Tratat americano-britanic pentru protejarea epavei Titanicului

Tratat americano-britanic pentru protejarea epavei Titanicului

Epava vasului Titanic FOTO Atlantic productions

Epava vasului Titanic va fi protejată printr-un tratat semnat de guvernele britanic şi american, acord care împuterniceşte autorităţile să permită sau să interzică accesul ori prelevarea de artefacte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înţelegerea a fost semnată pentru a garanta că epava este conservată şi respectată, potrivit BBC.

Peste 1.500 de pasageri şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa când vasul construit de Harland and Wolff în Belfast s-a scufundat în 1912, după ce a fost lovit un aisberg în nordul Oceanului Atlantic.

Semnat de Marea Britanie în 2003, tratatul a intrat în vigoare după ce a fost aprobat de Secretarul de stat american Mike Pompeo la finalul lui 2019.

Epava, care se află în apele internaţionale, nu a fost până acum protejată de o lege dedicată. Ministrul britanic al Transportului Maritim, Nusrat Ghani, a descris acordul drept unul foarte important. „Aflat la circa patru kilometri sub suprafaţa oceanului, RMS Titanic este subiectul celei mai documentate tragedii maritime din istorie”, a spus ea. „Va fi tratat cu sensibilitatea şi respectul cuvenite ca loc de veci pentru mai mult de 1.500 de oameni”.

Ghani a spus că Marea Britanie va colabora îndeaproape şi cu alte ţări ţări nord-atlantice, precum Canada şi Franţa, pentru „a proteja mai mult” Titanicul.

Epava a fost descoperită în 1985, la aproximativ 480 de kilometri de coasta canadiană.

Un acord internaţional între mai multe ţări privind protejarea epavei este negociat din 1986.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: