Faţa necunoscută a industriei modei

Dincolo de reflectoarele sub care strălucesc deopotrivă creaţii ale marilor case de modă şi top-modele faimoase se află o lume cu secrete bine păzite. Unul dintre ele este munca ilegală şi


Dincolo de reflectoarele sub care strălucesc deopotrivă creaţii ale marilor case de modă şi top-modele faimoase se află o lume cu secrete bine păzite. Unul dintre ele este munca ilegală şi prost plătită

Universul modei reprezintă o industrie uriaşă, cu milioane de persoane care creează, taie, cos, măsoară, colorează, probează. Acestora li se adaugă cele care lucrează în magazinele de specialitate, unde produsele finite sunt promovate. De la ţesături şi până la colecţie, procesul de producţie al obiectelor şi accesoriilor "la modă" este unul dintre cele mai bine articulate ale economiei mondiale, care oferă în acelaşi timp posibilitatea construirii unor cariere fulminante, dar şi a numeroase locuri de muncă (legale sau nu) pentru cei din spatele scenei.

La începutul săptămânii, doi monştri sacri ai modei, John Galliano şi Karl Lagerfeld, şi-au expus creaţiile haute-couture în decoruri de o eleganţă rafinată. Galliano a ales, pentru a sărbători cei 60 de ani de existenţă a Casei Dior şi 10 ani de când este directorul artistic al acesteia, Grădina Orangerie a Palatalui Versailles, în timp ce Lagerfeld, în contul Casei Chanel, şi-a adus invitaţii (printre care şi pe Bernadette Chirac) la Castelul Saint Cloud, aflat la circa o oră şi jumătate de Paris. Prezentările de modă, la care au participat manechine cunoscute în toată lumea, precum Naomi Campbell ori Gisele Bundchen, au fost considerate adevărate succese artistice, în ciuda ploii şi a noroiului care au "pictat" preţioasele toalete. De o apreciere unanimă s-au bucurat cele 45 de rochii de seară semnate Galliano, cu broderii şi pietre preţioase, inspirate din mari maeştri ai picturii, ca Rembrandt, Monet sau Renoir.

Moda italiană, susţinută cu mână de lucru chinezească

Unul dintre "amănuntele" care nu se văd, dar care reprezintă un element de bază al prezentărilor de modă este volumul de muncă enorm depus pentru realizarea veşmintelor şi accesoriilor ce poartă semnături ale unor firme sau case de modă celebre. Mai puţin cunoscut este faptul că acestea "importă" mână de lucru ieftină, în condiţii deseori ilegale. Italia deţine un trist record din acest punct de vedere. Oraşul Prato, aflat în apropierea Florenţei, are un impresionant "China Town", ce numără circa 200.000 de chinezi, al doilea ca mărime în Europa, după cel din Paris. În afară de Muzeul Ţesăturilor, Prato mai găzduieşte fabricile de confecţii ale cunoscutelor firme Gucci şi Prada, ceea ce a făcut ca oraşul să devină un adevărat magnet pentru muncitoarele din China, dispuse să-şi vândă mâna de lucru pe preţuri derizorii.

Mai puţin de doi euro pe oră

Angajatorii au profitat de faptul că ele locuiesc ilegal pe teritoriul italian, astfel că, în cele mai multe din cazuri, le plătesc cu mai puţin de doi euro pe oră, preţ infim, dacă se ia în calcul că un italian angajat cu forme legale câştigă în medie 10 euro pe oră. Conform unui studiu realizat de Michela Pellicelli, profesoară de Ştiinţe Economice la Universitatea din Pavia, 31% din firmele de design vestimentar din Italia au recunoscut că au recurs la mână de lucru "importată", în special din China şi Bangladesh. Salariile primite de imigranţii ilegali au fost şi sunt derizorii, iar de asigurările de sănătate nici nu se pomeneşte în astfel de cazuri. O excepţie a făcut-o Casa Armani, care a considerat că angajarea unor muncitori fără forme legale poate dăuna reputaţiei firmei. Nu aceeaşi părere a avut-o şi Benetton, care a recurs însă la mână de lucru ieftină "cumpărată" (şi) prin alte ţări.

Designerii indieni cuceresc Vestul, dar se întorc acasă

În ultimii ani, continentul indian şi-a întors ochii spre tendinţele şi industria modei din cele două ţări europene care "dau tonul" din acest punct de vedere: Italia şi Franţa. Şi asta după ce designerii locali au observat că de pe bătrânul continent sosesc reprezentanţi ai marilor case de modă, pentru a se inspira, pentru creaţiile lor, din cultura şi tradiţia indiană. Influenţa Indiei s-a dovedit a fi atât de intensă, încât unii creatori de modă de pe alte continente, cum ar fi Simon Lock (Australia), sunt de părere că Galliano ori Valentino nu ar mai fi avut un succes atât de răsunător fără India. Deşi talentul designerilor indieni este apreciat în Europa, ei preferă să se şcolească în primul rând la institutele de modă din New York, apoi să se specializeze la Milano şi, în fine, să se întoarcă acasă pentru a pune în practică ce au învăţat. Ei susţin că acest periplu le conferă rolul de "pod cultural" între continente. "India are diferite arome şi culori", spune Narendra Kumar Ahmed, un designer foarte apreciat, care deţine capul de afiş la toate prezentările de modă din Mumbai. "La fiecare 500 km întâlneşti o lume complet diferită, iar această diversitate se reflectă şi în creaţiile noastre", susţine el. Cu toate acestea, anul trecut, designerii indieni au avut exporturi de numai 45 milioane de dolari, o cifră infimă faţă de miile de miliarde cu care jonglează industria mondială de profil. Discrepanţa este cauzată de "tributul" pe care ei îl plătesc încă modelelor culturale (care le includ pe cele vestimentare) autohtone.

Turcii, forţaţi să se gândească şi la calitate

În vreme ce pieţele lumii sunt invadate de haine şi materiale ieftine de provenienţă indiană şi chinezească, Turcia, cel mai mare producător de textile ce alimentează Europa, îşi îndreaptă atenţia asupra produselor de calitate, realizând că aceasta este singura ei şansă de supravieţuire în "jungla" modei.

10% din venitul ţării este generat de sectorul textil, în condiţiile în care producătorii locali au avut de făcut faţă competiţiei acerbe venite din Asia, unde mâna de lucru este plătită cu aproximativ 92 de cenţi pe oră, în comparaţie cu cei 7,14 dolari pe oră în Turcia. Efectele asupra economiei turceşti au fost dramatice.

Dacă înainte sectorul textilelor reprezenta o treime din exporturile ţării, anul acesta, procentul este de doar 25%, estimându-se că va scădea sub 20% în următorii ani. Declinul industriei textilelor va costa Turcia scump, experţii apreciind piederile la 2,5 miliarde de dolari anual.

Însă Turcia nu consideră că a pierdut războiul cu principalii competitori, bucurându-se de câteva avantaje. Unul dintre ele este proximitatea faţă de Europa, principala piaţă de desfacere. În acelaşi timp, turcii încearcă să cucerească şi alte pieţe de desfacere. Printre obiectivele vizate se află Japonia şi Rusia. Un lucru pe care Turcia spune că l-a înţeles este că dacă vrea să aibă succes pe piaţa internaţională, trebuie să se gândească şi la calitate. Producătorii de textile şi-au propus ca, de acum încolo, marfa lor să fie asociată cu lucrul de calitate, bine făcut, aşa cum cele chinezeşti te duc cu gândul la preţuri mici.

Orientul Mijlociu, o piaţă în continuă creştere

Nici Orientul Mijlociu nu se lasă mai prejos. Se pare că, pe harta modei internaţionale, Orientul Mijlociu va avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus. Deşi numeroase localnice încă preferă să-şi cumpere hainele de lux din străinătate, ele încep să ia serios în considerare varianta de a apela la serviciile designerilor de lux locali. Magazinul kuwaitian "Villa Moda" ("Oraşul Modei"), nou şi luxos, reprezintă o atracţie irezistibilă pentru împătimitele care vor să fie mereu în pas cu moda.

Acesta oferă clientelor 200 de mărci de haine, este deschis până la miezul nopţii, ca să poată face faţă cu succes "competiţiei" temperaturilor ridicate. Creaţiile Prada, Gucci, Marni, Balenciaga, Christian Dior sunt şi ele la mare căutare în "Oraşul Modei". Bineînţeles, din "peisaj" nu pot să lipsească personalul politicos şi serviciile de calitate.

Din ce în ce mai multe case de modă din Orientul Mijlociu se bucură de apreciere internaţională, fiind alese de vedetele hollywoodiene care apelează la serviciile lor. Culorile vii şi calitatea materialelor reprezintă un atu. Firma Prada a acceptat provocarea Orientului, lucrând împreună cu un designer local la lansarea unei colecţii de caftane. Astfel, italienii de la Prada au scos recent o colecţie de 300 de piese-unicat, care s-a vândut rapid şi s-a bucurat de un succes răsunător.

Un paradox numit China

Deşi China a invadat pieţele lumii cu produse accesibile ca preţ, dar de o calitate nu întotdeauna satisfăcătoare, "la ea acasă" este însetată după hainele de marcă. 10% din obiectele de lux pe plan mondial, incluzând aici haine şi accesorii, se vând în China. Se spune despre această ţară că reprezintă piaţa ideală pentru obiectele de lux. Experţii în marketing explică fenomenul prin aceea că, aici, "omul este ceea ce poartă". Hainele reprezintă o emblemă a puterii financiare. Moda este apanajul bogăţiei. Dacă vrei să ai un cuvânt de spus în societatea chineză a zilelor noastre şi dacă vrei ca acel cuvânt să aibă şi valoare, atunci, costumul Chanel şi ceasul Rolex cu siguranţă te vor ajuta să te faci auzit. Designerii chinezi apreciază că doar 10% dintre cei care cumpără haine de marcă fac asta din dorinţa de a avea un lucru de calitate sau pentru că apreciază brandul şi tradiţia din spatele lui. Comportamentul consumatorist orientat spre hainele de marcă este motivat în 90% din cazuri de dorinţa "de a ieşi în evidenţă".

Benetton angajează minori

La începutul anului 2000, o anchetă condusă de carabinieri a dezvăluit că în provincia Catania (sudul Italiei) existau peste 150 de minori care lucrau în fabrici de textile şi confecţii aparţinând unor firme prestigioase, ca Benetton, Levi's, Moschino. Aceeaşi situaţie a fost întâlnită şi la fabrica Bermuda din Istanbul, care lucrează pentru filiala turcă a aceleiaşi Benetton. De altfel, această cunoscută marcă italiană şi-a exportat "capitalismul cu faţă umană" (al cărui reprezentant pretinde că este) şi pe alte meleaguri, precum îndepărtata Patagonie. Acolo, pentru a înfiinţa ferme de oi (de la care să obţină lâna necesară fabricării ţesăturilor), multinaţionala Benetton i-a expropriat pe indienii Mapuches, astfel că în timp a fost înfiinţată "Compania de tierras Sud Argentino SA" care deţine, la ora actuală, 900.000 de hectare pe care se cresc circa 280.000 de oi. Numeroşi localnici au fost angajaţi de companie şi, pentru un program de muncă zilnic de 12 ore, muncitorii sunt plătiţi cu mai puţin de 200 de euro pe lună. Mai mult, în perioadele de secetă, multinaţionala îngrădeşte accesul la apele râului Lepa, pentru ca oile să nu sufere de sete.

Broderia Suzhou, la mare căutare

Marile case de modă franţuzeşti folosesc, pentru a obţine efecte spectaculoase şi rafinate, broderia chinezească numită Suzhou, aplicată în special pe rochiile de seară. Această broderie este cunoscută pentru fineţea sa, dar şi pentru tehnica ori acele speciale folosite. Pentru a fi sigure că au oricând la îndemână un astfel de accesoriu, firme celebre precum Yves Saint Laurent sau Dior trimit tinere brodeuse la specializare în China.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: