Macron insistă pentru Europa Apărării: „Europenii trebuie să nu mai fie naivi” faţă de SUA

Macron insistă pentru Europa Apărării: „Europenii trebuie să nu
mai fie naivi” faţă de SUA

Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

„Europenii trebuie să nu mai fie naivi” şi să „tragă concluziile” noii alegeri strategice a Statelor Unite, axată pe rivalitatea cu China, a îndemnat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, care pledează în favoarea pragmatismului şi lucidităţii în relaţia cu America, după ce Franţa a pierdut „acordul secolului”, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Atunci când suntem supuşi unor presiuni ale unor puteri, care se însăspresc uneori, a arăta că şi noi avem putere şi capacitatea de a ne apăra nu înseamnă a ceda escaladării, ci pur şi simplu să ne facem respectaţi”, a subliniat Macron într-o conferinţă comună de presă cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Aceasta este prima reacţie a lui Macron după ce Franţa a pierdut un contract de vânzare-cumpărare de submarine în favoarea Statelor Unite.

„Statele Unte ale Americii sunt mari prieteni istorici şi aliaţi (NATO) în privinţa valorilor, însă suntem obligaţi să constatăm că, de peste zece ani, Statele Unite se concentrează mai întâi asupra lor însele şi că au interese strategice care se reorientează către China şi (Oceanul) Pacific”, a subliniat el.

„Este dreptul lor, este suveranitatea lor. Însă noi am fi naivi sau am comite o teribilă greşeală dacă nu am trage toate concluziile pentru noi înşine”, a subliniat el, după semnarea, cu Grecia, a unui contract de vânzare-cumpărare a trei fregate.

„Cu acelaşi pragmatism şi aceeaşi luciditate trebuie ca noi, ca europeni, să ne asigurăm propria apărare. Aceasta nu este o alternativă la alianţa cu Statele Unite, nu este o substituire, ci este asumarea unui pilon euroopean în cadrul NATO”, a subliniat Macron.

„Ni se cere să ne asumăm mai mult propria noastră apărare. Cred că este un lucru legitim. Aşadar, nouă ne revine să facem acest lucru”, a conchis el.

Anunţarea, la 15 septembrie, a unui parteneriat strategic, AUKUS, între Statele Unite, Australia şi Regatul Unit, care s-a soldat cu anularea unui megacontract în valoare de 55 de miliarde de euro cu privire la achiziţionarea de către Canberra a 12 submarine franceze cu propulsie clasică, a cauzat o criză diplomatică majoră între Franţa şi Statele Unite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările