DREPTURILE OMULUI
 
I. Drepturile omului – definitie, context si aplicare
 
Drepturile omului sunt drepturi pe care omenii le au în virtutea faptului că sunt oameni, indifferent de sex, rasă, naţionalitate etc., fiind separate de drepturile pe care oamenii le au prin lege. De aceea, drepturile fundamentale  ale omului sunt inalienabile, neputand fiind retrase sau restrictionate.  Astfel, drepturile omului sunt intrinseci fiintelor umane, inalienabile (unele dintre ele in limita legilor) si aplicabile in mod legal.
 
In principiu, ideea de drepturi ale omului si de respectare a acestora este pusa in relatia individ – stat, dar au inceput sa apara discutii si privind respectarea drepturilor omului de catre organizatii, companii si chiar la nivel individ – individ.
 
Desi, drepturile omului sunt intriseci oamenilor cu caracteristicile mentionate, sunt si drepturi codificate in conventii, coduri, legi etc. Si aici apare o delimitare care, cel putin in limba romana este mai greu de redat. Vorbim atat de „drepturile omului – human rights”, dar si de drepturile omului in sensul legilor si anume „drepturile omului – human rights law sau international human rights law”. Pentru ca nu exista aceasta delimitare lingvistica in limba romana, oarecum data si de sistemul nostru legal care tinde sa nu se refere foarte  mult la „drepturi naturale”, nu avem o separatie clara intre concept si dreptul  international al drepturilor omului.
 
De aceea, trebuie facuta o distinctie intre ceea ce poate fi discutat ca fiind drepturile omului si ceea ce ar putea apartine si drepturile omului codificate prin diverse conventii si legi.
 
I. Scurta istorie a drepturilor omului
 
Conceptul de drepturile omului este relativ nou (raportat la istorie umana), dar au fost incercari de-a lungul timpului de creare a unor „drepturi” care sa apartina doar oamenilor prin virtutea faptului ca sunt oameni, sa fie universale si aplicate in mod egal tuturor oamenilor. Din cauza structurii istoriei de pana acum – razboaie, cuceriri, sclavie – este greu de definit acele incercari ca inceputurile conceptului de drepturile omului, dar pot fi luat in considerare astfel. Unele dintre primele idei de conferire a unor drepturi egale sau a unor drepturi pe care azi le denumim drepturile omului au aparut in lumea islamica, odata cu sharia.
 
Astfel, unul din primele documente despre care putem spune ca a inclus drepturi ale omului a fost Magna Carta, urmate de declaratiile de drepturi din Anglia, Statele Unite ale Americii si Franta.
 
Un mobil puternic ce a dus mai departe ideea de drepturile omului legiferate au fost conventiile din domeniul dreptului umanitar - Conventiile de la Geneva si protocoalele aditionale.
 
Cel mai important document in istoria drepturilor omului este Declaratia Universala a Drepturilor Omului, un document ce promoveaza o serie de drepturi umane, civile, sociale si economice ce ar trebuie sa reprezinte baza stabilitatii si libertatii in lume.
 
II. O clasificare a drepturilor omului
 
O clasificare internationala a drepturilor omului este cea care imparte drepturile omului in drepturi civile si politice si drepturi economice, sociale si culturale. Instrumentele ce contine aceste drepturi sunt Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia Internationala asupra Drepturilor Civile si Politice si Conventia Internationala asupra Drepturilor Economice, Sociale si Culturale.
 
III. Protectia Internationala a drepturilor omului
 
1. Documente relevante la nivel international
 
Documentele importante pentru protectia drepturilor omului la nivel international sunt: Carta Natiunilor Unite, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, tratate internationale ca: Conventia Internationala asupra Drepturilor Civile si Politice, Conventia Internationala asupra Drepturilor Economice, Sociale si Culturale, Conventia asupra Eliminarii Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala, Conventia asupra Eliminarii Tuturor Formelor de Discriminare impotriva Femeilor, Conventia Natiunilor Unite impotriva Torturii, Conventia asupra Drepturilor Copilului, Conventia asupra Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati, Conventia Internationala asupra Protectiei Drepturilor tuturor Lucratorilor Imigranti si ai Membrilor Familiilor Acestora.
 
2. Alte instrumente
 
Alte instrumente de protectie internationala a drepturilor omului sunt dreptul cutumiar internationale, dreptul international umanitar, sistemul Natiunilor Unite, organele politice (Consiliul de Securitate, Adunarea Generala, Consiliul Drepturilor Omului), organe ce au izvorat din tratate (Comitetul Drepturilor Omului, Comitetul asupra Drepturile Economice, Sociale si Culturale, Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii Rasiale, Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii impotriva Femeilor, Comitetul impotriva Torturii, Comitetul pentru Drepturile Copilului, Comitetul pentru Lucratorii Imigranti, Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati) si regimuri/sisteme regionale de drepturi ale omului (Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Carta Africana asupra Drepturilor Omului si Popoarelor, Conventia Americana asupra Drepturilor Omului)
 
IV. Actori non-guvernamentali
 
In afara de ceea ce am mentionat pana acum, mai avem si actori non-guvernamentali in sistemul international al drepturilor omului ce trebuie luati in considerare.
 
Acestia sunt: organizatiile non-guvernamentale, aparatorii drepturilor omului si corporatiile.
Printre organizatiile non-guvernamentale importante la nivel international mentionam Amnesty international, Human rights Watch, International Service for Human Rights si FIDH. Bineinteles, sunt mult mai multe organizatii care opereaza la nivel international, regional, local si national.
 
Corporatiile sunt privite mai mult prin prisma rolului lor negativ in cadrul sistemului drepturilor omului, ca abuzatori ai acestor drepturi, mai ales in conditiile in care corporatiile tind sa devina din ce in ce mai puternice si mai raspandite pe glob.
 
V. Dreptul International al drepturilor omului
 
1. Incalcari ale drepturilor omului
 
Incalcarile drepturilor omului au loc atunci cand actori statali sau non-guvernamentali incalca, ignora sau neaga drepturile fundamentale ale omului de orice tip ar fi acestea.
 
Cele mai grave incalcari ale drepturilor omului sunt genocidul, crime impotriva umanitatii, crime de razboi si razboaie de agresiune. Acestea sunt si grave incalcari ale dreptului international umanitar, de unde si putem vedea originea drepturilor omului in Conventiile de la Geneva.
 
2. Drepturi substantiale
 
Drepturile substantiale ale omului sunt: dreptul la viata, libertatea de la tortura, libertatea de sclavie, dreptul la un proces corect, libertatea de expresie, libertatea gandului, constiintei si religiei, libertatea de miscare, identitatea de gen si orientarea sexuala, accesul la apa, comertul, drepturile reproductive, tehnologia informatiei si comunicatiei.
 
3. Relatia cu alte subiecte
 
Drepturile omului mai sunt legate si de mediu, securitate nationala, relativism si universalism, mediul de afaceri etc.
 
Exceptia de la regula
 
Europa si Uniunea Europeana sunt o exceptie importanta de la ceea ce am mentionat pana acum prin existenta sistemului intern al Uniunii Europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului.  
Membrii Uniunii Europene, odata cu aderarea, adopta automat si un set de norme si regulamente existente deja in acest sistem. Odata cu acestea, tarile membre UE se angajeaza sa respecte anumite drepturi ce trebuie ratificate in legea interna (nationala) a statului, astfel aceste norme fiind aplicate si respectate, orice incalcare a lor atragand dupa sine „pedeapsa”, fie ca vorbim de amenzi, anumite restrictionari sau inchisoarea.
 
Curtea Europeana a Drepturilor Omului are la baza, ca si UE, tot un tratat – Conventia Europeana Drepturilor Omului, prin care statele semnatare s-au angajat sa respecte anumite drepturile si au acceptat jurisdictia Curtii, astfel acceptand si dand voie Curtii sa se implice in treburile interne ale statului („jurisdictia statului”) prin asigurarea de catre aceasta ca drepturile din Conventie sunt respectate. Bineinteles, alta diferenta importanta fata de o jurisdictie nationala este faptul ca sesizarea trebuie sa provina de la victima, neexistand autosesizarea sau sesizarea din partea procuraturii.
 
La nivel international mai putem vorbi Curtea Inter-Americana a Drepturilor Omului si Curtea Penala Internationala.
 
- va urma 
 
Ana Budeanu este juristă. A absolvit un master de Drepturile Omului la Universitatea Nottingham din Marea Britanie.