în necazuri dacă dau înapoi, în loc să ţină piept pentru ceea ce cred.”

Uniunea Sovietică se prăbuşeşte:  Doctrina lui Reagan, cursa înarmării şi criza petrolului


Citatul de mai sus îi aparţine lui Ronald Reagan şi a fost rostit în timpul unui spot electoral din 1980. Reagan avea să devină unul dintre cei mai importanţi preşedinţi ai SUA. Jocul de sumă-zero al lui Reagan, ideologia bine vs rău promovată în anii '80, cursa nebunească a înarmării şi criza petrolului au pus pe butuci economia Uniunii Sovietice.

Reagan a escaladat fără ezitare Războiul Rece, accelerând o politică antagonică faţă de cea a detensionării relaţiilor, impusă de predecesorul său, Jimmy Carter, şi demarată în 1979, după Războiul din Afghanistan. La mijlocul anilor ’80, Uniunea Sovietică era un uriaş cu picioare de lut. Cheltuielile militare erau gigantice, iar agricultura colectivizată şi economia planificată atârnau ca nişte pietre de moară de soarta Uniunii Sovietice.



Lovitura de graţie a venit din partea Arabiei Saudite care a mărit producţia de petrol. Preţurile s-au prăbuşit în 1985. Întrucât petrolul era una dintre principalele surse de venit ale Uniunii Sovietice, în timpul lui Gorbaciov, economia sovietică a început să stagneze şi, mai apoi, să intre în declin. Reagan, văzând schimbarile impuse de Gorbaciov în politica sovietică, adică Glasnostul şi Perestroika, a trecut la diplomaţie şi l-a încurajat pe Gorbaciov să încheie o serie de înţelegeri militare care au schimbat lumea.

"Dărâmaţi acest Zid, domnule Gorbaciov", îl îndemna Reagan pe preşedintele URSS în timpul unui celebru discurs ţinut la Berlin, în 1988. Iar Zidul s-a dărâmat. Odată cu el, Imperiul Răului se prăbuşea. Rusia îndura în anii '90 una dintre cele mai dure crize economice. Opera lui Ronald Reagan era desăvârşită, comunismul se prăbuşea răsunător.

Momentul în care Putin intră în scenă


În ciuda acestui fapt, Rusia a continuat să îşi exercite atribuţiile de super-putere economică cu un loc permanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Doar că nu mai era o super-putere... Principalul obiectiv pe care Putin l-a avut când a pus mâna pe putere, în anul 2000, a fost să reaşeze relaţiile externe ale Rusiei.



Putin dorea ca Rusia să fie tratată ca o putere economică şi militară, nu ca un stat agresor. În timpul lui Elţîn, Rusia a reuşit pe jumătate acest deziderat. Însă, Putin l-a desăvârşit. Perspectiva lui Putin în plan extern a fost una eurasiatică, insistând ca Rusia să rămână în miezul unei civilizaţii distincte bazată pe un mix unic de oameni care şi-au împărţit acelaşi destin timp de un mileniu.

De ce anul 2007 a fost un punct de cotitură?


Privind în urmă, anul 2007 a fost un punct de cotitură în istoria omenirii. În timp ce SUA, Uniunea Europeană şi alte economii ale lumii erau lovite de cea mai dură criză economică după cea din perioada 1929 - 1933, Rusia atingea cel mai mare vârf economic de la căderea comunismului. Rusia a fost cel mai mare beneficiar al boom-ului preţurilor materiilor prime. Mai mult, preţul petrolului era la un nivel ridicat şi aducea venituri enorme: fiecare creştere a barilului de petrol cu un dolar însemna un profit de 1 miliard de dolari. Rusia a înregistrat, atunci, un excedent comercial uriaş.

Rusia mai câştigase o bătălie: în iunie 2006, la 21 de ani de la criza petrolului, Rusia extrăgea mai mult petrol decât Arabia Saudită! Nu este aşa că e dulce răzbunarea?

Exporturile au jucat un rol esenţial în micul miracol economic al lui Putin, dar nu numai acest factor a trezit din hibernare Marele Urs, ci şi faptul că veniturile reale ale oamenilor au crescut substanţial, fapt care a generat o creştere a consumului.

Dar ce s-a mai întâmplat în anul de graţie, 2007? În luna februarie a acelui an, Rusia anunţa că plănuieşte să cheltuiască 200 de miliarde de dolari, în fiecare an, timp de opt ani de zile, pentru a-şi reface armata şi dotările. Un an mai târziu, SUA ajungeau să cheltuiască cea mai mare sumă de bani din istorie pe sistemele de apărare, de echipare şi de tactică militară: peste 500 de miliarde de dolari. Acest lucru va avea să se schimbe...

Greşelile americanilor...


Odată ce Barack Obama a ajuns în fruntea SUA, au început şi discuţiile pentru reducerea cheltuielilor armatei. Criza economică lovise în inima capitalismului. De altfel, la începutul acestui an, secretarul de stat al Apărării, Chuck Hagel, anunţa că SUA îşi vor reduce efectivele militare la nivelul la care erau când se terminase Al Doilea Război Mondial.



De la căderea Cortinei de Fier, Rusia a adus foarte puţine îmbunătăţiri echipamentelor militare, iar efectivele sale erau o glumă proastă. Astfel că, Vladimir Putin a întocmit o listă de cumpărături de armament şi tehnică militară. Programul de reformă militară a început în octombrie 2008 şi presupunea refacerea brigăzilor militare şi înlocuirea vechilor districte militare cu patru centre de comandă, făcute pe modelul centrelor de comandă americane. Într-o serie de discursuri, oficialii ruşi, începând cu Dmitri Medvedev care, devenise între timp preşedintele Rusiei, au anunţat nevoia Rusiei de reînarmare la scară largă.

Ţinta era modernizarea a 70% din echipamentul militar până în 2020. Una dificilă, ţinând cont că armata sovietică a anilor '80 îşi vedea echipamentul militar reînnoit cu o rată de 7% pe an! Chiar dacă, până astăzi, ruşii au întocmit două planuri de reînnoire a echipamentului şi niciunul nu a reuşit să îşi atingă pe deplin cifrele ţintite, asta nu înseamnă că au stat degeaba. Iată ce conţinea, în mare, lista de cumpărături a lui Putin:

  • achiziţionarea a peste 300 de avioane de luptă
  • generaţie nouă de bombardiere de rază lungă; designul a început în 2010, primele unităţi trebuie să intre în schemă în 2020
  • achiziţionarea a peste 1.000 de elicoptere de război
  • achiziţionarea anuală a sistemelor de apărare aeriană S-400
  • sumbarine de atac; primul a fost lansat în iunie 2010, alte trei ar fi trebuit să fi fost deja plasate în Marea Neagră
  • achiziíonarea navelor Mistral de la francezi
  • construcţia la noi distrugătoare a început în 2013
  • rachete Iskander
  • tancuri T-90
  • vehicule armate de la italieni, etc.


Practic, în timp ce SUA anunţă că vor să îşi reducă efectivele militare şi să se retragă din unele teatre de război, Rusia întocmeşte planuri de reînarmare. Nu este o coincidenţă invazia din Crimeea şi anexarea peninsulei.

Banii alocaţi reînarmării ruseşti depindeau foarte mult de evoluţia preţului petrolului pe pieţele globale. Odată cu criza din 2007, preţul pe baril a scăzut de la 99 de dolari în 2008 la 58 de dolari în 2009. Numai că, începând cu 2010, lucrurile s-au stabilizat, preţul variind în jurul a 90 de dolari.

"Meritul" este, în principal, al Statelor Unite conduse de Barack Obama:

  • criza din Libia, ţara africană unde se află cele mai mari rezerve de petrol, a avut un efect devastator asupra producţiei: aceasta a ajuns să scadă cu peste 80% în condiţiile în care miliţiile au pus mâna pe cele mai mari porturil ale ţării, vara trecuta
  • Nigeria se află în cea mai mare criză a petrolului din ultimii ani din cauza violenţelor. Statele Unite importau de-aici 1 milion de barili pe zi în 2010, acum importă doar 38.000. O mare parte din petrolul importat, acum se duce în Asia
  • China este cea care dictează acum preţul la petrol, în funcţie de cerere. Preţul nu mai este influenţat de Arabia Saudită, ca membru OPEC. În acest sens, Rusia a început să accelereze exportul de petrol către Asia şi, în special, către China.
  • sancţiunile impuse Iranului au paralizat importurile de petrol, astfel că Irak a ajuns să exporte cea mai mare cantitate de petrol din ultimii 35 de ani

Imperiul Răului se întoarce: Marele Urs se trezeşte din hibernare şi îşi caută locul

Au trecut peste 2 decenii de la sfârşitul Războiului Rece. Uniunea Sovietică a refuzat să mai joace şi s-a desfiinţat. Astăzi nu avem de-a face cu o contradicţie ideologică şi nici nu sunt conflicte la scară largă pe resurse. Şi, totuşi, de ce a reapărut retorica Războiului Rece dacă nu avem de-a face cu o contradicţie ideologică şi nici nu sunt conflicte la scară largă pe resurse?

Un gol imens a rămas după ce organismele de menţinere a păcii din timpul Războiului Rece au fost dezmembrate. În timp ce Rusia a dorit ca OSCE să fie organismul care să menţină pacea în Europa, NATO a pătruns, însă, cu mare putere.

Cea mai mare provocare după dizolvarea Pactului de la Varşovia a fost găsirea unui loc în noua ordine mondială pentru Rusia. Numai că Rusia nu era un stat înfrânt, precum Germania sau Japonia, după 1945. Marele Urs a intrat doar în hibernare, visând la ambiţia sa de a redeveni o super-putere. Ambiţie ce s-a combinat perfect cu amorul propriu al lui Vladimir Putin, slăbiciunea şi dezinteresul faţă de Europa de Est ale SUA şi goana harpagonică după bani a europenilor din Vest.