Jared Kushner, ginerele şi consilierul lui Trump, a demarat un nou efort pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ginerele şi consilierul preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner,  s-a întâlnit cu liderii Israelului şi ai Palestinei miercuri în încercarea de a reanima procesul de pace din Orientul Mijlociu.

„Aceasta este o oportunitate de a atinge scopurile noastre comune de securitate, pace şi prosperitate. Jared, îţi urez bun venit în Israel în acest spirit. Îţi cunosc eforturile, cunosc şi eforturile preşedintelui, şi aştept să lucrăm împreună pentru atingerea acestor scopuri comune”, a declarat liderul statului evreu, Benjamin Netanyahu.

Kushner, un mogul în domeniul imobiliar în vârstă de doar 36 de ani şi fără nicio experienţă în diplomaţie sau alte negocieri politice, a aterizat în Israel miercuri seară într-o vizită programată a dura mai puţin de 20 de ore.

Jared nu a discutat cu presa şi nici nu a răspuns întrebărilor adresate, menţinând-şi un profil circumspect, demonstrat încă de la acceptarea poziţiei în actuala administraţie de la Casa Albă, în ianuarie 2017.

Oficialii Statelor Unite şi ai Israelului „recunosc faptul că atingerea unui acord de pace va necesita un timp îndelungat şi subliniază importanţa de a face orice pentru crearea unui mediu propice păcii”, se afirmă într-o declaraţie de presă emisă de Casa Albă mai târziu.

Kushner a avut apoi o întâlnire de două ore cu liderul palestinian, Mahmoud Abbas, în Ramallah, acesta din urmă susţinând că au fost discutate toate problemele principale ce află în miezul acestui conflict.

Oficialii americani au catalogat această misiune ca parte a unui efort de a menţine vii negocierile dintre cele două părţi, şi nu atât un efort de relansarea a procesului de pace.

Preşedintele Donald Trump a descris o posibilă pace dintre Israel şi Palestina ca fiind „înţelegerea supremă” (the ultimate deal) - şi a catalogat-o ca fiind o prioritate pentru administraţia sa.

Pentru mai bine de două decade, scopul şi politica declarată al diplomaţiei Statelor Unite în regiune a fost reprezentată de „soluţia a două-state independente”. Însă, la întâlnirea din februarie dintre Trump şi Netanyahu, liderul de la Casa Albă a afirmat că nu este constrâns de această politică. „Mă uit la două-state şi la un-stat, şi o prefer pe cea pe care ambele părţi o preferă la rândul lor”, a declarat Donald Trump.

 Netanyahu şi-a declarat în trecut susţinerea condiţionată pentru această soluţie de pace, dar în anul 2015, înaintea ultimii sale victorii electorale, a promis că atâta timp cât el va fi la putere nu va exista un stat palestinian, o promisiune destinată să-i asigure susţinerea electoratului de extremă dreapta.

Definiţia terorismului: propagandă şi politică în Orient

Deşi majoritatea comentatorilor politici ce urmăresc evenimentele din orient au declarat că această vizită este mult prea neînsemnată pentru a merita să fie analizată şi comentată, a existat un episod în această vizită ce, deloc surprinzător, a reuşit să dea naştere unor critici la adresa politicii Statelor Unite.

În cursul acestei vizite, Kushner a vizitat familia îndoliată a Hadasei Malka, ofiţer în armata israeliană ucisă săptămâna trecută de un atacator palestinian în timp ce se afla la datorie în Ierusalimul de Est. Conform informaţiilor din presa israeliană, Kushner a „oferit familiei condoleanţe din partea preşedintelui american”. Deşi acesta nu a făcut nicio declaraţie publică cu privire la acest eveniment, oficialii americani şi poziţia oficială a Statelor Unite a fost una clară de a condamna acest atac şi de a-l cataloga drept un atac terorist.

Unii comentatori, în special de stânga sau libertarieni, văd această decizie drept o susţinere partizană a Statelor Unite pentru Israel. 

„Chiar dacă această tânără este ultima victimă într-o lungă serie de astfel de tragedii ce au caracterizat acest conflict lung de aproape o sută de ani, caracterizarea acestui atac ca un act de terorism trece cu vederea faptul că aceasta era Ierusalimul de Est în calitate de ofiţer înarmat, responsabilă cu implementarea politicilor Israelului de control a populaţiei palestiniene captivă în teritoriile ocupate. Utilizarea acestei definiţii de către oficialii americani vine în contrast chiar cu legislaţia americană, ce defineşte clar terorismul ca fiind „actul premeditat violent, motivat politic, împotriva unor agenţi non-combatanţi de către grupuri sub-naţionale sau agenţi clandestini”, scrie jurnalistul Robert Mackey, pentru The Intercept.

Ca putere ocupantă, Israelul nu are dreptul, conform legislaţiei internaţionale, de a coloniza teritoriile cucerite în timpul războiului - lucru pe care l-a făcut în Ierusalimul de Est şi West Bank. 

Concluzia este că atunci când oficialii americani ignoră faptul că Hadasa Malka era un combatant înarmat într-un teritoriu ocupat, „aceştia acceptă necondiţionat viziunea Israelului asupra acestui conflict”, a încheiat jurnalistul american.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite