Saadi Gaddafi, un fost fotbalist cu reputaţie de playboy, fiul fostului dictator Muammar Gaddafi, eliberat. Ce a mai rămas din clanul Gaddafi?
0Unul dintre fiii fostului lider libian Muammar Gaddafi, Saadi, un fost fotbalist cu reputaţie de playboy, încarcerat într-o închisoare din Tripoli timp de şapte ani, a fost eliberat, relatează AFP, care analizează ce s-a întâmplat cu clanul, după revoluţia prin care fostul dictator a fost îndepărtat de la putere.
În urma Primăverii Arabe, după 42 de ani de putere, Muammar Gaddafi şi rudele sale au căzut, în 2011, în urma unei revolte populare, au fost eliminaţi, încarceraţi sau au plecatîn exil.
Revoluţia libiană, care a izbucnit în februarie 2011, s-a încheiat în octombrie acelaşi an cu moartea dictatorului megaloman, ucis de către rebeli.
Căderea sa a antrenat-o pe cea a rudelor sale, actori-cheie ai regimului.
Trei dintre fiii săi, Moatassem, Seif al-Arab şi Khamis, au fost ucişiîn timpul revoluţiei. Khamis a jucat un rol important în reprimarea revoltei din Benghazi (est), leagănul revoluţiei.
FOTBALIST EXCENTRIC
Singurul fiu din prima călătorie a colonelului, prezentat drept influent şi discret, Mohamed, în vârstă de 51 de ani, cel mai mare dintre fiii săi, s-a refugiat în 2011 în Algeria vecină. El a obţinut apoi exil în Oman, la fel ca sora sa Aïsha, o avocată în vârstă de 45 de ani.
Fratele său, Saadi, în vârstă de 47 de ani, un fost fotabilst cu o reputaţie de playboy, a încercat fără succes o carieră profesionalăîn Italia, după care a condus o unitate de elită a armatei.
Refugiat în Niger după revoltă, el a fost extrădat în 2014 către Tripoli, unde a fost încarcerat.
Justiţia a anunţat duminică eliberarea sa, în urma unei decizii vechi de câţiva ani, fără să precizeze dacă a părăsit Libia.
nsă presa locală scrie că a plecat cu un zbor către Turcia.
Hannibal, în vârstă de 46 de ani, un rebel excentric care a avut probleme judiciare în Franţa şi Elveţia, în anii 2000, s-a refugiat mai întâi în Algeria, după care s-a dus în Liban, după soţia sa, un manechim libanez. El a fost arestat în 2015, iar de atunci este încarcerat.
Soarta lui Seif al-Islam, în vârstă de 49 de ani, care a fost considerat mult timp succesorul tatălui său, rămâne un mister.
La sfârşitul lui iulie, el a reapărut pentru prima oară în ultimii ani, într-un rar interviu acordat The New York Times (NYT), în care a evcat o candidatură la alegerile prezidenţiale programate în decembrie 2021.
Prins în noiembrie 2011 de către o grupare armată, la Zenten, la sud-vest de Tripoli, Seif al-Islam a fost condamnat la moarte în 2015, în urma unui proces expeditiv.
Însă gruparea care-l deţinea a refuzat să-l predea autorităţilor de la Tripoli sau Curţii Penale Internaţionale (CPI), care îl caută în legătură cu acuzaţii de crime împotriva umanităţii.
El şi-a pierdut urma după anunţarea eliberării sale, în iunie 2017 - care nu a fost confirmată niciodată - de către aceeaşi grupare.
CPI a anunat însă că l-a localizat la Zenten la sfârşitul lui 2019.
”SUFERINŢĂ”
Rămasă în umbra lui Muammar Gaddafi, a doua soţie a acestuia, Sofia, s-a refugiat în Oman, de unde a cerut cu regularitate să se întoarcă în ţară.
Aceste apeluri au rămas însă fără vreun răspuns, în pofida influenţei tribului său în Cirenaica, o regiune importantă înestul Libiei.
Tribul fostului dictator - Qadhadfa, răspândit în Sirt (nord-est) şi un pic mai la sud - a ”suferit” din cauza regimului Gaddafi, iar mai mulţi dintre membrii acestuia, care şi-au exprimat opoziţia faţă de acesta, au sfârşit în închisoare, potrivit profesorului de drept libian Amani al-Hejrissi.
Citeşte şi: