Aici, după părerea mea, se află marea deschidere (problemă, provocare, capcană, spuneţi-i cum doriţi) pentru viitor, adică pentru modul în care SUA şi Israelul îşi doresc să vadă reconfigurat întreg spaţiul conflictual al Orientului Mijlociu. Sigur că documentul respectiv este intitulat „De la pace la prosperitate“, indicând faptul că obiectivul său primar este soluţionarea definitivă, pe cât se poate ca ceva să fie definitiv în zona respectivă, a relaţiei între israelieni şi palestinieni, miezul tuturor discordiilor şi baza, pe fond, a tuturor conflictelor majore din regiune. Intenţie lăudabilă, numai că, în actualele condiţii, absolut irealizabilă atâta timp cât unul dintre partenerii de discuţii refuză la modul absolut chiar şi ideea de a considera planul respectiv ca o bază pentru discuţii viitoare. Drept care, mult prea rapid, au apărut deja comentariile privind eşecul Planului Trump, prezentat acum ca o încercare nereuşită de a-şi proiecta autorul în galeria preşedinţilor SUA mari „făcători de pace“ şi, „peace bokers“, arhitecţi ai unor construcţii reuşite în relaţia Israel-Palestina şi între Israel şi ţări arabe, începând cu Iordania şi Egiptul, continuând cu Acordurile de la Oslo.

Cred că este o greşeală deoarece „hărţile conceptuale“ prezentate ca parte a Planului sunt extrem de importante şi pot fi aşezate alături de cele care sunt neîncetat folosite ca argumente, pro şi contra, în susţinerea pretenţiilor teritoriale ale fiecăreia dintre părţi. Pe fond, despre asta fost mereu vorba şi aceasta este singura temă esenţială a tuturor disputelor. Orice alt principiu sau teorie politică sunt lăsate uitării instantaneu, singurul lucru important, de generaţii, este argumentarea dreptului istoric al pământului versus cel al sângelui, într-o încrâncenare teribilă, la cote aproape de neînchipuit pentru mentalitatea europeană, cu generaţii care se nasc şi mor auzind depănate aceleaşi şi aceleaşi poveşti despre răzbunare, despre dreptul de a ucide pentru a lua ce-i al tău şi despre onoarea care înseamnă să tai gâtul duşmanului. Hărţile, pentru ei, sunt argumentul care le justifică existenţa naţională şi chemările la la Intifada sau, de partea cealaltă, explicaţia nevoii istorice de recuperare a pământurilor care le aparţin, aşa cum le-au fost încredinţate de Dumnezeu şi cum sunt enumerate în Vechiul Testament.

Bătălia din teren are această justificare ultimă: modificarea hărţilor. În acest context vă rog să vă uitaţi la trei exemple:

  1. Planul partiţiei Palestinei
     

  1. Modificările constante, în urma războaielor succesive, a zonelor teritoriale Israel şi „teritorii palestiniene“

  1. Mai clară este succesiunea de hărţi prezentată de Erdogan, la tribuna Adunării Generale a ONU, în sprijinul cauzei palestiniene al cărei campion s-a declarat în mai multe rânduri:
     

Planul de acum propus de Trump vine în continuarea logică a celor două mari mişcări din trecut prin care, unilateral, a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Statului Israel, un Ierusalim indivizibil capitală a statului iudaic Israel şi, tot unilateral, a recunoscut anexarea de către Israel a zonei strategice a Înălţimilor Golan pe care, încă, toată comunitatea internaţională le consideră drept parte integrantă a statului sirian suveran şi independent. De data asta. merge cu mult mai departe şi, prin publicarea hărţilor care dau substanţă teritorială propunerilor din Acord. Hărţile arată Israelul, Cisiordania şi Banda Gaza ca o singură entitate, o serie numerotată de „localitaţi israeliene enclavă“ în Cisiordania de azi, teritorii marcate drept rezervă pentru un „viitor stat palestinian“, un tunel care să lege Cisiordania de Gaza şi legături cu Iordania pe cele două poduri strategice Allbeny şi Damya. Atenţie şi la faptul că Israelul este prezentat ca incluzând teritoriul situat imediat la vest şi nord de Marea Moartă şi întinzându-se mult în Valea Iordanului. Imediat, în discursul său, Netanayahu a ţinut să anunţe victoria majoră împotriva palestinienilor şi completarea hărţii de suveranitate exclusivă a Israelului:

Israelul va aplica legile sale în Valea Iordanului, în toate localităţile israeliene din Iudeea şi Samaria şi din celelalte regiuni pe care planul dumneavoastră le prezintă ca făcând parte din Israel şi pe care SUA au acceptat să le recunoască ca făcând parte din Israel“. Concret, spun surse din Israel, premierul Netanayahu va convoca chiar duminică o şedinţă de guvern pentru a decide imediat începerea procesului oficial de anexiune a tuturor implantărilor şi a zonelor din valea Iordanului.  

Aici este marea noutate, singurul lucru cu adevărat revoluţionar care se petrece acum, indiferent dacă palestinienii acceptă sau nu acordul de pace, indiferent dacă acesta va avea vreodată şi alte urmări în teren. Esenţialul s-a produs şi confirmă, în istoria momentului pe care-l trăim, că o super-putere poate să impună o schimbare de frontiere, poate recunoaşte unilateral o entitate politică şi noua sa hartă statală, iar asta să devină „fait accompli“ acceptat ca atare şi cu care lumea întreagăâ urmează să se obişnuiască, refăcând în consecinţă şi hărţile predate la şcoală. Exact asta a spus premierul Netanayahu, adresându-se lui Trump: „Aţi recunoscut suveranitatea Israelului asupra tuturor  comunităţilor israeliene, mari şi mici“. Trimiţând imaginea lui Trump în marele Panteon, cel puţin al relaţiilor bilaterale:

Cred că, în următoarele decenii şi poate chiar secole, ne vom aminti de data de 28 ianuarie 2020 căci, atunci, aţi devenit primul lider mondial care aţi recunoscut suveranitatea Israelului asupra regiunilor Iudeea şi Samaria care sunt vitale pentru securitatea noastră şi centrale pentru patrimoniul nostru.“

Cert, nu va fi deloc uşor. În zonele palestiniene, cum era de aşteptat, au izbucnit imediat manifestaţii şi elementul semnificativ este că absolut toate grupările jihadiste şi mişcările paramilitare au salutat apelul lansat de Mahmud Abbas: „Trebuie să mobilizăm toţi tinerii. Rămâneţi în stradă. În zilele următoare vom fi pe picior de război... Ne aşteaptă zile grele şi va trebui să ne asumăm consecinţele refuzului Acordului“. Dar semnalul foarte important va veni sâmbătă, după reuniunea extraordinară a Ligii arabe. Hossam Zaki, secretarul adjunct al organizaţiei pan-arabe, a declarat că Abbas va fi prezent pentru a discuta despre „pretinsul Acord al secolului“. Aşteptăm semnalul, au spus cei prezenţi azi noapte în Ramallah la o reuniune de urgenţă: cei din Hamas, al Fataf, din Jihadul islamic. Şi nu cred că vor să dea drumul la porumbeii păcii.

Dar jocurile s-au făcut, să vedem urmările.