Arabia Saudită: Zece femei au fost numite în funcţii de conducere importante la Mecca şi Medina

Arabia Saudită: Zece femei au fost numite în funcţii de conducere importante la Mecca şi Medina

Imaginea Zilei / Huda al-Badri în vârstă de 30 de ani pozează la volanul unei maşini la primele ore ale zilei în care decretul regal a ridicat interdicţia prin care femeile nu aveau voie să conducă autoturisme în Riyadh Arabia Saudită FOTO EPA – EFE / Ahmed Yosri / 3 aug 2019

Autorităţile din Arabia Saudită au anunţat duminică numirea a zece femei în funcţii de conducere în două din cele mai importante locuri sfinte ale islamului, într-un demers menit să consolideze rolul femeilor în această ţară conservatoare din Golful Persic, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un comunicat emis duminică de conducerea celor două moschei sfinte din Mecca şi Medina menţionează numirea a zece femei în diferite departamente, în special cu caracter administrativ şi tehnic.
 
Numirea unor femei în funcţii proeminente ale unor instituţii religioase este un eveniment rar în regatul saudit, care a ţinut mult timp femeile departe de piaţa muncii. Accesul femeilor la piaţa locurilor de muncă a fost permis abia în 2016, relatează Agerpres.
 
Recrutarea urmăreşte "să consolideze puterea de acţiune a femeilor saudite extrem de capabile şi calificate", conform sursei citate.
 
Consolidarea drepturilor femeilor a avut loc în ultimii patru ani la iniţiativa tânărului prinţ moştenitor Mohammed bin Salman şi face parte din planul său "Viziune 2030", care urmăreşte diversificarea economiei regatului şi încetarea dependenţei sale de petrol.
 
Arabia Saudită a înfiinţat noi departamente în care să fie angajate femei, în timp ce altele au fost restructurate pentru a crea funcţii publice pentru femei, relatează Gulf News.  Un raport al Autorităţii Generale de Statistică al Regatului publicat săptămâna trecută a arătat că rata şomajului în rândul tinerilor a scăzut semnificativ în ultimii patru ani după ce tot mai multe femei între 15 şi 34 de ani au intrat în câmpul muncii.
 
Numărul femeilor angajate în câmpul muncii a crescut la 1.03 de milioane în al treilea trimestru al anului 2019, adică circa 35% din forţa de muncă a ţării.
 
Arabia Saudită a efectuat mai multe reforme care le permite femeilor să călătorească neînsoţite în afara ţării, să obţină permis de conducere, iar femeile şi bărbaţii se pot amesteca la evenimente şi în locuri publice.
 
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările