Gazdă a fost Viena, iar invitaţi erau oficiali din cele şase ţări care alcătuiesc Balcanii de Vest, plus Germania, iniţiatoarea întâlnirilor politico-diplomatice în acest format, Franţa şi Italia, gazdele următoarelor două reuniuni, ca şi Croaţia şi Slovenia, singurele ţări ex-iugoslave care au fost acceptate în UE. Prima întâlnire a avut loc, în vara lui 2014, în capitala RFG, de unde şi numele „Procesul Berlin”, intrat în jargonul bruxellez pentru a descrie această nouă încercare de a apropia Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia de Uniune.

Doar întâmplarea a făcut ca, exact în ziua reuniunii din acest an, pe 27 august, poliţia să descopere, în apropiere de capitala austriacă, un camion frigorific cu 71 de cadavre ale unor migranţi. Atenţia opiniei publice a fost imediat captată de noua oroare. Ea a intrat în seria imaginilor-şoc cu navele fantomă din Mediterană sau cu mulţimile care asaltează tunelul de sub Canalul Mânecii. Interesul pentru europenizarea Balcanilor a fost îngropat de migranţi.

Reuniunea s-a ţinut, totuşi, după un minut de reculegere în memoria victimelor. Dincolo de o retorică deja cunoscută - în care termenii-cheie sunt conectivitate, tineret, piaţa muncii, creştere etc. etc. -, rezultatele au fost modeste. Cele mai importante au fost, de fapt, negociate înainte de summit şi doar anunţate acum. E vorba despre finanţarea a şase proiecte în domeniul transporturilor (poduri, căi ferate), ca şi despre patru acorduri politice între Belgrad şi Priştina, angajate pe nesfârşitul drum al „normalizării”, ca şi o înţelegere între Muntenegru şi Bosnia şi Herţegovina referitoare la o parte din frontiera comună. În general, documentul semnat în capitala austriacă încurajează partenerii din Balcanii de Vest să coopereze între ei, nu doar fiecare în parte cu membrii UE. Ceea ce e perfect raţional. Toată lumea a acceptat ideea. Mai greu e să te ţii de cuvânt. La o zi după încheierea reuniunii, Croaţia avea să blocheze exporturile de lapte din Bosnia şi Herţegovina în Uniune...

Dar subiectul principal abordat la Viena a fost cel al migraţiei. Sunt două aspecte aici. Unul e foarte recent şi toată lumea discută despre el, în ultimele zile, inclusiv la noi, deşi fenomenul era deja conturat în primăvară. E vorba despre transformarea Balcanilor de Vest în principala rută de tranzit între Estul Mediteranei şi Uniunea Europeană sau, mai exact, spaţiul Schengen. Cifrele raportate sunt incredibile: sârbii zic că, din ianuarie încoace, au văzut trecând graniţa 90 de mii de migranţi, macedonenii au anunţat că, în fiecare zi, primesc câte trei mii, Austria estimează că, în 2015, va înregistra nu mai puţin de 80 de mii de cereri de azil, Germania a vorbit despre 800 de mii de astfel de solicitări etc. Valsul cifrelor le inspiră unora teamă, iar altora – solidaritate.

Al doilea aspect e mai puţin cunoscut în România: este vorba despre faptul că ţările din Balcanii de Vest au (re)devenit sursă de migraţie în UE. În primul rând, în Germania. De la începutul anului, peste 40 la sută dintre cele 218 mii de aplicaţii înregistrate la Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi provin din ţările Balcanilor de Vest. Cu circa 33 de mii de solicitări, Kosovo e pe locul doi, după Siria, fiind urmată în acest clasament de Albania (aproape 30 de mii) şi Serbia, cu 18 mii, cifre cu mult superioare celor care privesc Irakul sau Afganistanul. Acesta e motivul pentru care la Viena s-a căzut de acord că toate statele din regiunea Balcanilor de Vest au făcut suficiente progrese în privinţa statului de drept şi a drepturilor omului pentru a fi definite ca „ţări sigure” de către membrii UE. Mesajul politic e clar: nu poţi fi simultan candidat la integrare europeană, fie el şi potenţial, dar şi sursă de migraţie în Uniune. Asta nu garantează, de bună seamă, extinderea într-un viitor previzibil.

Aşa că, deocamdată, balcanicilor le-a rămas o singură certitudine, şi anume fotbalul. Aici, scorul a fost clar: Viitorul a învins cu 4 la 2.