Analist rus, despre negocierile de securitate ruso-occidentale: Kremlinul nici nu se aşteaptă ca solicitările sale să fie îndeplinite

Analist rus, despre negocierile de securitate ruso-occidentale: Kremlinul nici nu se aşteaptă ca solicitările sale să fie îndeplinite

FOTO Shutterstock

Dacă Kremlinul nu îşi poate atinge obiectivele prin mijloace diplomatice, va trebui să recurgă la alte instrumente şi metode, avertizează analistul rus Dmitri Trenin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discuţiile extrem de dure care au avut loc de la începutul anului între SUA/NATO şi Rusia nu au dus la un scandal public sau la o ruptură definitivă, dar nici nu au inspirat încredere că actuala criză de securitate poate fi rezolvată în curând. În lipsa unei soluţii diplomatice, tensiunile riscă să escaladeze până la punctul ca singura cale de ieşire din criză să fie prin utilizarea a ceea ce oficialii ruşi numesc „mijloace tehnice şi militare”, avertizează analistul rus Dmitri Trenin într-un articol publicat pe site-ul Centrului Carnegie.

În opinia lui Trenin, actuala criză de securitate îşi are rădăcinile în lumea creată odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice şi sfârşitul Războiului Rece, când Washingtonul şi aliaţii săi au stabilit o ordine europeană bazată pe rolul dominant al Statelor Unite şi pe poziţia centrală a NATO ca instrument de garanţie şi de reglementare militară şi politică.

În acel moment, scrie Trenin, Rusia s-a trezit în afara acestei ordini şi a fost nevoită să accepte noua stare de lucruri din cauza că nu a reuşit să devină parte integrantă în propriile sale condiţii. Rusia era ignorată deoarece era percepută ca o putere în scădere. Însă istoria a arătat că marile puteri învinse au căutat să distrugă sau măcar să submineze ordinea în care nu au fost încorporate sau în care nu au primit un loc considerat acceptabil de către ele. Contestarea depinde, bineînţeles, dacă puterea frustrată are suficient potenţial material, iar conducerea ei politică are parte de sprijin public. În Rusia, aceste condiţii au început să se formeze în prima jumătate a deceniului 2010-2020, aşa cum s-a observat prin reacţia Moscovei la criza din Ucraina, confruntarea dusă de ea cu Washingtonul şi ruperea relaţiilor diplomatice cu Uniunea Europeană, este de părere Dmitri Trenin.

Potrivit lui Trenin, cele două acumulări - din primăvara şi începând din toamna anului 2021 - de trupe ruse la graniţa cu Ucraina fac parte dintr-o forţare a Moscovei de a aduce Washingtonul la masa discuţiilor pentru a-şi exprima revendicările. Această tactică a fost evocată de preşedintele rus Vladimir Putin într-un discurs susţinut în martie 2018: „Nimeni nu ne-a ascultat până acum. Ei bine, de-acum ne vor asculta”. Joe Biden nu avea Rusia printre priorităţi, dar nu a putut ignora activităţile ei din primăvară de la graniţa cu Ucraina şi l-a invitat pe Vladimir Putin la un summit la Geneva.

Singurele rezultate practice ale summitului de la Geneva au fost lansarea procesului ruso-american de consultări privind stabilitatea strategică şi securitatea cibernetică. În ceea ce priveşte războiul din Donbas, în estul Ucrainei, procesul de soluţionare diplomatică a ajuns în impas. Ba mai mult, situaţia s-a înrăutăţit la graniţa dintre Rusia şi Ucraina. Acumularea de trupe din toamnă, mai mare decât cea din primăvară, a determinat Washingtonul să meargă chiar mai departe decât discuţiile directe şi să accepte negocieri pe tema securităţii, continuă analistul rus.

Lansate la începutul acestui an, negocierile ruso-occidentale nu au dus la niciun progres. Nici nu s-a putut, deoarece genul de condiţii formulate de Rusia sunt de obicei acceptate doar de o parte învinsă, iar Statele Unite nu se află în această postură. De altfel, Kremlinul nici nu se aşteaptă ca cererile sale să fie acceptate, subliniază Dmitri Trenin.

Un aspect important, punctează analistul rus, este că, pentru prima dată de la reunificarea Germaniei, Statele Unite s-au aşezat la masa negocierilor cu Rusia pe tema securităţii. În plus, pentru prima dată de la retragerea celor două ţări din Tratatul privind forţele nucleare cu rază intermediară (INF), Washingtonul şi-a arătat disponibilitatea de a ajunge la un acord cu privire la nedesfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune în Europa, precum şi pentru restricţionarea activităţii militare în Europa de Est.

Nu cu mult timp în urmă, Moscova ar fi văzut toate acestea ca pe o victorie diplomatică majoră. Acum, însă, ridică ştacheta mai sus. Rusia insistă ca discuţiile să se axeze pe solicitările sale „obligatorii”, prezentate ca garanţii de securitate: încetarea expansiunii NATO, în special în Ucraina, nedesfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi intermediară de acţiune în amplasamente de unde pot lovi cealaltă parte şi retragerea infrastructurii militare înfiinţate de NATO în Europa de Est după semnarea, în 1997, a Actului fondator privind relaţiile cu Rusia.

Strict vorbind, în era nucleară, nu poate exista decât o singură garanţie de securitate, şi anume asigurarea privind distrugerea reciprocă. Însă acest lucru are un mare dezavantaj, putând duce chiar la dispariţia omenirii. Toate celelalte garanţii sunt condiţionate. Măsurile de control şi reducere a armelor, eforturile de neproliferare, măsurile de consolidare a încrederii şi transparenţei, moratoriile, reţinerea reciprocă sau multilaterală şi aşa mai departe... toate au drept scop creşterea predictibilităţii reciproce şi asigurarea faptului că deciziile militare şi politice sunt luate cu capul rece. Niciun tratat obligatoriu din punct de vedere juridic şi niciun acord politic obligatoriu nu poate oferi garanţii absolute. Relaţiile internaţionale se bazează pe principiul suveranităţii naţiunilor. Statele sunt libere să încheie acorduri între ele sau să le pună capăt. Nu există iluzii în legătură cu toate acestea la Kremlin, subliniază Trenin.

Moscova încearcă probabil să obţină garanţii scrise într-o tentativă de a compensa ceea ce nu a reuşit Mihail Gorbaciov. Este un subiect dezbătut intens în Rusia şi printre oficialii de la Moscova. Însă mai există un aspect. Cele cinci valuri de expansiune a NATO au avut loc sub ochii lui Putin, iar liderul rus nu a avut mijloace suficiente de a le împiedica. Simţind o anumită responsabilitate pentru această evoluţie sub mandatele sale, Putin dă impresia acum că are mijloace de a pune presiuni. Dar cât de realist este ca americanii şi europenii să dea curs solicitărilor sale, se întreabă analistul de la Centrul Carnegie Rusia.

Politica, după cum se spune, este arta posibilului. Principala cerere a Moscovei - oprirea extinderii NATO - este de facto implementată, deoarece Statele Unite şi aliaţii lor nu sunt pregătiţi să-şi asume responsabilitatea pentru apărarea Ucrainei sau a Georgiei şi nici nu au în general interesul să folosească forţa militară. Este puţin probabil ca această perspectivă să se schimbe. Ameninţarea cu Ucraina membră NATO, agitată la Moscova, este de fapt una fantomă pentru viitorul previzibil. Întrebarea este dacă am putea vedea NATO în Ucraina - sub formă de arme ofensive, baze militare, consilieri militari, stocuri de arme şi aşa mai departe - este mai dificilă. Ar fi ca un portavion de nescufundat controlat de Statele Unite în pragul Moscovei. Iar aici poate exista un palier întreg de acorduri, cum ar fi cu privire la nedesfăşurarea de rachete americane în Ucraina. Moscovei îi va fi mai greu, chiar imposibil, să ajungă la un acord cu privire la încetarea cooperării militare şi tehnologico-militare dintre Ucraina şi Statele Unite/NATO. Poate spera cel mult în obţinerea unor limite asupra naturii armelor furnizate Kievului de către Occident. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Statele Unite ar putea insista asupra reducerii exerciţiilor militare ruse la graniţa cu Ucraina. O prevedere de acest gen ar putea fi convenită şi în cazul NATO, apreciază Trenin.

Cererea Moscovei cu privire la retragerea întregii infrastructuri militare desfăşurate de NATO în Europa de Est după 1997 este pe cât de imposibilă de îndeplinit, pe atât de inutilă în ceea ce priveşte securitatea Rusiei. Cei câteva mii de soldaţi americani din Europa de Est nu reprezintă o ameninţare serioasă pentru Rusia. De altfel, batalioanele NATO se află în ţările baltice pentru a oferi linişte gazdelor lor: prezenţa lor poate lăsa un gust amar la Moscova, dar nu este un motiv de alarmă.

Diverşi comentatori ruşi au vorbit despre posibilitatea retragerii prevederilor Declaraţiei NATO de la Bucureşti din 2008, care afirmă că Ucraina şi Georgia „vor deveni membre” ale Alianţei. Însă acest lucru este puţin probabil să se întâmple la summitul alianţei de la Madrid din acest an.

În cele din urmă, ar fi posibil să se selecteze domenii specifice de îngrijorare în ceea ce priveşte infrastructura de pe flancul estic al NATO şi să se rezolve prin măsuri de consolidare a încrederii.

Şansele ca Statele Unite să dea curs cererilor Rusiei în formatul şi intervalul de timp stabilite de ea sunt inexistente. În mod teoretic, sunt posibile acorduri cu privire la două dintre cele trei aspecte cheie: neextinderea şi nedesfăşurarea. Dar orice viitor acord va fi de natură politică, nu obligatoriu din punct de vedere juridic. Şi nici nu ar reprezenta garanţii de securitate, dar ar oferi Rusiei asigurări scrise, estimează Trenin.

Potrivit analistului rus, Putin propune o relaţie contractuală în acord cu obiectivele strategice ale politicii sale în Europa. Dacă Kremlinul nu îşi poate atinge obiectivele prin mijloace diplomatice, va trebui să recurgă la alte instrumente şi metode, avertizează Dmitri Trenin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările