De ce SUA s-ar implica militar în Taiwan, dar nu se implică în Ucraina?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: moderator Claudiu Lucaci, ambasador Viorel Istricioaia Budura şi profesorul Dan Dungaci
Foto: moderator Claudiu Lucaci, ambasador Viorel Istricioaia Budura şi profesorul Dan Dungaci

Profesorul Dan Dungaciu, Director ISPRI – Academia Română, şi Ambasadorul Viorel Istricioaia Budura, fost director general al Departamentului Asia-Pacific din cadrul Serviciului European de Acţiuni Externe (SEAE) al UE, au participat la dezbaterea moderată de Claudiu Lucaci, expert comunicare strategică.

Organizatorii dezbaterii de joi, 26 mai, au fost LARICS (Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române) şi German Marshall Fund România.

Dezbaterea poate fi urmărită AICI

Dl Claudiu Lucaci enunţă tema dezbaterii, care este destul de explicită şi din titlu - şi anume de ce SUA nu se implică militar direct în Ucraina, dar a declarat că ar face-o în Taiwan? Deşi realităţile din Taiwan par foarte îndepărtate de România, totuşi ne privesc şi pe noi. O altă temă se referă tot la turneul recent al preşedintelui american Joe Biden în Asia-Pacific, unde acesta a avut şi un mesaj aparte despre o recalibrare a relaţiilor SUA-Asia-Pacific într-un nou format de natură economică şi nu numai. De la parteneriatul Trans-Pacific, preşedintele american a trecut la un format economic Indo-Pacific. În urmă cu mai mulţi ani a existat un parteneriat economic Trans-Pacific între SUA şi mai multe ţări din zona Asia-Pacific, preşedintele Trump a retras SUA din acel parteneriat, iar acum noul preşedinte Joe Biden nu a acceptat să reintroducă SUA în fostul parteneriat Trans-Pacific, ci vine cu un format nou care trebuie validat în continuare. Ce reprezintă această vizită a lui Joe Biden în această lume multipolară (sau nu) şi care a fost reacţia Chinei?

captura

Foto: De la stânga la dreapta, prim-ministrul australian Anthony Albanese, preşedintele SUA Joe Biden, premierul japonez Fumio Kishida şi prim-ministrul indian Narendra Modi pozează în holul de la intrarea biroului prim-ministrului din Japonia din Tokyo, marţi, 24 mai 2022. Sursa aici.

Dl Viorel Istricioaia Budura salută tema dezbaterii şi importanţa vizitei lui Joe Biden în Asia, unde şi-a vizitat şi cei doi aliaţi foarte importanţi cu care are tratate formale de securitate, şi anume Coreea de Sud şi Japonia, cu noul premier al Australiei din partidul laburist şi cu primul-ministru al Indiei.

Iar la forumul recent de la Davos a atras atenţia lipsa unui leadership, a unei autorităţi care să conducă remodelarea ordinii internaţionale din punct de vedere economic şi securitar. Preşedintele Joe Biden tocmai a reuşit să arate că SUA sunt încă acolo, nu doar regional, ci are o agendă unde chestiunile regionale ridicate de dânsul în Asia se încadrează ca semnificaţii la un nivel mai larg, global, ca un fel de model poate pe care ar trebui să îl vadă comunitatea internaţională pentru remodelarea ordinii internaţionale.

În ceea ce priveşte Taiwanul, este cam a treia oară când preşedintele Biden afirmă explicit că SUA s-ar putea angaja militar în apărarea acestei insule. Din nou după această afirmaţie, cabinetul preşedintelui a nuanţat declaraţia, arătând că totuşi aceasta nu înseamnă o schimbare a politicii americane în ceea ce priveşte politica „unei singure Chine”. În ceea ce priveşte securitatea, şi cu un an în urmă în faţa liderilor NATO, preşedintele Biden a declarat că SUA este gata să ofere securitate şi pentru ţările NATO şi pentru Coreea de Sud, Japonia, dar şi Taiwan. Între SUA şi Taiwan nu este un angajament formal de securitate care să oblige SUA să ajute direct militar Taiwanul. Prin actul ce reglementează relaţiile cu Taiwanul din 1979 există anumite prevederi care privesc înzestrarea militară şi alte raporturi militare, vânzări de tehnologie şi echipamente militare. Ceea ce s-a întâmplat acum, spune dl ambasador că ar crede unii, este că a intrat în joc autenticitatea unui lider ca Biden, care uneori spune exact ce gândeşte. Unii acordă o valoare semnificativă acestei declaraţii, privind-o ca un pas important spre asigurarea securităţii Taiwanului, în timp ce alţii o văd mai mult ca o chestiune incidentală care trebuie văzută mai mult în contextul în care Taiwanul nu este recunoscut de ONU.

Indo-Pacific Economic Framework, acest nou format propus de Joe Biden, este o iniţiativă interesantă, care aduce o abordare actualizată faţă de vechea iniţiativă Trans-Pacific în ceea ce priveşte cadrul de cooperare economică şi tehnologică cu statele din regiune. În primul rând, pornind de la denumire, acum avem Indo-Pacific în loc de Trans-Pacific, ceea ce înseamnă că atenţia strategică se focalizează pe conexiunea strategică între Oceanul Indian şi Oceanul Pacific şi mai puţin pe restul Asiei. În plus, mai este şi o asigurare a partenerilor SUA că aceasta integrează această zonă în preocupările sale. În ceea ce priveşte latura economică, ar trebui făcută o analiză comparativă a actualului format cu cel vechi, Trans-Pacific, la care participau şi o parte din statele ASEAN.

Dl Claudiu Lucaci spune că unii analişti consideră că acest nou parteneriat al SUA a pornit de la ideea că SUA nu mai poate continua vechiul Trans-Pacific din cauza pierderilor locurilor de muncă din SUA în favoarea unora din Asia-Pacific. Totuşi, revenind, de ce SUA ar fi mai dispuse să apere militar un stat ca Taiwanul care nu este recunoscut la ONU, de ce riscă să irite din nou China pe această chestiune cu astfel de declaraţii, în timp ce o ţară recunoscută de ONU ca Ucraina este susţinută militar cu multe precauţii, cu grijă de a nu lăsa să se înţeleagă că este posibil să se ajungă la o confruntare directă?

Dacă SUA „pierd” Crimeea, nu se întâmplă nimic. Dacă „pierd” Taiwanul, statutul de hegemon se face ţăndări

Dl Dan Dungaciu punctează că în ceea ce priveşte Ucraina, SUA a fost de la început prudentă, iar mereu comparaţiile au fost făcute de către preşedintele Biden cu invazia Cehoslovaciei şi Ungariei de către URSS, nu cu ceea ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie, când a intervenit NATO - ceea ce se traduce simplu prin semnale că acum SUA nu vor intra în război. Adică nu facem în Ucraina ce am făcut în fosta Iugoslavie.

De ce se comportă altfel faţă de Taiwan? Actul care reglementează relaţiile dintre SUA şi Taiwan din 1979, la nivel de securitate, sugerează cam aceeaşi relaţie pe care SUA o are acum cu Ucraina – adică SUA, dacă va fi nevoie, în cazul unui război, furnizează muniţie, ajutor militar, Taiwanului, adică exact ceea ce face acum în Ucraina.

Totuşi, de ce spune altceva despre Taiwan? Declaraţia dlui Biden nu a fost o gafă, ci arată că importanţa strategică a acelui spaţiu, a Chinei, a zonei, este pentru Statele Unite incomparabil mai mare decât a Mării Negre, a Ucrainei şi chiar a Federaţiei Ruse. Miza mare este acolo. În termeni globali, războiul din Ucraina nu este cel mai important eveniment. Pentru noi, din acest spaţiu euro-atlantic, este, dar la nivel global, nu, iar SUA au dat un semnal.

Al doilea semnal este că pentru SUA, dacă pierd Crimeea sau Donbasul, nu se întâmplă nimic, prestigiul american rămâne în picioare, dar dacă pierd Taiwanul tot prestigiul american se risipeşte. SUA îşi joacă prestigiul în Taiwan, în Ucraina, nu. Tocmai de aceea dă semnale foarte clare pe Taiwan, pentru că dacă va interveni China şi va lua Taiwanul, iar SUA nu ar putea opri asta, atunci prestigiul american ca „hegemonul bun”, capabil „să impună binele”, nu va mai avea nicio valoare. Tocmai în acest sens a fost făcută această declaraţie a lui Biden. SUA acum în Taiwan îşi joacă viitorul, nu în Ucraina, iar ceea ce vedem acum, cu apariţia celor două „tabere”, cea „morală” care vrea continuarea războiului până la victoria deplină a Ucrainei, şi tabăra „păcii”, tabăra „raţională”, care ar vrea oprirea confruntărilor cu trupele ruse pe teren, poate fi un indicator că şi la Washington începe să se conştientizeze faptul că miza nu este în această confruntare nesfârşită cu Federaţia Rusă, ci că miza este în Indo-Pacific. În plus, unii probabil se gândesc şi că acest război din Ucraina nu este nici un mare avantaj politic în vederea viitoarelor alegeri din SUA din noiembrie.

Dl Dungaciu crede că acest nou format Indo-Pacific propus de Biden este în primul rând unul politic şi strategic, ci nu unul economic. Un acord de liber schimb cum a făcut Obama (Trans-Pacific Partnership – TPP), respins de Trump un an mai târziu, nu şi-l mai doreşte niciun lider american acum, pentru că aduce deficite, pierderea locurilor de muncă – preşedinţii nu îl mai pot face singuri că nu mai au legislaţie, iar să-l treci prin Congres e imposibil, deci se mulţumesc cu ce se poate şi se adaptează constrângerilor politice din SUA.

În plus, pentru a atrage mai mulţi potenţiali colaboratori şi participanţi în proiectul anunţat, America nici nu a anunţat începerea negocierilor, ci „demararea demersurilor pentru începerea negocierilor”, astfel încât, ca o coincidenţă, să poată fi eventual încheiat în 2023 chiar înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 2024 – deci evident că este şi un instrument politic.

Adevărul este că relaţia SUA – China va redesena lumea, nu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, iar unul dintre instrumente este şi acest parteneriat propus. Toate aceste 12 state „curtate” de SUA, mai puţin India, sunt şi parte a unui acord comercial încheiat cu China în 2022, aşa numitul Regional Comprehensive Economic Partnership (RCEP), mai puţin India, iar unele state din ASEAN încearcă să joace şi cu estul şi cu vestul, se uită la securitate către SUA şi economic către China. Iar unul dintre instrumente este şi ceea ce face acum Biden şi declară că nu va ceda Taiwanul.

Nu fără îngrijorare, dl profesor Dungaciu spune că are sentimentul că în ultima vreme tabăra „pragmatică”, cea care insistă pentru pace, câştigă teren, iar dacă aceasta se va întâmpla, atunci acest război este posibil să dureze mai puţin decât credem noi acum şi să apară germenii unei negocieri, unei întâlniri. În plus, dl Dungaciu crede că apariţia aceasta a taberei „păcii”, enunţată de curând şi într-o declaraţie a dlui Kissinger (că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii pentru a se face pace), şi declaraţiile lui Biden din Japonia, sunt legate între ele. Cine va clipi primul, nu ştim, dar vom vedea.

captura

 Henry Kissinger. Sursa: Christoph Soeder/Picture Alliance, via Getty Images şi New York Times

Dl Dungaciu mai face o observaţie foarte interesantă – New York Times, care multă vreme a purtat oarecum stindardul bătăliei pentru Ucraina, a publicat acum câteva zile un articol / editorial, asumat deci de întregul corp editorial prin care spune că războiul din Ucraina nu ar trebui continuat cu orice preţ: „...în cele din urmă, nu este încă în interesul Americii să se cufunde într-un război total cu Rusia, chiar dacă o pace negociată ar putea cere Ucrainei să ia nişte decizii grele. Iar obiectivele şi strategia Statelor Unite în acest război au devenit mai greu de desluşit, deoarece parametrii misiunii par să se fi schimbat”. Adică stidardul „taberei morale” îşi schimbă opinia iniţială şi acum spune că trebuie să fim mai pragmatici, mai atenţi, ca să nu se întâmple vreun rău mai mare.

Dl Vasile Lucaci spune că înainte de războiul din Ucraina era limpede că centrul preocupărilor SUA era zona Asia-Pacific, dar la nivelul analizelor interne este posibil să îşi fi schimbat acum atitudinea faţă de conflictul din Ucraina şi să se orienteze mult mai energic spre relaţia dificilă cu China, iar în acest sens va pune mai pregnant pe agenda sa relaţiile cu statele din Asia-Pacific? Vedem state ca Vietnamul, India, care nu au fost alături de SUA în condamnarea războiului din Ucraina, dar sunt alături de SUA în aceste formate economice, deşi sunt şi cu China în astfel de formate.

Dl Viorel Istricioaia Budura arată cum focalizarea SUA pe Asia-Pacific arată în ce direcţie merge noua ordine mondială, iar al doilea punct este că focalizarea doar pe Taiwan din mass-media este semnificativă, dar nu este singura poveste – mai avem relaţia SUA cu India. Taiwanul este doar o parte a agendei Indo-Pacific, agenda enunţată strategic la începutul anului, iar economic acum de curând prin acest parteneriat Indo-Pacific, bazat pe patru piloni, unde se regăsesc digital economics, cyber security, protecţia mediului, comerţul, lanţurile de aprovizionare, infrastructură, fiscalitate şi anti-corupţia.

Taiwanul îşi dorea un acord de liber schimb şi cu SUA şi cu UE, dar aceasta nu i l-a acordat nici măcar Chinei, deşi ca partener economic Taiwanul poate fi recunoscut ca atare. Dar nici SUA nu au acordat acest acord de liber schimb Taiwanului şi acum nu pot oferi aşa ceva din motive interne. Sunt şi alte state care îşi doresc o relaţie semnficativ mărită economic cu SUA, dar oferta SUA este deocamdată doar promiţătoare, dar fără substanţă şi pentru Taiwan şi alte state din ASEAN şi zona Indo-Pacific.

captura

asean ASEAN. Sursa: asempea

SUA vrea să îşi asume rolul de leadership, de aceea vine cu aceste programe, dar un leadership care să coste mai puţin. Pe când statele asiatice vor tocmai să câştige mai mulţi dolari, acces pe piaţă, scăderi de tarife. În Trans-Pacific erau acestea, dar erau impuse alte reguli şi reforme şi standarde. Tocmai de aceea multe state îşi doresc acum să se reîntoarcă la Trans-Pacific.

După două administraţii americane care s-au dezangajat în Asia, este foarte bine că a venit acum dl Biden cu acest turneu şi să spună că încă suntem aici din punct de vedere al securităţii, să dea astfel de semnale pentru aliaţi. Dl Budura continuă şi spune că este sigur că nu va muri niciodată un soldat american în Strâmtoarea Taiwan, sigur că niciodată vreun scenariu de război în proximitatea teritoriului chinez nu va avea succes, pentru că şi doar istoric vorbind aceste lucruri ar fi inacceptabile pentru China, în memoria căreia a rămas trauma celor două Războaie ale Opiului din secolul 19, pierdute de aceasta în faţa puterilor coloniale occidentale, apoi umilinţele la care a fost supusă de URSS-ul lui Stalin, până la ruptura dintre cele două.

Ucraina pentru China este însă o lecţie uriaşă. Până unde se merge, cine învinge, cum învinge, despre sancţiuni, despre război, despre rezilienţa spaţiului euro-atlantic, acum totul se învaţă în China fără ca ei să tragă un singur foc, adaugă şi dl Dungaciu, tot ce se întâmplă acum în Ucraina se analizează tot acum în China la milimetru.

Dilema Asiei este între securitate şi prosperitate

Dl Dungaciu continuă, dincolo de a fi doar multiplicatori şi copiatori, aşa cum sunt multe prejudecăţi false în Occident despre China, această China a devenit demult şi inovatoare, creativă – de exemplu bătălia pentru 5G este o bătălie tehnologică acută, unde China este deocamdată în frunte, bătălie care poate desena viitoarea configuraţie a unui eventual viitor război rece în orice formă. Dacă în fostul război rece se putea întreba spune-mi ce fel de ideologie ai, ca să ştiu în ce câmp strategic te afli, mâine se poate întreba spune-mi la ce reţea eşti conectat, ca să ştiu cu de cine eşti, cu americanii sau cu chinezii. Deci Occidentul este în relaţie cu China şi într-o confruntare tehnologică, ceea ce, evident, nu este cazul cu Rusia. De aici pericolul chinez, oncomparabil mai profund, mai dens, mai greu de gestionat.

Pivotul spre Asia anunţat mai demult de Obama nu a fost făcut totuşi în realitate nici de acesta, nici de Trump. Trump a anulat acel acord Trans-Pacific (TPP) pe principiul că „America First”, deci ar fi fost dezavantajos pentru americani, ar din acel moment nici un preşedinte american nu va mai putea să facă astfel de acorduri care pot fi problematice pentru economia americană. Multe s-au schimbat în perspectivele americii, incluisv perspectiva SUA faţă de Europa s-a schimbat, nu doar de la Trump la Biden, dar şi chiar în interiorul mandatului Biden de până acum: la început a fost Germania, sau Germania şi Franţa, Biden a acceptat şi Nord Stream 2, după invazie priorităţile se schimbă, „Old Europe” trece pe locul doi, remarcăm creşterea importanţei Poloniei, poate chiar şi a României, dar incomparabil mai redusă, fără investiţii sau proiecte concrete comparabile cu ce fac americanii în Polonia. Turneul lui Biden în Asia vrea să dea semnale noi, interne şi externe, inclusiv în Statele Unite că totuşi Pivotul către Asia nu s-a uitat, încercând să întâmpine şi unele semnale critice din Congres, despre cum şi cine şi cât se cheltuieşte în Ucraina în timp ce China doar stă şi ia lecţii. Turneul a fost unul aşteptat, şi în SUA şi în Asia.

Pare o mică forţare ce încearcă să facă SUA acum în Asia, pentru că statele bogate din ASEAN sunt toate mai conectate economic cu China decât cu SUA, iar întrebarea fundamentală este ce vor face acum aceste state? Pentru că dacă SUA nu le va furniza piaţa de care au nevoie, reducerea tarifelor, cum vor alege acestea între securitate şi economie?

Relevant este şi ce s-a întâmplat în Australia – un partid conservator care era foarte dur faţă de China s-a schimbat la putere cu un partid laburist care, deşi nu îşi poate schimba radical atitudinea faţă de China, nici politica externă, acest partid va pune politic problema unor cheltuieli, ca de exemplu cei 2% din PIB pentru apărare, care nu îi vor ajunge pentru cheltuielile militare angajate deja de Australia. Dar acest partid laburist cât va pune pentru apărare şi cât va pune pentru politici sociale? Deci în Australia nu vor fi zguduiri majore în politica externă, dar e limpede că vor fi nuanţe şi tensiuni, poate că inclusiv faţă de relaţia cu China. Australia este exemplul cel mai elocvent de alegere între securitate (SUA) şi economie (China). Doar că pentru Australia, ţară occidentală, cel puţin comparativ, este mult mai simplu să aleagă decât pentru o ţară asiatică.

Declaraţia lui Biden că se va interveni militar pentru Taiwan a fost făcută la câteva zile după ce ministrul de externe al Australiei spusese că ar fi o iresponsabilitate să credem că Australia se va implica într-o confruntare militară cu China pentru Taiwan. O tensiune între securitate şi economie este foarte reală în zonă şi este posibil chiar ca această tensiune să fi contribuit la schimbarea de garnitură politică în Australia.

Iar o întrebare fundamentală este cum va reuşi America să fie atrăgătoare pentru statele din zonă, în condiţiile în care acestea au deja acorduri economice de liber schimb cu China, iar China are o proiecţie de creştere economică mai mare decât a SUA. Cine alege securitatea, cine alege economia?

Iată şi percepţia ţărilor din ASEAN despre cea mai influentă putere economică în zonă:

captura

Sursa: iseas

Dl Claudiu Lucaci spune că totuşi dincolo de războiul din Ucraina la care ne uităm, la problema Taiwanului sau Asia-Pacific, sunt şi alte zone care pot fi supuse unor altfel de pericole, adică cel al unei foamete. Arată cum la Davos au fost mai multe semnale legate de pericolul iminent nu pentru o nouă criză alimentară, ci pentru o foamete. Blocajele legate de acest război din Ucraina au dus la probleme grave legate de aprovizionarea cu cereale din Rusia şi Ucraina, iar semnalele de la Davos indicau un pericol mare în special pentru statele din Africa sau chiar şi Liban. Este posibil să ne trezim într-un alt tip de scenariu în care un stat important ca SUA sau China să intervină să aplaneze problema, după modelul prin care SUA au ajutat la aplanarea unor efecte ale crizei energetice din Europa prin transportul masiv de gaze lichefiate? Ar putea interveni vreuna dintre aceste ţări şi acum pentru a preveni un haos în aceste zone care pot provoca migraţie, conflicte zonale sau alte feluri de probleme?

Geopolitica foamei

Dl Viorel Istricioaia Budura spune că şi ţările ASEAN se vor alarma, pentru că ele importau şi multe cereale şi energie şi au şi o demografie însemnată, astfel că acestea vor fi interesate de o soluţie a conflictului, se vor ralia la încercări ale unor instituţii internaţionale dacă va fi cazul. Iar la rezoluţiile ONU s-a observat că un număr de state semnificative, ca Mexic, Brazilia, India, nu s-au aliniat poziţiei occidentale faţă de războiul din Ucraina din motive diferite – relaţii politice, militare sau economice cu Rusia, care le silesc să adopte propriile politici. Problema alimentară şi securitatea alimentară este o problemă cât se poate de serioasă şi în aproape toată Asia, în unele zone abia de curând rezolvată. Tocmai de aceea multe state nu s-au raliat poziţiilor occidentale, din cauza acestei dileme dintre securitate şi economie. Toate şi le doresc pe amândouă şi asta încearcă – să vină SUA, dar nu doar promisiune de angajare militară, ci şi consistenţă economică.

Dl Lucaci arată din nou cum în spatele crizei de natură militară din Ucraina creşte ca un val o criză alimentară care va fi mai mult decât o simplă criză alimentară, pentru că acum converg mai multe crize economice, criza energetică, a lanţurilor de aprovizionare. Cine le gestionează?

China se uită la război şi notează, evaluează, estimează ce i s-ar putea întâmpla

Dl Dungaciu crede că totul va debuşa într-o criză politică şi strategică majoră. Criza alimentară va avea consecinţe politice şi strategice. Invazia Federaţiei Ruse este o problemă doar pentru vest – America de Sud, Africa, Asia, Orientul Mijlociu nu s-au aliniat neapărat poziţiilor Occidentale sau americane – de exemplu cazul Indiei, aliat strategic al SUA. În toate aceste crize se vor căuta şi vinovaţii în percepţia publică, iar aceasta va avea consecinţe politice – Occidentul, în perspectivă, riscă să fie încasatorul acestui blam din multe zone ale globului, iar alţii vor fructifica această situaţie, ca de exemplu China. Tot ce va comunica China va fi în sensul acesta. Sigur, asta comunică şi Federaţia Rusă acum, dar ea are, pe bună dreptate, o credibilitate foarte redusă în aceste momente. Cine să-i mai creadă?

Dar Occidentul îşi asumă un risc politic – toate aceste crize, economică, energetică, socială, alimentară etc. pot rezulta în milioane de migranţi care nu se vor duce în Africa, nici în America (unde sunt chiar mai fermi cu imigraţia decât Europa), ci vor veni spre Europa. Vor pune o presiune foarte mare pe Uniunea Europeană, iar o tentativă de a se opri toate acestea este posibil să se întâmple sub ochii noştri – adică revenind la tabăra „pragmatică” sau a „păcii”, care începe să aibă o oarecare supremaţie acţională şi nu întâmplător această tabără este condusă de europeni, pentru că europenii simt că ei sunt victima colaterală a acestei confruntări.

În plus, ruptura foarte gravă a clasei politice interne din SUA, unde partidele sunt aproape la 180° pe anumite subiecte, îi pune pe gânduri şi pe europeni şi pe asiatici - ce se va întâmpla dacă se schimbă administraţia acolo? Câtă încredere poţi avea într-un acord semnat de o administraţie? Actualul acord-cadru economic propus de administraţia Biden este realizat la nivel de administraţie, de guvern, nu este trecut prin Congres, ceea ce înseamnă că eventuala viitoare administraţie din 2024 îl poate anula în 3 zile. Deci politicile SUA pe termen lung sunt mai puţin credibile din cauza acelei rupturi interne politice de acolo, care este cea mai mare ameninţare pentru America – America nu are duşmani externi, doar interni. Iar problema civilizaţiei occidentale, a spaţiului euro-atlantic, se pune în termeni acuţi, pentru că s-ar putea consecinţele pe termen mediu şi lung ale acestui război să fie la fel de grave ca cele pe termen scurt. Şi cine vor fi beneficiarii, cine va profita din asta? China este clar unul dintre candidaţi, luându-şi notiţe în aceste momente, despre tot ce se întîmplă.

SUA a înţeles asta şi au acţionat în consecinţă. De aici şi posibilele replieri, cu ochii la China, dar şi la... alegerile din noiembrie sau cele prezidenţiale din 2024. Resursele, experienţa enormă şi prestigiul american sunt totuşi factori care contează enormă. Prin comparaţie, China este o putere tânără, care încă învaţă cum să acţioneze în lume...

În Ucraina: sau victorie militară pentru Kiev sau Minsk 3

În regiunea noastră, oricât de dramatice sunt şi vor mai fi lucrurile, pentru că este posibil să fie şi mai dramatice, fără o victorie militară clară a Ucrainei, Rusia câştigă pe teren. Nu se poate compensa cu o aşa zisă victorie politică o ne-victorie militară a Ucrainei. Soluţia în Ucraina este ori o victorie militară, ori un acord de genul Minsk 3. Dar dincolo de toate acestea trebuie să învăţăm să ne uităm mai atenţi la China şi Asia, ceea ce încercăm să facem şi noi prin Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR), pentru că aşezarea ordinii mondiale şi bătălia cea mare se va da pe aceste direcţii – SUA şi China, restul fiind aproape note de subsol, iar inclusiv Europa riscă să devină mult mai puţin relevantă strategic.

captura

Se vor întâlni Biden şi Xi Jinping?

Dl Viorel Istricioaia Budura pune şi dânsul aceeaşi întrebare – de unde va veni soluţia? Şi vine cu un lucru foarte interesant, şi anume faptul că se preconizează, după o informaţie

transmisă preşedintelui Biden chiar în timpul acestui turneu asiatic, că la sfârşitul lunii mai este posibil să se aranjeze o întâlnire directă cu preşedintele Chinei. Deci, în ciuda declaraţiei lui Joe Biden despre securitatea Taiwanului, liderii americani au o reflecţie foarte atentă asupra relaţiei cu China şi probabil că nu întâmplător Taiwanul nu a fost inclus în acest cadru economic propus de SUA şi, adaugă dl Dungaciu, în plus plus din teama de a nu aliena şi alţi posibili parteneri ai SUA din zonă.

Dl Claudiu Lucaci promite noi emisiuni pentru publicul care doreşte să înţeleagă politicile internaţionale ale unor state relevante şi mişcările globale care au efecte asupra noastră a tututor.

Proiect LARICS susţinut de GMF România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite