Premieră: Franţa recomandă vaccinarea cu o singură doză de vaccin a persoanelor vindecate de COVID-19

Premieră: Franţa recomandă vaccinarea cu o singură doză de vaccin a persoanelor vindecate de COVID-19

Autorităţile sanitare franceze se gândesc să vaccineze cu o singură doză persoanele care au avut COVID-19

Autorităţile sanitare franceze recomandă ”să se propună o singură doză” de vaccin împotriva COVID-19 persoanelor care ”au avut o infecţie” cu noul coronavirus, iar Franţa devine astfel prim ţară din lume care face această recomandare, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avizul Înaltei Autorităţi a Sănătăţii (HAS) este necesar să fie aprobat de Guvern.
 
Persoanele vindecate de COVID-19 ”au dezvoltat deja o mai bună memorie imunitară la infectare. Doza unică de vaccin va juca astfel rolul unui rapel”, explică autorităţile franceze această decizie.
 
Totodată, autorităţile de sănătate publică franceze recomandă o perioadă de trei până la şase luni între momentul vindecării de Covid-19 şi administrarea unei doze de vaccin.
 
Peste 2,1 milioane de francezi au primit, până în prezent, prima doză a serului anti-COVID, în timp ce aproximativ 535.800 au primit şi cea de-a doua doză.
 
Toate cele trei vaccinuri împotriva COVID-19 - resppectiv Pfizer, Moderna şi AstraZeneca - aprobate pentru utilizare în Uniunea Europeană sunt administrate în două doze, la interval de trei sau patru săptămâni distanţă.
 
Aceasta pentru că studiile clinice efectuate au arătat că imunitatea împotriva bolii creşte după administrarea celei de-a doua doză a serului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările