Putin, la Conferinţa Internaţională de la Berlin; Haftar îi mulţumeşte pentru eforturi într-o scrisoare

Putin, la Conferinţa Internaţională de la Berlin; Haftar îi mulţumeşte pentru eforturi într-o scrisoare

Vladimir Putin va participa la Conferinta de pace de la Berlin, privind Libia FOTO Arhiva

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să participe duminică la Conferinţa Internaţională privind conflictul din Libia, organizată la Berlin şi menită să consolideze armistiţiul în curs, a anunţat vineri Kremlinul, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Un schimb de puncte de vedere este prevăzut cu privire la probleme legate de soluţionarea crizei libiene, mai ales privind o încheiere rapidă a ostilităţilor”, anunţă preşedinţia rusă într-un comunicat.
 
Pe de altă parte, mareşalul Khalifa Haftar, susţinut de ruşi în criza libiană, i-a scris lui Vladimir Putin pentru a-i mulţumi pentru eforturile depuse, înaintea acestei conferinţe vizând să dezamorseze conflictul interlibian, potrivit acestei scrisori făcută publică de Moscova.
 
”Dragul meu prieten”, îi scrie cel mai puternic om din estul Libiei liderului de Kremlin, ”îţi transmit personal recunoştinţa mea faţă de eforturile Federaţiei ruse în vederea restabilirii păcii şi stabilităţii în Libia”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: