Din această cauză au decis să creeze instituţiile multilateralismului ca pavăză împotriva urii, xenofobiei, autoritarismului dement al unor lideri care promovau exclusiv recursul la violenţă, rasismul şi intolrenaţa.

Suntem acum într-un al treilea război mondial, cu cauze decât cele anterioare, dar care produce victime, destabilizează economii şi introduce elemente de dezorganizare socială. În principiu, răspunsul, conform raţionamentelor îscrise în Carta Naţiunilor Unite, ar fi trebuit să fie unitare şi rapide, tocmai pentru a valorifica dimensiunea efortului multilateral şi a evita, pe cât posibil, ca ţările defavorizate sau ţările cu economii fragile să fie obligate la eforturi care să apese asupra economiilor naţionale dincolo de limita de ruptură.

Aşa se şi întâmplă? Dincolo de dimensiunea umanitară (sau pornind de la această dimensiune) vedem cum apare foarte clar, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, un răspuns la această întrebare strategică, îndelung şi constant evitată deoarece foarte incomodă: în caz de extremă urgenţă internaţională, care sunt ţările care doresc să participe la o acţiunme fectivă pe plan global care să fie expresie a solidarităţii internaţionale, rămânând astfel fidele marii promisiuni asumate în momentul creării ONU? Un Întrebarea răspuns precis şi onest dă o indicaţie şi asupra modului în care ţările respective vor reacţiona în viitor în situaţii similare ca gravitate, intensitate şi cu caracter global. Pe de altă parte, la fel de precis, este testată capacitatea de reacţie şi relevanţa unora dintre instituţiile internaţionale sau a alianţelor regionale.

În acest context, în această uriaşă criză globală pe care a provocat-o pandemia, am avut un prim eveniment care s-a dorit să fie deschis tuturor ţărilor lumii, nu conferinţe şi discuţii generale ca până acum, ci o strângere de fonduri organizată de către Uniunea Europeană în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Detaliile tehnice vi le-am dat ieri, informaţia esenţială de acum fiind că obiectivul iniţial de 7,5 miliarde Euro a fost aproape atins, ajugându-se în final la suma de 7,36 miliard euro. Interesant este că decizia de organizare se luase doar cu o săptămână înainte în cadrul unei videoconferinţe la care au participat şefi de state şi guverne din Europa, Africa, Asia, America Latină şi reprezentanţii OMS.

Participarea de la "maratonul donatorilor" de ieri a dovedit foarte clar două lucruri: structura multilateralismului este încă eficientă şi produce rezultate dar, din păcate, mecanismul suferă de pe urma ieşirii progresive a SAU din structurile ONU şi a tensiunilor între SUA şi China. A lipsit şi Rusia, pesemne ca urmare a refuzului înregistrat la ONU, acolo unde nu s-a luat în discuţie proiectul său de Rezoluţie propus de Moscova prin care se cerea suspendarea sancţiunilor internaţionale în scopul ajutorării ţărilor care au de suferit de pe urma pandemiei.

Majoritatea liderilor ţărilor dezvoltate au venit cu contribuţii financiare semnificative, inclusiv China care, prin ambasadorul său la UE, a anunţat un angajament în valoare de 50 milioane $. UE a anunţat un angajament de 1 miliard de Euro, Marea Britanie a venit cu angajarea de 744  milioane £, Franţa a oferit 50 milioane Euro, Germania 525 miliane Euro, Japonia s-a angajat cu 830 milioane $, Canada cu 600 milioane $.

Puteţi deschide aici un link unde veţi găsi o hartă interactivă unde sunt precizate toate contribuţiile naţionale, inclusiv cea a României (200.000 Euro).

Desigur, dacă atât am putut da şi a asta a fost apreciat, deoarece, pe fond, nu-i aşa, gestul contează. Ce mi se pare totuşi uimitor este că, ieri, atât Preşedintele Iohannis cât şi Primul Ministru Orban au avut ieşiri publice importante dar nu au considerat că este important să pomenească de acest eveniment major care este primul de această dimensiune în efortul global de a găsi o soluţie valabilă economic la criza coronavirus. Şi, totuşi, un rezultat pozitiv al acestor acţiuni de solidarizare internaţională (ce a fost ieri organizat de UE+OMS este doar primul în serie, urmează pe 4 iunie The Global Vaccine Summit organizat în UK de către GAVI ) interesează -sau aşa ar fi normal - chiar şi România. Dacă în urma acestui tip de efort internaţional se va reuşi identificarea unor tipuri de bvaccine, tratament şi procede de diagnostic fiabile şi recunoscute de OMS, atunci promisiunea este fie că ele vor avea fi un preţ abordabil pentru oricine fie, aşa cum suţine propunere franceză, vor fi distribuite gratuit.

Dar, dincolo de asta, problema de fond în care ar trebui să fie interesaţi liderii noştri politici este rezolvarea unei vulnerabilităţi majore care, dincolo de orice dubiu, ţine de securitate naţională şi ar fi firesc să se constitui într-o prioritate de maximă urgenţă. Uitaţi-vă la faptul că toţi aceşti bani anunţaţi ieri, toate acţiunile similare (multe) organizate în lunile care urmează, sunt destinaţi investiţiilor în soluţii de cercetare/dezvoltare, în munca cercetăorilor din domeniile de vârf ale "industriei sănătăţii", în poarteneriate naţionale sau internaţionale între institute de nivel înalt sau, dimpotrivă, în centre noi în care au fost identificate soluţii novatoare. Adică exact domeniul în care, de la Revoluţie încoace, România a luat decizia strategică de a nu mai investi aproape nimic, indiferentă cum a fost la exodul cercetătorilor care aduc acum gloria şi banii pentru alte ţări ale lumii. Calculaţi cât de mult ar fi contat să avem o unitate de cercetare de reală înaltă performanţă (cum a fost Institutul Cantacuzino în zilele sale de glorie, acum preluat de armată) şi, ca atare, să fie putut beneficia de fondurile acestea internaţionale şi să fim parte a jocurilor viitoare.

Sigure că, acum, timpulo propice este cel al achiziţiilor fără licitaţie, enorme deoarece chiar eram cu totul descoperiţi în toate domeniile asigurării serviciilor de urgenţă, cum chiar primul ministru Orban afirma, dar poate va veni timpul să se treacă la raţionamentul strategic care spune că siguranţa reală în domeniu se obţine având cât mai multe zone de creaţie şi ştiinţifică şi producţie manufacturieră în zona de vârf. Aceste lucrând pentru a răspunde urgenţelor naţionale dar, cum se vede acum că este cu adevărat util, nu în autarhie ci folosind la maximum circuitele mondializării. Asta este una dintre lecţiile oferite de noul tip de guvernanţă impus de gerarea corectă a urmărilor economice şi sociale ale pandemiei.

Dacă ceva ne interesează, totul este accesibil. Nu obligatoriu, ci opţional. Spre exemplu, nimeni şi nimic nu ne va obliga să fim parte a gândirii strategice privind construcţia viitorul sistem integrat pentru viitoarea industrie europeană a medicamentului, cea la care se lucrează intens în acest moment.