Cele 15 secunde ale sistemului de alertă antirachetă i-au ajuns unei mame din Sderot, o localitate din apropierea Fâşiei Gaza, spre a-şi lua pe sus băieţelul de cinci ani şi a-l vârî grăbită într-o cameră-adăpost. E vorba de o încăpere fortificată din cele amenajate de israelieni în apartamente, spre a se pune la adăpost de rachete lansate periodic de grupările teroriste palestiniene Hamas, ori Jihadul Islamic. 

Hamas, o filială locală a Frăţiei Musulmane, controlează Fâşia Gaza, un teritoriu complet evacuat de statul evreu la mijlocul primului deceniu al mileniului şi devenit o uriaşă rampă de lansare de rachete asupra populaţiei civile, israeliene. Proiectilul palestinian a spart zidul casei din Sderot, în care se cască acum o gaură imensă. Adăpostul improvizat n-a ajutat, de vreme ce fragmentele rachetei explodând în casă au ucis copilul. Şi la Petah Tikva, lângă Tel Aviv, o rachetă a lovit în plin o clădire, rănind nu mai puţin de cinci persoane.

Celelalte victime ale făptaşilor şi riposta armată 

Ura, cântată şi celebrată pe străzile din Gaza, a omorât, nu mai puţin crud şi nemilos, şi palestinieni, între care şi copii. Peste Gaza au căzut, pe de o parte, sute de rachete ale Hamas şi ale Jihadului Islamic, ratându-şi, în deplina indiferenţă a grupărilor care le lansaseră din cartiere populate, ţintele civile, israeliene. Pe de alta, s-au abătut asupra Fâşiei proiectilele armatei israeliene căutându-i pe comandanţii grupărilor Hamas şi Jihadul islamic. 

Potrivit unor surse din presa israeliană şi apuseană, contraofensiva militară, israeliană, s-a soldat cu moartea a cel puţin 11 comandanţi şi ofiţeri superiori ai Hamas, între care şeful serviciului secret al grupării. A fost distrus şi Al Sharouk, un bloc turn din oraşul Gaza, care, potrivit autorităţilor israeliene, era utilizat de Hamas în scopuri militare.

În replică, extremiştii palestinieni au lansat alte sute de rachete. A sporit la circa 1500 numărul celor trase în ultimele trei zile, inclusiv spre capitală şi centrele urbane cele mai populate ale statului evreu. La Ierusalim şi la Tel Aviv mulţi şi-au petrecut încă o noapte în adăposturi, împreună cu familiile, prietenii, cu pisicile şi câinii lor, sperând să nu se afle într-unul din puţinele locuri, în care sistemul de apărare israelian mai clachează. 

Arsenalul terorist faţă cu acul de cojocul lui aerian

Unii observatori avertizează că israelienii trebuie să se înarmeze cu răbdare, întrucât surse ale experţilor militari relevă că grupările militante ar fi adunat un arsenal considerabil, având destule rachete să bombardeze în continuare, timp de încă două luni, statul evreu. Or, în ciuda acestui arsenal, gruparea Hamas i-a cerut în zadar Israelului, prin intermediul Rusiei, să accepte o încetare a focului. 

Solicitarea e firească, fiindcă arsenalul ei balistic e inutil în proporţie de 90 la sută, datorită acurateţii ieşite din comun a combinaţiei israeliene de radar şi de interceptoare antibalistice formând, sub numele de ”Iron Dome, Cupola de Fier”, o parte din apărarea antiaeriană a statului evreu. 

Ierusalimul are, deci, ac de cojocul terorist. Dar ce-ar fi, oare, dacă la uriaşul arsenal creat cu ajutorul Iranului, spre a ameninţa din sud teritoriul israelian, s-ar adăuga celălalt, net mai amplu, al Hezbollah, ameninţând din nord cu alte mii de rachete, ţinuturile populate ale statului evreu? 

Forţele militare israeliene mai dispun de încă două sisteme separate de apărare antibalistică, intitulate, biblic, ”Săgeata” şi „Praştia lui David”, precum şi alte redutabile mijloace de autoapărare. Dar nici unul dintre ele nu e infailibil. 

Ţine, totuşi, de evidenţă, că a accepta un armistiţiu instantaneu după lansarea a sute de rachete asupra propriei populaţii nu poate fi o opţiune rezonabilă, din unghiul guvernului unui stat atacat, care se poate aştepta oricând la reluarea tirului sau al şantajului cu astfel de agresiuni, dacă nu le descurajează credibil. Şi dacă nu distruge o cantitate suficientă din infrastructura inamicului, spre a se bucura de o perioadă prelungită de acalmie. 

Or, n-au trecut decât şapte ani de la distrugătorul conflict bilateral din 2014. Iar tot mai multe cancelarii, nu în ultimul rând occidentale, cer sau dau nerăbdător semne că preferă ca Israelul să accepte o rapidă, chiar imediată încetare a focului. 

În replică, premierul israelian, Netanyahu, a subliniat că se anunţă extinderea operaţiunilor militare. Unele surse evocau, la câteva zile de la debutul altercaţiilor, eventualitatea unei ofensive israeliene terestre după lichidarea ţintelor distruse pe calea aerului. Ca în trecut, statul evreu şi Hamas se bombardează mutual şi retoric, prin supralicitarea ameninţărilor reciproce, dar nici una din părţi nu pare în stare să dovedească definitiv, într-un interval previzibil, tabăra adversă. 

Lumea, SUA, greşelile americane şi teroriştii islamişti

Totuşi, aliaţii făţişi ori indirecţi ai Hamas şi liderii de la Teheran, Ankara, Moscova şi Beijing se tem şi urmăresc amplificarea presiunilor exercitate asupra guvernului Biden, sperând să-l convingă să scutească gruparea islamistă, prin intervenţii la Ierusalim, de ruşinea de a fi silită să-şi admită eroarea de a fi lansat primul atac al acestui nou război. 

Şi executivele vest-europene nădăjduiesc ca SUA să nu mai blocheze, aşa cum s-a întâmplat miercuri, o declaraţie comună a membrilor Consiliului de Securitate ONU, menită, oficial, ”să reducă tensiunile” şi ”să dezescaladeze” conflictul din zonă, dar, în fapt, să forţeze mâna Israelului. Presiunile interne, americane, generate mai ales de extrema stângă, pro-palestiniană, a partidului democrat, s-au intensificat la Washington în ultimele zile, fără să determine administraţia Biden să comită, încă, eroarea de a le ceda. 

Ca şi Germania, SUA au rămas, spre lauda lor, ferme în a condamna aspru terorismul antiisraelian şi tirul de rachete lansate din Gaza, precum şi în a scoate în evidenţă ”dreptul la autoapărare” al statului evreu. Casa Albă a reliefat ieri că Biden şi-a exprimat, în plus, telefonic, într-o discuţie cu Netanyahu, susţinerea ”de nezdruncinat pentru securitatea Israelului şi pentru dreptul său legitim de a se apăra şi de a-şi apăra poporul”. Era şi timpul. 

Fiindcă, forţele americane şi ale NATO se retrag din faţa talibanilor, deşi radicalii islamişti afgani şi-au continuat şi extins crimele şi riscă să cucerească Afganistanul rapid. Apoi, după cum reliefa expertul israelian Eytan Gilboa, de la Universitatea Bar Ilan, citat de Jerusalem Post, administraţia Biden a greşit, contribuind la escaladarea actuală ”chiar înainte de a se lansa prima rachetă”. Căci, inversând măsurile administraţiei precedente, SUA au scos unilateral şi necondiţionat mişcarea  extremistă şiită, pro-iraniană, Huthi, de pe lista organizaţiilor teroriste, sperând, în van, în aplanarea tensiunilor din Yemen. Au reluat, apoi, la fel de necondiţionat, finanţarea de organizaţii palestiniene acuzate anterior, credibil, de complicitate cu terorismul. Şi au lansat şi alte semnale pernicioase, care i-au stimulat pe extremişti să testeze în continuare, fără jenă, America şi restul Comunităţii Internaţionale.    

Ura ca ameninţare internă, israeliană şi germană

Iar ura lor e mare şi se exportă uşor. După decenii de sistematică întreţinere şi propagare, a otrăvit grav şi alarmant relaţiile interetnice şi în Israel. Gloate arabe, sau evreieşti, animate de fanatism, au creat o atmosferă de pogrom, atacând intolerabil, între altele, sinagogi şi automobile aparţinând, prezumtiv, etniei sau religiei celorlalţi, mai întâi la Lod, apoi la Acro, sau Bat Yam. 

Au fost atacate cu pietre automobile, extraşi din ele şoferii, ori capturaţi când încercau să fugă şi răniţi grav, sau omorâţi în bătaie.

Ura ucigaşă pe arabi manifestată astfel e în Israel un fenomen relativ nou şi cu atât mai reprobabil, greţos şi îngrijorător, alimentând teama internă de un proxim război civil. 

În ce-o priveşte, veche de milenii, ura antisemită s-a văzut reinstigată sistematic şi exportată în lumea arabă şi islamică mai întâi de nazişti, apoi de seviciile secrete comuniste, în anii 60 şi 70 ai veacului trecut, după cum, spre cinstea sa, admitea în cărţile lui, fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa. 

După războiul din iunie 1967, versatila vrăjmăşie iudeofobă din inima celei mai vechi teorii a conspiraţiei s-a deghizat în antisionism, a fost reimportată în Europa şi a început să contamineze masiv mediile de stânga apusene, încă neinfectate de stalinism. 

Întărită prin imigraţie, azi este ubicuă în vest. E tot mai agresivă şi mai rar ascunsă pudic chiar şi în Germania, unde, conştiente de datoria lor istorică, oficialităţile au investit serios, dar parcă fără efect, în combaterea antisemitismului. 

Incomprehensibil de clemente verdicte ale unor tribunale nemţeşti excesiv de îngăduitoare cu făptaşi antisemiţi, cochetăriile extremei stângi germane, ca şi flirtul unei ample părţi a presei cu radicalismul islamist le-au subminat efortul. Încât nu e deloc uimitor că ard din nou steagurile israeliene pe străzile germane în violente ”demonstraţii de protest” şi că trebuie iar întărită paza sinagogilor distruse şi reconstruite după incendierea lor în nazista ”Noapte de Cristal”. 

O maşină de Poliţie, păzind Sinagoga din Bonn

În faţa Sinagogii din Bonn au fost incendiate steaguri israeliene

Autorităţile germane s-au arătat alertate de afişările deschise de antisemitism virulent între altele în metropola Hamburg, în fosta capitală federală, Bonn, ca şi la Münster.

Dar până când?

Cât va dura această nouă explozie de ură? Nu vor înceta cât timp continuă incitările extremiste, la care pun umărul nu doar islamiştii, ori obişnuiţii suspecţi de la extrema dreaptă, ci şi militanţi de stânga şi ecologişti ca Greta Thunberg, care le conferă nemeritat prestigiu. Şi care abordează conflictul nu doar fără să-l înţeleagă, ci şi colportând minciuni antisemite, uneori prin misiune, spre a califica măsurile de autoapărare israeliene drept ”crime de război”, ori prin omisiune, ca să ascundă vina Hamas. 

Şi nu i se va pune capăt cât timp se va perpetua duelul militar dintre israelieni şi grupările extremiste. Ce şanse au, deci, actualele apeluri la calm? 

Germania a făcut bine să condamne dur arbitrariul atacurilor criminale asupra populaţiei civile, israeliene. SUA, Egiptul, Qatarul şi organizaţia mondială şi-au trimis mediatorii la lucru. Turcia şi Rusia şi-au corelat poziţiile pro-Hamas, stimulând terorismul şi şi-au reiterat sprijinul pentru mult invocata ”soluţie a celor două state”. Una tot mai improbabilă, după repetatele explozii conflictuale regionale şi eşecul celor mai generoase planuri de pace. 

Pe moment, numai semnale clare de regret ale militanţilor palestinieni cuplate cu reducerea sensibilă a puterii de luptă a teroriştilor şi presiuni internaţionale realmente ample şi vătămătoare intereselor statului evreu par să poată determina Ierusalimul să procedeze la aplanarea reizbucnitului conflict militar, pe care interesele sale elementare de securitate îi cer să-l cîştige neapărat. 

Până atunci, Israelul are toate motivele să continue să anihileze şi infrastructura Hamas şi simbolurile puterii grupărilor teroriste. Ar satisface interesele legitime ale regiunii şi ale lumii libere ca statul evreu să-şi atingă obiectivele, evitând pe cât posibil victimele civile de ambele părţi.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle