Când războiul devine o afacere: operaţiuni militare executate de mercenari

Când războiul devine o afacere: operaţiuni militare executate de mercenari

FOTO Profimedia

Statele Unite se bazează tot mai mult pe mercenari pentru a-şi purta conflictele armate, menţinând astfel o piaţă a războiului care nu are niciun interes să dispară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Donald Trump a evocat în repetate rânduri posibilitatea repatrierii trupelor americane din ţări precum Siria, Irak şi Afganistan într-un plan mai amplu de retragere din „războaiele fără sfârşit“ moştenite de la predecesorii săi. „Am părăsit Siria“, a îndrăznit să spună cel de-al 45-lea preşedinte american la 22 ianuarie. Nu este nimic adevărat. De fapt, unele forţe de pe teren nu sunt declarate oficial, scrie analistul de politică externă Joshua Keating într-un articol publicat de slate.fr.

Într-un reportaj de-a dreptul uluitor publicat în ziua anunţului trumfător al lui Trump, cotidianul „The New York Times“ aduce în atenţia publicului un atac comis la 3 ianuarie împotriva unei baze din Kenya şi ascuns sub preş de oficialii de la Pentagon. La 3 ianuarie, exact în ziua eliminării generalului iranian Qassem Soleimani, un grup de jihadişti somalezi din al-Shabaab a atacat baza Manda Bay şi a ucis trei cetăţeni americani. Atacul a pus atât de tare pe jar Washingtonul încât acesta a trimis imediat 100 de militari în zonă pentru a readuce situaţia la normal. Doi din cei trei cetăţeni americani ucişi erau civili angajaţi de partea armatei ţării lor.

Războiul devine mai puţin vizibil

Statele Unite mizează tot mai mult pe prestatori privaţi pentru a efectua operaţiuni militare în străinătate, fapt ce disimulează adevărata amploare a câmpului militar american şi provoacă numeroase noi pericole. Pe măsura retragerii soldaţilor, rolul mercenarilor ar putea creşte. Un exemplu ar putea fi Africa, unde Pentagonul preconizează o retragere majoră deşi organizaţiile jihadiste din Somalia şi vestul continentului devin din ce în ce mai ameninţătoare.

Mai mult, dependenţa administraţiei Trump de aceşti subcontractanţi trece de domeniul militar. Erik Prince, fondatorul companiei Blackwater (redenumită între timp în Academi, n. red.) şi fratele secretarului american al Educaţiei Betsy DeVos, este un personaj destul de influent la Casa Albă cu toate că nu are vreo poziţie oficială. Şi nici nu se fereşte de ochii lumii, pledând cu voce tare pentru înlocuirea soldaţilor americani în Siria şi Afganistan cu prestatori privaţi. Iar Donald Trump, care s-a umflat în pene recent că Arabia Saudită plăteşte un miliard de dolari pentru trupele americane, pare că nu înţelege diferenţa dintre militari şi mercenari. Recurgerea la combatanţi privaţi se potriveşte destul de bine cu o abordare tranzacţională a politicii externe.

Această derivă spre privatizare a început mult înainte de instalarea lui Trump la Casa Albă. În 2007, în timpul celui de-al doilea mandat de preşedinte al republicanului George W. Bush (2001-2009), mercenari ai companiei Blackwater au ucis 17 civili irakieni în Piaţa Nisour din Bagdad, stârnind furie în lume şi dezbateri lungi asupra subcontractării operaţiunilor militare din Irak. Pe vremea când era senator, democratul Barack Obama a susţinut un proiect de lege care scădea rolul companiilor militare şi de securitate private şi le obliga să îşi asume responsabilitatea în cazul unor acte criminale. Totuşi, odată ales preşedinte, fostul senator a manifestat o apetenţă deosebită pentru mercenari, chiar şi atunci când lucra la retragerea trupelor. După cum sublinia analistul Micah Zenko în 2016: „Sub Obama, numărul morţilor din rândul angajaţilor cu contract militar a fost mai mare în Irak şi Afganistan decât cel din rândul armatei americane desfăşurate în aceste ţări“. În condiţiile în care toţi candidaţii democraţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 s-au pronunţat, într-o măsură mai mare sau mai mică, pentru repatrierea soldaţilor americani şi încheierea „războaielor fără sfârşit“, o întrebare care trebuie pusă este până la ce punct vor urma paşii lui Obama.

„Subcontractanţii sunt ca un stimulent pentru preşedinţi, pentru că ei le permit să crească forţa de atac a Americii fără monitorizarea Congresului. Reprezintă un mijloc de a ocoli obligaţia democratică de a da socoteală cu privire la folosirea forţei militare“, explică Sean McFate, un fost ofiţer al armatei americane care s-a reconvertit în prestator privat în Africa, apoi în profesor şi autor de cărţi despre strategie şi război.

Intensificarea privatizării războiului îl face mai puţin vizibil şi prin urmare mai comod de purtat. La fel ca în cazul dronelor militare, orice opţiune care diminuează costurile politice ale forţei armate este mereu mai atrăgătoare.

Iar, operând în discreţie, prestatorii de servicii militare îşi asumă condiţiile extrem de dificile de muncă şi eventualele încălcări ale contractului semnat înainte de a pleca în misiune. Dacă soldaţii răniţi se bucură de servicii medicale de top, inclusiv în clinici din străinătate, precum s-a întâmplat recent în cazul celor peste 50 de americani afectaţi de atacurile iraniene, mercenarii sunt nevoiţi adesea să se descurce cum pot la faţa locului. De regulă, ei trebuie să rămână invizibili, chiar şi atunci când sunt răpuşi pe câmpul de luptă. Cvasi-absenţa reacţiei în legătură cu atacul din Kenya este reprezentativă în acest sens. Şi dacă nu ar fi murit nimeni, acest eveniment ar fi rămas cu siguranţă necunoscut presei.

O piaţă mondială a războiului

„Vedem mercenari în lumea întreagă: Yemen, Somalia, Irak, Siria, Ucraina, Congo, Venezuela. Sunt entităţi mânate de gândul de a obţinute un profit cât mai mare. Noi suntem cei care am creat această infrastructură: o piaţă mondială a războiului“, explică McFate.

Potrivit unui raport al Pentagonului datând din 2018, primul care recunoaşte prezenţa unor subcontractanţi în Siria, armata americană dispune de aproximativ 5.000 de prestatori în această ţară şi în Irak. Aproximativ jumătate dintre ei sunt cetăţeni americani, iar restul din ţări terţe. În lipsa altor surse, este dificil de spus care este numărul lor real. În ceea ce priveşte zonele neoficiale de război, precum Somalia, situaţia este şi mai tulbure.

Nu doar Statele Unite recurg la mercenari pentru a-şi duce războaiele. Rusia a intrat tare pe această piaţă, în scopul de a se deda unor operaţiuni militare semioficiale pe care să le poate nega uşor şi să-şi asigure astfel o oarecare credibilitate.

Cea mai celebră companie privată din solda Kremlinului este Wagner, prezentă în Ucraina, Siria, Venezuela, Libia şi multe alte ţări din Africa. Wagner ar fi deţinută de Evgheni Prigojin, un om de afaceri cunoscut ca „Bucătarul lui Putin“. Acest personaj apare şi în raportul procurorului special Robert Mueller cu privire la rolul Moscovei în alegerea lui Trump la Casa Albă. Prigojin apare ca deţinătorul societăţii Internet Research Agency, agenţia de troli care şi-a făcut o reputaţie sinistră prin serviciile aduse Kremlinului.

Acum doi ani, un atac aerian american s-a soldat cu moartea a 300 de mercenari angajaţi de Rusia sub umbrela Wagner să lupte în Siria de partea lui Bashar al-Assad. Este un incident care ilustrează natura stranie a războiului privatizat modern. În acea zi de februarie, Statele Unite au ucis mai mulţi ruşi decât au făcut-o în toată perioada tensionată a Războiului Rece, dar Rusia a evitat să scoată o vorbă. Mai mult, a negat orice legătură cu cei morţi, dezicându-se pur şi simplu de ei. Lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă americanii ar fi ucis soldaţi ruşi în uniformă, conchide Keating.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: