În Japonia s-au reunit miniştrii de externe ai Japoniei, Australiei, Indiei şi Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, în momentul în care India este cel mai expus stat unei confruntări cu China, în pregătire în Himalaya, la peste 5000 de metri, acolo unde China a desfăşurat deja 60.000 de soldaţi specializaţi în luptele la mare înalţime şi într-o atmosferă rarefiată. Şi asta în prag de iarnă, într-un deşert alpin cu vânturi puternice şi temperaturi de -55 de grade, cu nenumărate probleme de sănătate pentru civilii care fac aprovizionarea şi pentru soldaţii de lângă linia de contact.

Geopolitică americană: îndiguirea Chinei cu partenerii globali, în absenţa din joc a UE

În weekend, în Japonia, a avut loc cea de a doua ediţie a reuniunii informale a statelor în formatul Quad, la nivelul miniştrilor de Externe din India, Japonia şi Australia, alături de secretarul american de stat, Mike Pompeo. "Formatul pe care îl numim Quad este alcătuit din patru mari democraţii, patru economii puternice, patru naţiuni, fiecare dintre ele cu un risc real asociat cu ameninţările create şi impuse de către Partidul Comunist Chinez", a explicat Mike Pompeo.

Principiile cooperării au fost enunţate de care ministrul japonez de externe Motegi Toshimitsu, odată cu transformarea acestei reuniuni informale într-o adevărată alianţă anti-chineză: “Viziunea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise este din ce în ce mai importantă în lumea post Covid-19, iar adâncirea importanţei colaborării între noi şi cu multe alte state poate duce la realizarea acestei viziuni, susţine ministrul japonez de Externe".

În subsidiar, în afara ameninţărilor de securitate la toate nivelurile, preocupările sunt asupra concentrării producţiei, cu precădere a celei manufacturiere, debalansarea comerţului dintre toate aceste state şi China, condiţionarea propriilor investiţii şi blocarea pieţei chineze pentru produsele democraţiilor implicate. Se mai adaugă furtul de proprietate intelectuală de către firme chineze, statul chinez şi, în mod programatic, de către armata chineză, ca şi “furtul” şi dispariţia a milioane de locuri de muncă din economiile acestor state prin abuzurile chineze de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a subvenţiilor şi dumpingului de stat orchestrat sistematic şi programatic pentru preluarea ostilă a pieţelor globale de către China.

China a reacţionat la reuniunea de la Tokyo a formatului Quad criticând "clica exclusivistă" anti-chineză. Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Wang Wenbin, a anunţat că ţara sa este împotriva "formării acestor clici exclusiviste”: "Sperăm ca statele relevante să gândească mai mult la interesele comune ale statelor din regiune şi să contribuie la pacea, stabilitatea şi dezvoltarea regională mai degrabă decât să facă aceste activităţi cu un rezultat exact invers". Afirmaţia conţine tacit şi o ameninţare cu utilizarea forţei şi altor instrumente hibride pentru apărarea intereselor şi poziţiilor chineze în Asia-Pacific şi în întreaga lume.

China este vădit nemulţumită de aceste alianţe tot mai solide şi de îndiguirea sa pe terţe teme în Asia Pacific, nu mai vorbim la nivel mondial, şi dă vina, fireşte, pe Statele Unite pentru aceste accente, chiar dacă primele interesate în contracararea exceselor şi ameninţărilor regionale prin atragerea SUA în sprijinul lor sunt tocmai statele din regiune. Iar în materie de securitate, India pare cea mai expusă astăzi. Şi asta pentru că sâmbătă, 10 octombrie, China a desfăşurat nu mai puţin de 60.000 de militari la graniţa în dispută de la frontiera din Himalaya cu India, acolo unde se pregăteşte o invazie în toată regula, după cum avertizează Armata indiană.

Escaladarea bruscă şi şocantă a tensiunilor la peste 5000 metri altitudine între cele două state nucleare fiecare cu peste un miliard de locuitori este impredictibilă şi inacceptabilă, totodată. China şi India au încercat să poarte negocieri diplomatice legate de conflictul lor de demarcare din Himalaya, dar fără nici un succes. Părţile rămân pe poziţiile lor confruntaţionale, fără să se clintească. În plus, din august, China încearcă să ocupe teritoriul indian pe malul sudic al lacului Pangong, cu bâta şi bătaia, în primul rând, şi nu cu armele, o altă formă ciudată de război hibrid menită să menţină confruntările sub un anumit nivel de zgomot public şi internaţional, chiar dacă au murit 20 de militari indieni şi un număr neprecizat de soldaţi chinezi şi în asemenea confruntări care seamănă mai degrabă cu ciomăgelile străvechi preistorice decât cu războaiele moderne.

Legăturile tot mai strânse între India şi SUA au fost explicate de către Mike Pompeo prin faptul că indienii au nevoie de Statele Unite ca aliat şi partener în lupta cu chinezii, care au început deja concentrarea trupelor la nord de linia de contact. De altfel, Mike Pompeo a recunoscut că Statele Unite au construit această coaliţie menită să respingă împreună ameninţarea pe care o reprezintă China pentru toate aceste state.


FOTO Shutterstock

India şi perspectiva atacului pe două fronturi, cu China şi Pakistan consecutiv

India este, în momentul de faţă, ameninţată cu războiul pe două fronturi simultan, adică şi cu Pakistanul în Kashmir, şi cu China în Himalaya şi Tibet. De aceea, acum, India caută aliaţi pentru a putea să se confrunte concomitent cu inamicii chinezi şi pakistanezi şi, mai mult, totodată, să poată învinge în ambele războaie, în acelaşi timp. Fireşte că opţiunea este lăudabilă, dar India singură nu are capacitatea să poarte cele două războaie, fiind în dezavantaj cu precădere în raport cu China.

Mai întâi, toate cele trei state – India, China şi Pakistan - sunt puteri nucleare, de unde nevoia de echilibrare a raportului de forţe prin aliaţi puternici, cu acces la înalte tenologii, capabili să producă armamentele convenţionale moderne de care India are nevoie şi să deţină şi ele arma nucleară, ca instrument de descurajare. Altfel, situaţia este complicată rău: în Kashmir, confruntarea cu pakistanezii este complexă, dar India a demonstrat că ştie să facă faţă - cu excepţia cazurilor în care sunt implicate atacuri teroriste sponsorizate de statul pakistanez. O preocupare în paralel în Himalaya reduce capacitatea de reacţie şi numărul forţelor implicate pe acest front.

În partea cealaltă, cu China, situaţia este mai neclară, odată ce desfăşurarea de trupe indiene din toamna acestui an a trebuit să se facă deodată, intempestiv, cu achiziţii de urgenţă şi montarea rezervelor pentru trupele de înălţime, cu capabilităţi logistice aduse chiar şi cu catârii pe drumuri de munte sau în variante foarte costisitoare cu elicopterele, odată ce partea indiană de teren este mai accidentată şi nu are infrastructura de drumuri construite de partea chineză. Nici calitatea vieţii militarilor la înălţime nu se ridică la nivelul celei oferită soldaţilor chinezi, odată ce o întreagă investiţie chineză logistică şi în echipamente a permis viaţa la -55 de grade, în medii izolate şi independente, care crează posibilitatea intrării mai eficiente în lupte, recuperării şi tratării bolilor tipice înălţimilor mari cu aer rarefiat.

Indienii sunt vigilenţi la înălţimile acelea, acolo unde cele două armate se pregătesc cu furie şi încrâncenare de luptă, care se anunţă cea mai probabilă acum, până în aprilie, la încheierea iernii. Apă potabilă şi resurse de hrană utilizabile, bucătării, căldură şi combustibili, toate sunt provocări pentru indienii care se uită cu jind la dezvoltările şi investiţiile făcute de către chinezi. Dacă indienii au mai multă experienţă şi rezistenţă în lupta la înălţimile cu aer rarefiat, chinezii au capacităţi mai dezvoltate de menţinere a nivelului de viaţă ale militarilor între lupte, la acele înălţimi şi o infrastructură bine pusă la punct care asigură accesul pe drumuri solide, energie electrică şi sisteme de căldură până chiar lângă linia de contact. Iar în materie de tehnologie, discrepanţa e foarte mare, ca şi la nivelul calităţii, nu numai al cantităţii armelor şi echipamentelor destinate luptei în condiţii vitrege.

Japonia şi America: bătălia pentru teritoriu, insule şi libertatea transporturilor în Marea Chinei de Sud

Japonia şi China au şi ele o relaţie complexă. Din punct de vedere securitar, Japonia se simte ameninţară de presiunea Chinei, în primul rând pe zonele de delimitare şi insulele revendicate de ambele state, cu preponderenţă Senkaku/Diaoyu. Dar la fel de preocupante sunt şi dezvoltările din insulele Mării Chinei de Sud şi ambiţiile Beijingului de a controla teritoriul maritim la nivelul celebrei Linii a celor 9 puncte – ce presupune preluarea aproape completă a teritoriului maritim nedelimitat şi revendicat de mai toate statele din regiune, cu care China are diferende.

Mai adăugăm aici şi acţiunile unilaterale de construire a insulelor artificiale pe recifii de corali şi militarizarea acestora, inclusiv prin dezvoltarea şi instalarea de piste de decolare, hangare şi elemente de apărare antiaeriană. Între marile probleme ridicate de comportamentul Beijingului în dimensiune militară se mai înscrie şi spionajul militar efectuat cu flota de pescuit civilă, sau împresurarea navelor militare cu puzderia de ambarcaţiuni de pescuit mici.

Japonia nu a reuşit să facă o modificare substanţială a Constituţiei pentru a-şi construi propriile forţe armate, iar cele de autoapărare au limitată participarea la operaţiuni militare externe. De aceea parteneriatul cu Statele Unite este obligatoriu, nu numai pe dimensiunea apărării împotriva rachetelor balistice şi ameninţării nucleare nord-coreene – cu componenta scutului antirachetă – ci şi pe dimensiunea apărării libertăţii de circulaţie în apele internaţionale.

Aici cooperarea este evidentă şi interesează toate statele din zonă. Mai întâi pentru zona aeriană exclusivă de identificare clamată de China şi declarată în mod unilateral teritoriu propriu, ca şi pentru zona maritimă aferentă, unde Beijingul se comportă la fel. SUA trimite regulat grupuri navale cu port-avioane pentru a întări această libertate de navigaţie civilă, aşa cum aeronavele militare americane întăresc libertatea de circulaţie aeriană pentru a evita instalarea de facto, ulterior întărirea, de către China a unor drepturi ce nu-i aparţin, traduse tocmai prin limitarea liberei circulaţii maritime şi a survolurilor unor zone întregi, sau obligarea tuturor navelor şi aeronavelor să recurgă la o formulă de identificare ilegală a aeronavelor la turnurile de control chineze amplasate în regiune şi solicitare a dreptului de survol pentru avioane, ca şi cum ar fi teritoriul naţional chinez legal deţinut.

Australia şi insinuarea Chinei în teritoriile insulare ale Pacificului

Nu mai vorbim despre problematica insinuării Chinei în teritoriile şi statele insulare din Pacific, acolo unde intervenţiile cu investiţii - altfel minore - şi împrumuturi fără criterii fac ca deja să fi fost capacitate voturile în Adunarea Generală a ONU. În mod prioritar, China vizează zonele economice exclusive enorme ale acestor state insulare pe care le poate concesiona şi le poate exploata.

Nu este vorba în primul rând despre pescuit, deşi şi aici resursele sunt enorme. Este vorba cu precădere de resursele fundului mărilor şi din subsolul marin care pot conţine de la petrol şi gaze la resurse de metale rare, utilizate în industria computerelor şi pe care China le-a monopolizat în spaţiul terestru, pe uscat, de jur împrejurul lumii, până la o proporţie de 99%.

Sistemul de împrumuturi fără condiţii şi subminarea competiţiei şi a pieţii în materie de credite crează efecte secundare. Îndatorarea excesivă devine armă caracteristică Chinei pentru preluarea ostilă a unor elemente de infrastructură şi poziţionare strategică. Statele se pot bucura la aceste credite fără condiţii de restructurare sau calcule stricte ale posibilităţii şi ratei de rambursare, şi ulterior realizează că nu pot plăti la timp, după care sunt nevoite să arvunească elemente strategice, cu precădere porturi.

A devenit o practică curentă aceasta a supraîmpovărării financiare, şi lista avertismentelor FMI şi Băncii Mondiale, dar chiar şi a Uniunii Europene, vizează deja Sri Lanka, Muntenegru şi nenumărate state africane. În Europa, China are 10% din porturi sub control, iar Grecia, în timpul crizei financiare, a pierdut cel mai important port continental al său, Pireu, preluat de chinezi.

Dar Australia este preocupată şi de elemente de securitate directă, nu numai de proiecţia migranţilor şi preluarea zonelor de control şi investiţii în statele insulare din Pacific. Expansiunea Chinei în zone tradiţional controlate de Australia a dus la presiuni de natură militară şi perspective de construcţie a unor baze militare chineze, inclusiv cu componentă aviaţie, sisteme antirachetă, submarine şi nave maritime.

Comerţul e controlat autoritar de către China, ca şi traficul de droguri sau criminalitatea organizată în continentul australian, cu precădere în Australia şi Noua Zeelandă, dar şi în Oceania, în centrul Pacificului. Iar atacurile cibernetice, hackingul, furtul de proprietate intelectuală şi preluarea prin dumping a diferitelor pieţe ameninţă stabilitatea şi echilibrul, dar şi securitatea Australiei. De aici şi interesul participării la schimbul de informaţii în format 5 Eyes – cooperarea de intelligence între ţările anglo-americane, SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă – şi a parteneriatului strategic şi alierii cu Statele Unite, Japonia şi India în zona Asia-Pacific. Toate statele implicate au motive directe să participe la îndiguirea Chinei şi la alianţa anti-chineză din Pacific.