NATO, despre migranţii aduşi de regimul Lukaşenko la graniţa cu UE: O tactică hibridă inacceptabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksandr Lukaşenko, supranumit „Ultimul dictator din Europa” FOTO EPA-EFE
Aleksandr Lukaşenko, supranumit „Ultimul dictator din Europa” FOTO EPA-EFE

Criza migraţiei de la graniţa dintre UE şi Belarus este produsul unei tactici hibride „inacceptabile” a regimului condus de Aleksandr Lukaşenko, atrage atenţia NATO.

„Folosirea migranţilor de către regimul Lukaşenko ca tactică hibridă este inacceptabilă”, denunţă NATO într-un comunicat în care se declară „îngrijorată” de această situaţie.

„Suntem îngrijoraţi de recenta escaladare la frontiera dintre Polonia şi Belarus. Îndemnăm Belarusul să se conformeze dreptului internaţional”, subliniază Alianţa Nord-Atlantică, citată de agenţia de presă Belga, preluată de news.ro.

NATO dă asigurări că monitorizează îndeaproape situaţia.

Reacţia NATO vine după ce vin după ce Polonia a avertizat luni dimineaţă că regimul Lukaşenko încearcă să provoace un „incident major” la graniţă.

„Belarusul vrea să provoace un incident major, de preferat cu focuri de armă şi victime. Potrivit relatărilor de presă, (Lukaşenko, n. red.) pregăteşte o provocare majoră lângă Kuznica Bialostocka. Va exista o tentativă de o trecere în masă a frontierei”, a declarat adjunctul ministrului polonez de Externe Piotr Wawrzyk.

Imagini postate în aceste zile pe reţelele de socializare arată sute de migranţi ilegali îndreptându-se la frontiera dintre Belarus şi Polonia. Ei sunt escortaţi de bărbaţi înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme kaki.

Lituania, o altă ţară aflată în prima linie a acestei crize a migraţiei, a mobilizat soldaţi şi intenţionează să declare starea de urgenţă la frontiera cu Belarus.

UE îl suspectează pe Lukaşenko de faptul că se dedă orchestrării unei crize a migraţiei pentru a se răzbuna pe sancţiunile adoptate împotriva regimului său din cauza reprimării opoziţiei.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite