Conflictul din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamas, în cifre. Ce rată de succes au avut sistemele israeliene de apărare aeriană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sistemul iron dome

Cele 11 zile de conflict între Israel şi grupările palestiniene din Gaza s-au soldat cu sute de morţi şi cu importante pagube materiale, dar au testat în condiţii reale sistemele de apărare aeriană israeliene luate la asalt la propriu de rachetele lansate de  Hamas.

Concret, luptele s-au soldat cu cel puţin 232 de morţi în tabăra palestiniană, dintre care 65 de copii şi numeroşi luptători ai Hamas şi ai Jihadului Islamic, şi 12 morţi în tabăra israeliană, dintre care un copil, o adolescentă şi un soldat.

Conform Israeli Air Force (IAF), aproximativ 4.340 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian. Dintre acestea aproximativ 640 au fost lansări eşuate iar rachetele au căzut în Fâşia Gaza. Folosit în condiţii reale de luptă, sistemul de apărare aeriană Iron Dome a avut o rată de interceptare de aproximativ 90%. Asta inseamnă că aproximativ 3.330 de rachete au fost interceptate de scutul antirachetă.

sistemul iron dome

În acelaşi timp, forţele israeliene au lovit zeci de posturi de lansare a rachetelor din Fâşia Gaza, situate atât deasupra cât şi sub pământ. IAF a folosit în aceste misiuni dronele, iar sistemele de rachete au fost lovite imediat după ce primul vector a fost lansat de Hamas. Numai în ultimele zile, IAF a lovit aproximativ 430 de lansatoare mobile de rachete ale Hamas şi ale Jihadului Islamic, precum şi peste 20 baze de lansare a rachetelor. 

Reamintim că, Hamas a început conflictul pe 10 mai, lansând rachete asupra Israelului după ce sute de palestinieni au fost răniţi în confruntările cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim. După aceste atacuri, Israelul a lansat o operaţiune menită să decimeze capacităţile militare ale militanţilor. Gaza a suferit distrugeri masive, în vreme ce israelienii au fost în bună parte apăraţi de un sistem performant anti-rachetă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite