În general este vorba despre Convenţiile de la Geneva şi de acele Rezoluţii ale ONU care, prin extensie, au putut fi considerate drept extensii juridice ale codicelui de bază, fiind acum integrate în ceea ce pare un demers logic, complet şi foarte bine argumentat al comunităţii internaţionale, îndeplinind astfel primisiunea cea mai importantă făcută prin crearea ONU, anume de a evita repetarea ororilor războaielor mondiale şi de a ordona pacea cu bariere într-atât de solide încât regulile să împiedice reapariţia genocidului, crimelor de război, holocaustului, purificării etnice.

Speranţă nobilă în sine, terminată acum prin eşec absolut cumplit deoarece încep să se vadă primele rezultate ale blocajului generat de marile puteri ale lumii care ştiu că, de acum, un mare conflict mondial pare să fie absolut inevitabil. Şi mai ştiu ceva: acesta nu va semăna întru nimic cu precedentele conflagraţii, adică nu va avea decât foarte puţin din elementele logicii de distrugere care a dominat campaniile din timpul primelor Războaie Mondiale. Din cauza asta, fireşte, aşa cum ştiu deja de cel puţin un deceniu strategii militari de foarte înalt nivel din diverse cancelarii din ţările care contează, urmează să fie modificate, foarte rapid, câteva elemente esenţiale care să permită o evoluţie eficientă în teren a noilor forţe, să dea posibilitatea utilizării tuturor tehnicilor specifice războiului hibrid, protejând în cu totul alţi termeni juridici propriile forţe şi redefinind termenul de inamic.

O asemenea schimbare de esenţă priveşte modificare, prin extinderi şi completări succesive a definiţiei "trupelor inamice" , entitatea împotriva cărora ies la luptă propriile tale trup, acţiune acceptabilă deoarece conformă legislaţiei internaţionale.   Dilemele prezentului sunt justificate deorece forţele militare angajate în conflicte nu mai sunt forţele convenţionale definite în termenii Convenţiilor de la Geneva, aşa cum, de ceva timp, alta este natura misiunilor pe care trebuie să le îndeplinească diversele componente ale unei armate naţionale, acum când accentul se pune din ce în ce mai tare pe acţiunea trupelor speciale, cu mult mai greu definibile în teren prin purtarea de uniforme cu semne distinctive. Iar acolo, în teren, în realitatea profundă a noului câmp de luptă, populaţiile civile încep să fie din ce în ce mai  mult victime ale unui comportament sălbatic şi sunt supuse unor orori pe care, ulterior, nimeni nu le poate atribui unei surse precise. Teroriştii, conform tratatelor în vigoare, au o caracteristică absolut unică: nu dispun de niciun fel de protecţie, nu li se recunoaşte niciun fel de drepturi în momentul în care sunt luaţi prizonieri, sunt urmăriţi şi vânaţi oriunde şi oricând, la fel ca familiile, prietenii, cunoştinţele şi colaboratorii lor. În plus, legislaţia clasică oferea protecţie pentru "războiul clasic cu arme clasice", neacoperind în niciun fel noul evantai, cel al armelor nucleare, spre exemplu, nici acum interzise printr-un protocol general acceptat de toate ţăprile memebre ONU şi nici măcar de membrii permanenţi ai Consiliui de Securitate.

Iată o altă dilemă legislativă: cine are dreptul legal de a declara că o entitate este "teroristă", ceea ce presupune că membrii forţelor armate ale grupării respective sub automat scoşi de sub protecţia Convenţiilor de la Geneva şi protocoalelor adiacente? Dacă, aşa cum se sperase la un moment dat, operatorul de legislaţie internaţională abilitat să facă acest lucru trebuia să fie ONU pe baza unei decizii a Adunării Generale a ONU, atunci era OK? Oarecum OK, dacă acest lucru ne convine, au început să spună diverşi membri ai ONU, moment din care s-a instalat dubiul general privind ce va urma deoarece au început să circule liste separate conţinâd diverse nume de "duşmani".

Foarte grav deoarece, iată exemplu concret, americanii au decis că Gardienii Revoluţiei, corupul de elită al armatei iraniene, să fie declarat o organizaţie teroristă, iniţiativă ără precedent deoarece, într-adevăr, este pentru prima dată când un guvern declară o componentă a unui alt guvern drept organizaţiei teroristă. Tehnic, asta înseamnă că orice militar american va putea să trateze un memebru al Gardienilor Revoluţiei drept un terorist, beneficiind de aceea şi impunitate totală ca în cazul uciderii lui Bin Laden, spre exemplu. Dar şi invers, căci şi iranienii declară că dispar limitele impuse de convenţii.

Nu este doar un exemplu izolat. Bine ar fi să fie aşa. Recent, SUA au contestat dreptul Curţii Penale Internaţionale de la Haga - organism creat sub auspiciile ONU pentru a judeca asupra acuzaţiilorde crimă de război, genocid şi purificare etnică, americanii spunând pur şi simplu că vor exista consecinţe foarte serioase dacă Procurorul General va persista în intenţia sa de a chema în faţa CPI soldaţi americani, israeliani sau ai vreunei puteri aliate. Concret, era vorba despre posibilitatea de a se aduce în faţa instanţei soldaţi americani pentru crime de acest gen comise în Afganistan precum şi soldaţi israelieni pentru fapte comise împotriva palestinienilor. Iar membrii CPI au dat înapoi. Chiar dacă, zilele trecute, a urmat un alt raport publicat de Misiunea de asistenţă a ONU în Afganistan (MANUA) în care se spune că forţele americane şi pro-guvernamentale afgane, în primul trimestru din 2019, au ucis mai mulţi civili decât au făcut-o talibanii. Chestiunea responsabilităţii nu a mai fost nici măcar invocată, fiind făcut public doar mesajul exprimând regretele lui Zalmay Khalilzad, emisarului american pentru Afganistan.

Ca şi în cazul precedent, nu vorbim despre justeţea sau injusteţea unor asemenea decizii. Încerc să arăt breşele deschise prin aceste precedente care transmit un mesaj foarte clar la care militarii sunt extrem de atenţi:  principiul "responsabilităţii absolute" instaurat de comunitatea internaţională pentru condamnarea criminalilor de război nazişti pare să înceapă să nu mai aibă nici un fel de relevanţă şi poate fi aplicat aleator. Care vor fi consecinţele?

Dar se merge acum cu mult mai departe, tocmai pentru că, pesemne, e nevoie de ;ărgirea rapidă a cazurilor de "prezumţie absolută de nevinovăţie" şi de exonerare legală pentru fapte care, în numele oricărei logici comune de până acum, erau încadrate în categoria "crimelor de război", imprescriptibile oriunde în lume. Printre acestea, violurile comise pe diverse teatre de luptă, mai nou procedeu practivat pe scară largă de membrii ISIS asupra unor femei luate fie prizoniere, fie cumpărate de la reţele teroriste sau criminale locale pentru a fi folosite ca sclave sexuale.

Aveţi aici două documente care vă vorbesc, mai bine decât orice alt argument, de impotenţa ONU de a acţiona decisiv în adoptarea unui demers decisiv cu valoare internaţională, tocmai pentru că super-puterile s-au ferit să meargă până la capăt, SUA, Rusia şi China fiind de acord doar cu versiune edulcorată şi leşinată a textului iniţial. Priviţi Raportul Secretarului General al ONU şi uitaţi-vă cum sună Rezoluţia:

 - textul raportului secretarului general al ONU

- textul rezoluţiei

Absurd? Nu vă grăbiţi cu invectivele. Sunt absolut inutile deoarece, gândiţi-vă bine, nu despre protecţia, azi, mâine sau luna viitoare a teroriştilor din ISIS e vorba. Asta este o primă formulre posibilă (şi o încercare de testare a reacţiei opiniei publice internaţionale) a primului articol de pe o viitoare listă de impunităţi care să gereze acţiunile unor armate de tip cu totul neconvenţional care, se spune, ar fi gândite să formeze primele bariere de apărare înaintea trupelor convenţionale. Armate de mercenari care să primească din partea unui stat sau altul un statut de "trupe auxiliare", "prietene". sau "unităţi teritoriale de apărare", departe sau extrem de departe de regulile impuse celorlalţi. E sinistru, dar se arată ca un scenariu din ce în ce mai posibil pe măsură ce operaţiunile speciale devin noua formă de război, iar acolo regulile se sunt schimbătoare, valabile de la caz la caz şi în funcţie de context, duse de oameni cu naţionalităţi pe cât de diverse iniţial, pe cât de interschimbabile în raport cu evoluţia situaţiei din teren. Iar terorismul "de stat" s-ar putea să devină (dacă nu cumva a devenit deja) o formă a războiului care ne poate duce spre universuri absolut imposibil de prezis deoarece, după cum se vede, încă nu ştim încă în ce condiţii legale ne vom putea da unii altora cu piatra în cap.

Amintiţi-vă de teribila lecţia militară pe care Gingis o lăsa moştenire urmaşilor săi: "vreţi să cuceriţi o cetate? Trimiteţi un mesager, o singură dată, cerându-le supunere absolută, Refuză, ucideţi-i pe toţi, bărbaţi, femei şi copii şi radeţi cetatea de pe faţa pământului". Aici ne întoarcem?

Dacă da, atunci valoarea acestei imagini din timpul antrenamentelor unei unităţi speciale de vulturi dresaţi pentru a vâna dronele înarmate are valoare de simbol atotputernic pentru ce ne aşteaptă.