Nu este sigur că asta se va şi întâmpla, deoarece oamenii şi structurile au început deja pregătirile pentru celălalt episod electoral, cel din decembrie.  E normal să fie prea puţine resurse rămase libere pentru a fi alocate altor preocupări, oricum neintersant în general. Aşa că vom face ce ni se spune şi vom vota ceea ce trebuie. Asta era înţelepciunea tradiţională a supravieţuirii cu fundul în cât mai multe luntri posibile, dar sportul acesta este acum din ce în ce mai dificil deoarece nici nu mai ştii pe ce aliat strategic să-l mai urmezi şi ce indicaţii, odată urmate cu entuzaism orbesc, se pot dovedi complet neproductive.

De unde tăcerea de piatră pe orice subiect externe din zona turbulenţelor apropiate, căci de celelalte chiar nu ne apropiem pe principiul sfânt şi consacrat că „frica păzeşte pepenii“. Poate e bine aşa.

Cât timp vom putea să ne izolăm în atitudinea asta de aşteptare? Cred că nu foarte mult deoarece defectul major al acestor non-poziţionări este că  mereu ai nevoie de timp pentru a da telefoane, a primi mesaje şi apoi a convoca şedinţe publice la tine acasă în care să zici că te-ai gândit şi că susţii rezoluţiile votate de ceilalţi etc. Dar în acest moment, viteza de execuţie a evenimentelor devine extrem de mare, adesea dezvăluind un adevărat maelstorm politic în pregătire, cu potenţial foarte primejdios în condiţiile în care nu te poziţionezi corect, pe linia de navigaţie care îţi permite să speri că vei suporta cel mai mic număr de repercusiuni.  

Se pregăteşte o asemenea situaţie şi este foarte probabil să devină operaţional activă în cadrul viitorului Consiliu European Special de pe 1 şi 2 octombrie.

Este posibil să devină cu adevărat „special“ după ce vom vedea cum va evolua „discuţia strategică“ despre Turcia, liderii europeni exprimând-şi preocuparea şi îngrijorarea faţă de evoluţia tensiunilor din zona estului Mediteranei, notând în mod foarte apăsat solidaritatea lor cu Cipru şi Grecia. „Toate opţiunile sunt deschise şi sunt puse pe masă“ reamintea Charles Michel, preşedintele Consiliului. Acesta este termenul-cheie deoarece preupune că s-ar putea să se voteze sancţiuni dure în cazul Belarus, al Rusiei (pentru acuzaţiile legate de otrăvirea lui Navalnâi) şi, evident, al Turciei pentru continuarea forajelor în zonele maritime contestate.

În acest caz, întrebarea care se pune este dacă, dincolo de ameninţarea cu sancţiuni (foarte utilă pentru a presa pentru demararea unui proces de dialog şi consultări, aşa cum este cel iniţiat în urgenţă de Grecia care lansează o chemare la consultări cu Ankara) se va merge mai departe şi ve va vota o listă precisă, cu obiective, cu nominalizări de persoane şi companii. De ce ar fi o problemă?

Avertismentul lui Orban

Adică al prim-ministrului Ungariei, căci, după cum aţi văzut, Orban al nostru nu are programat vreun interes către domeniul relaţiilor externe. Viktor Orban are conexiunile globale necesare pentru a-l face credibil şi, de mai multe ori, este folosit ca punct de contact şi negociator în probleme delicate. Avertismentul lui este că, înainte de a decide asupra sancţiunilor, chiar ar trebui o analiză asupra rezultatelor celor anterioare privind anexarea Crimeii.

Ceea ce facem acum cu sancţiunile privind Rusia nu reprezintă o politică rezonabilă. Ar trebui să fim foarte, foarte puternici militar în relaţia cu Rusia şi nu ar trebui să fim cooperanţi în acest domeniu şi ar trebui să fim foarte cooperanţi în domeniul comercial. Dacă dorim să avem o relaţie de la egal la egal cu Rusia va trebui să avem o Europă cu o puternică forţă militară. Din punctul de vedere al Ungariei, nu văd de ce ar trebui să facem asta (impunerea de sancţiuni pentru cazul Navalnîi, n. a). Dar dacă UE doreşte să iniţieze un asemenea demers, suntem gata să-l luăm în considerare

- spunea Viktor Orban într-un mesaj care ar redeschide perspectiva unei analize de profunzime, demult cerută şi (din motive evidente) niciodată dusă până la capăt, asupra eficienţei sancţiunilor masive impuse Rusiei în cazul Crimeea.

Nu este un mesaj oarecare deoarece, din punctul meu de vedere, este prima discuţie publică la nivel înalt urmare după eşecul înregistrat de miniştrii de externe din UE în a impune Bielorusiei un set de sancţiuni ca răspuns la acuzaţiile europene şi americane privind ilegalităţi majore în cadrul procesului electoral. Atunci Cipru s-a opus şi, deoarece era nevoie de unanimitate, intenţia europeană a rămas în stand-by, speranţele fiind că o decizie finală va fi adoptată la acest Cosniliu Special din 1-2 octombrie.  Dar, şi în acest caz, Viktor Orban avertizează:

Nu umiliţi Ciprul. Ei nu sunt de acord cu această idee.Nu  agreez poziţia lor, dar asta le este este poziţionarea. Sancţiunile trebuie negociate iarăşi şi iarăşi, dacă va fi unanimitate, vom putea acţiona. Dar în acest moment nu există un acord în acest sens.

Sigur că acest tip de pledoarie antisancţiuni poate fi legată de propriile temeri că Ungaria ar putea fi sancţionată sever pentru politicile şi iniţiativele sale acuzate de a încălca normele impuse de sistemul comun european de valori inclus în Carta europeană a drepturilor omului. Dar, mai degrabă, cred că Viktor Orban vrea să transmită mesajul că ar trebui luate în serios mesajele combinate transmise de Rusia prin intermediul celor două exterciţii militare de mare amploare desfăşurate cvasi-simultan în zona Belarus şi în sud, regiunea Marea Neagră -Crimeea. Context în care analiştii militari au remarcat posibila relevanţă extinsă a temei centrale a exerciţiului „Slavic Brotherhood“ din Belarus aşa cum a fost definită de generalul Alexander Volkovich: „Respingerea unei agresiuni împotriva Statului Uniunii (Belarus şi Rusia)“.

Foarte greu de anticipat care va fi decizia finală în acest caz, mai ales că Uniunea Europeană - şi pe acest subiect - resimte urmările rupturii transatlantice. Poate vă reamintiţi că, în cazul Crimeii, UE şi SUA făcuseră front comun în condamnarea Rusiei şi în adoptarea faimoaselor sancţiuni. De data asta, Trump tace complet pe acest subiect şi asta face ca UE să joace în postura de „cavaler singuratic“. Pe principii şi aplicarea lor.

Noi când vom avea politicieni care să aibă curajul să discute aceste lucruri şi să-şi asume consecinţele înainte şi nu după ce au hotărât alţii de la masa pe care o vedeţi în fotografie?