Greşesc grav cei ce cred că ar fi vorba aici doar de un război propagandistic ruso-german. În cauză sunt principii sacrosancte şi, în fond, însăşi democraţia. Care depinde de circulaţia de informaţii necenzurate. O atare circulaţie neîngrădită îi deranjează tot mai clar pe protagoniştii vieţii publice globale, nu doar pe propagandiştii ruşi care au răspândit mult timp dezinformări pe varii teme.

Dezinformări există de când lumea şi războaiele psihologice. După ce a părăsit ”raiul comunist”, generalul Pacepa a scris împreună cu profesorul american Ronald J. Rychlak o carte extrem de instructivă, intitulată ”Disinformation”, despre metodele de răspândire de informaţii false aplicate de poliţiile politice totalitare de felul KGB-ului şi Securităţii.

Care, spre a deruta, polariza şi pulveriza societăţile lumii libere şi valorile lor tradiţionale (pregătindu-le astfel pentru un regim totalitar) au obişnuit, decenii la rând, să difuzeze ştiri false, preparate şi toxice, între altele antisemite, despre evrei, anticreştine, de pildă despre catolici, ori antiamericane, despre asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy.

Youtube, antivacciniştii şi puterea

Mai nou, YouTube, care ţine de Google, a închis contul fiului acestuia, Robert Kennedy junior, la prima vedere pentru că ar fi ”încălcat standardele comunităţii”, fiind un antivaxxer notoriu. Ceea ce pare a fi salutar. În fapt, net mai probabil, demersul, care a dus şi la închiderea canalului Russia Today, are un cu totul alt fundal. Care e puterea şi monopolul asupra ei.

Căci se ştie, că informaţia e putere. Se mai ştie că administraţia Biden îşi doreşte amplificarea notabilă a numărului americanilor vaccinaţi. Iar marile concerne Big Tech, în speţă cele 4-5 concerne dominante în tehnologia informaţiei, între care Facebook, Apple şi Google, încearcă din răsputeri să fie pe placul guvernului american. De ce? Pentru a preîntâmpina ciuntirea vastei lor puteri globale, prin demult necesara reglementare a activitităţii lor, reglementare de natură să le spargă monopolul deţinut în sfera circulaţiei informaţiilor.

Or, chiar şi oamenii care, ca subsemnatul, sunt complet vaccinaţi şi consideră utilă imunizarea prin vaccinuri, ar tebui să ştie că e imprudent să salute un demers de cenzură, chiar şi dacă nu ar fi complet netransparent, de vreme ce nu e clar defel cine anume decide la YouTube, la Google sau la alte concerne Big Tech ce anume pot sau nu pot afirma savanţii sau oamenii simpli.

Pe de altă parte, chestiunea vaccinurilor şi prezumtiva ”dictatură” bio-medicală acuzată de unii dintre cei care refuză vaccinarea anti-Covid nu reprezintă în context decât un câmp de bătaie secundar. Cum secundar, dar nu lipsit de importanţă mare e şi cel pe care se confruntă mai nou propaganda rusă cu Germania şi cu jurnalismul german din Rusia, ameninţat să tragă ponoasele actualului conflict.

Războiul mediatic cu Rusia

Care a luat proporţii politice ruso-germane după ştergerea definitivă, de la 28 septembrie, a contului RT pe YouTube, iar Moscova nu s-a mulţumit să ameninţe concernul american şi global cu represalii, ci ameninţă cu vindicta. Şefa postului rusesc, Margarita Simonyan, a acuzat Germania de a fi declanşat un ”război mediatic” antirus, cerând Kremlinului adoptarea de contramăsuri. La rândul ei, diplomaţia rusă a lansat învinuiri de lansare a unei ”agresiuni informaţionale fără precedent”, în contextul în care guvernul german i-ar fi ”stigmatizat” ani la rând pe corespondenţii RT şi massmedia care nu se conformează poziţiilor oficiale ale Berlinului.

Într-adevăr, atât Russia Today cât şi campaniile sistematice de dezinformare ruseşti au intrat de mult în vizorul oficialităţilor şi serviciilor de contraspionaj germane, fiind, pe drept, considerate ”o ameninţare” la adresa ordinii şi securităţii publice ale Republicii Federale.

Cenzura şi propaganda faţă cu democraţia

Or, ca să fie eficientă, contracararea, extrem de importantă, chiar vitală, a unor astfel de ameninţări propagandistice şi dezinformatoare nu trebuie efectuată prin contrapropagandă şi cenzură.

Ea reclamă mijloace transparente şi democratice, mai complicat de utilizat, dar în stare să confere credibilitate democraţiei liberale, sistemul pe care, în interesul celor mai diverse tiranii naţionale, regionale, sau globale, propaganda, cenzura şi dezinformarea încearcă să-l distrugă.

Combatarea fenomenului de fake-news se face în democraţii respectabile, reale, care se întemeiază pe stabilirea adevărului prin dialog, argument şi confruntarea liberă a opiniilor, prin informare corectă demontând dezinformarea, iar nu prin cenzură.

În acest scop trebuie spus nu doar un nu clar şi hotărât abjectelor festivaluri ale cenzurii mutuale, tot mai severe, practicate deopotrivă de ţări ca Rusia, care a cerut şi obţinut recent de la Apple şi Google ştergerea aplicaţiei utilizate de fundaţia anticorupţie a lui Alexei Navalnîi, ori de concerne Big Tech americane, ca Facebook şi YouTube, ci şi monopolului informaţiei exercitat de acestea. Susţinut de o legislaţie americană lacunară, acest monopol s-a soldat cu amputarea cruntă a drepturilor cetăţenilor occidentali de a fi informaţi corect şi de a opta în cunoştinţă de cauză pentru partide, politici şi politicieni adecvaţi, ori pentru invalidarea puterii celor neaveniţi.

Ceea ce nu înseamnă, desigur, că trebuie să fie admisibil orice conţinut, oricît de infect ori ilegal. Chemările la violenţă, calomnia, pornografia, plagiaturile şi alte delicte grave sunt şi trebuie să fie reglementate de legislaţiile civile şi penale.

Autorităţilor în drept, nu unor platforme sau concerne trebuie să le revină datoria de a urmări şi pedepsi încălcări ale codurilor penale şi civile. Iar deţinătorilor monopolului asupra informaţiei nu trebuie în ruptul capului să li se mai permită, aşa cum se întâmplă, vai, în prezent, să-şi reclame drepturile de cenzură ca ”firme private”, dacă de bunul lor plac şi de algoritmii lor inchizitoriali depinde informarea publică a naţiunilor şi a lumii. Sau nerestricţionarea aiuritoare a unor platforme care-şi asumă dreptul de a analiza ”Decalogul”.

Big Tech şi infantilizarea iresponsabilă a cetăţenilor

Legitimele griji provocate de practicile monopoliste şi inchizitoriale ale Big Tech au iscat investigaţii atât ale oficialităţilor americane, cât şi ale celor europene. Deocamdată, fără un rezultat salutar.

Ar fi, teoretic, bine, prin urmare, că reglementarea platformelor online a fost declarată o prioritate de către Comisia Europeană, dacă aşa-zisul Digital Service Act nu ar fi un proiect legislativ de natură să promoveze tot cenzura, astfel, încît să paseze datoria de a forfeca giganţilor Big Tech. Ceea ce ar însemna să se pună, o dată în plus, lupul paznic la stână.

Căci DSA ar obliga concernele sub ameninţarea unor pedepse draconice să ”minimalizeze riscurile” unor ”conţinuturi păgubitoare”, precum ”dezinformările”, fără să se definească clar şi să se ştie precis mai nimic din ce se cere ştiut şi definit clar şi precis.

De pildă care ar fi măsurile vizate, pe ce criterii se iau, ce e dezinformare, ce e conţinut păgubitor, pentru cine şi de ce anume.

În schimb e clar că ne-ndreptăm, dacă lucrurile nu se vor îndrepta rapid, spre Procesul lui Kafka. În fapt ne şi aflăm în faţa unui ”castel” kafkian, clădit din algoritmi care cenzurează pe criterii de tot netransparente şi inepte presa şi libertatea ei, aşa cum li s-a întâmplat în repetate rânduri, pe Facebook, mai multor jurnalişti români câtuşi de puţin conspiraţionişti sau antidemocratici.

Ar fi timpul să se ceară clasei politice europene şi naţionale să se responsabilizeze şi să înceteze să-şi tuteleze cetăţenii. E timpul ca elitele culturale şi politice să schimbe, radical, imaginea falsă despre omul european, sau american, proiectată de oficialităţi care-şi infantilizează sistematic cetăţenii şi pretind să-i tuteleze, drămuindu-le după bunul plac şi în interes propriu informaţia şi ciuntindu-le dreptul de a se informa, de parcă ar fi prunci, incapabili, chipurile, să ştie ce le face bine şi ce nu.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle