Mai plin de semnificaţii istorice exemplare într-o ţară în care fiecare metru pătrat de pământ este plin de o simbolistică milenară legată cel puţin de Vechiul Testament nici că se putea să facă premierul Netanyahu pentru susţinătorul şi marele său prieten Donald Trump. 
 
Preşedintele SUA are de ce să fie pe deplin mulţumit, acum când îşi lansează, în Florida, în The Village, orăşelul special construit pentru pensionarii de lux, propria campanie pentru realegerea ca preşedinte al Statelor Unite. Chiar are de ce, căci onoarea care i s-a acordat a fost conferită pentru prima dată lui Harry Truman (1949) pe timpul vieţii, amănunt deloc neglijabil dacă avem în vedere procedurile stricte de protocol ce însoţesc, de regulă, asemenea decizii cu urmări certe asupra echilibrului regional de putere. 
Numai că, de data asta, semnificaţiile gestului sunt infinit mai mari decât în 1948. Asta deoarece Netanayahu afirmă că decizia în cauză a fost luată în semn de mulţumire pentru decizia lui Trump ca, rupând tradiţia a decenii de politică externă americană şi în ciuda poziţiei internaţionale general acceptate şi reafirmate în multiple ocazii de către ONU, să recunoască zona Înălţimilor Golan ca parte integrantă a Statului Israel.  
 
În acest moment, în afara SUA şi a câtorva state mici, nimeni în cadrul ONU nu recunoaşte această stare de fapt de acum tocmai deoarece este rezultatul unei aproprieri de teritoriu prin forţa armelor, iar recunoaşterea poziţiei Israelului şi a SUA ar fi echivalentă ca o încălcare a Cartei ONU şi ca poartă deschisă pentru alte cereri de acest gen în Orientul Apropiat şi în alte zone ale lumii.
 
 
Dar nu este vorba doar despre aceasta. Există a doua, la fel de problematică. În urmă cu câteva zile, David M.Friedman a declarat că, în opinia sa, Israelul „are dreptul“ să anexeze teritorii în Cisiordania, nu toate, dar le poate anexa, asta aruncând o lumină cum nu se poate mai clară asupra conţinutului viitorului plan de pace pe care americanii vor să-l propună pentru a normaliza relaţiile între israelieni şi palestinieni. Promisiunea lui Netanayahu în discursurile sale de campanie a fost clară în sensul că va continua inserarea în teritoriului naţional al Israelului a unor părţi din teritoriul „West Bank“ (pe harta prezentată, zona cuprinsă între Israel şi Iordania, denumită astfel deoarece se află pe ţărmul de vest al Iordanului, locul unde se află acum aproximativ 2,5 milioane de palestinieni şi 400.000 de colonişti evrei).
 
Revenind la localitatea ce va purta numele lui Trump pe Pământul Profeţilor, mişcarea este interesantă deoarece, cel puţin pentru acest moment şi în această conjunctură politică, ridică un zid simolic de protecţie care se bazează pe următoarea logică: „Ataci Trump Heights e un afront suprem, e ca şi cum ai ataca peroana preşedintelui Trump!“. În logica normală a lucrurilor, asta ar fi o exagerare masivă şi complet nelalocul ei. Poate o fi aşa în alte mentalităţi sociale şi religioase decât cele tradiţionale din Orientul Apropiat, acolo unde elementul simbolic este de cele mai multe ori mai puternic decât realitate, unde războiul imaginilor, simbolurilor şi însemnelor precede cu mult conflictul în teren şi-i supravieţuieşte apoi timp de secole. 
 
Singura întrebare este de a şti care va fi impactul condamnării doamnei Sarah Netanayahu pentru folosirea abuzivă de fonduri guvernamentale (plata din bani publici, din banii contribuabililor, a unor mese la restaurant). Lucru recunoscut de împricinată care, în faţa tribunalului din Ierusalim, şi-a recunoscut vina (plata a circa 44.000 euro) şi a semnat un aranjament care a scutit-o de o posibilă condamnare mai severă. 
 
Totul în contextul în care şi soţul său este acuzat de fapte de corupţie, procesul său fiind programat să înceapă în luna octombrie. Pentru ca lucrurile să fie extrem de complicate, Netanayahu nu a reuşit să formeze în această primăvară un guvern, aşa că urmează în septembrie alegeri anticipate unde poziţia sa ar putea să fie deja mult slăbită. Drept care, forţarea de acum, propagandistic, ar putea să fie profitabilă în rândul susţinătorilor săi din partidele ultra-religioase şi a coloniştilor. Iar pentru ca tabloul să fie complet, deocamdată, Înălţimile Golan, din punctul de vedere oficial al ONU, figurează ca parte integrantă a teritoriului sirian. Deci simbolistica gestului lui Netanayahu este cu atât mai mare şi, prin extenso, ar trebui să fie o sfidare semnificativă la adresa lui Assad, Putin şi Erdogan, nemaivorbind de duşmanii iranieni.
 
Dincolo de aceste considerente, rămâne deschisă dilema pusă de recunoaşterea anexării prin forţă a unor teritorii. Gândiţi-vă că ecuaţia asta, exact în aceşti termeni, s-ar aplica în alte părţi ale lumii, poate în zone care ne interesează în mod vital. Ce s-ar întâmpla în acela moment? 
Din păcate, după cum vedeţi, nu este o întrebare teoretică şi cel mai grav caz în perspectivă ar fi generat de o încercare de a impune cu forţa (militară sau prin presiuni economice extreme) a unei noi hărţi care să reîmpartă teritorii în întregul Orient Mijlociu şi Asia Centrală, Iranul inclusiv.