George Friedman: „Germania vrea să dea un exemplu din Grecia şi să arate că debitorii vor plăti un preţ cumplit pentru nesupunere“

George Friedman: „Germania vrea să dea un exemplu din Grecia şi să arate că debitorii vor plăti un preţ cumplit pentru nesupunere“

Grecii ştiau foarte bine că Atena nu va reuşi să plătească datoria extraordinară în termenii stabiliţi de politicienii proeuropeni. La fel ca vecinii lor ciprioţi, ei şi-au votat propria alianţă eurosceptică – Syriza FOTO AP

Situaţia din Grecia, care poate a depăşit ideea de „criză“, pare că a ajuns în punctul final. De fapt, este o iluzie – Grecia este în acest punct final de multă vreme, notează George Friedman, directorul platformei de analize Stratfor, într-un material despre evenimentele din Grecia şi despre riscul unui Grexit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Punctul final este momentul în care nici grecii şi nici nemţii nu mai pot face concesii. În Grecia, acest punct e depăşit demult. Şomajul este de 36%, iar 50 de procente din tinerii cu vârsta sub 25 de ani sunt şomeri. Salariile tăiate, mai ales cele din sectorul public, afectează profesii cum ar fi fizicienii şi inginerii şi au condus la un şomaj masiv. 
 

Nimeni nu a crezut că Grecia poate returna împrumutul

Grecii datorează bani instituţiilor Uniunii Europene (UE) şi Fondului Monetar Internaţional, împrumuturi date iniţial pentru a stabiliza sectorul bancar. Însă nimeni nu a crezut vreodată că Grecia va putea da înapoi aceşti bani.
 
Creditorii europeni, în special nemţii care au fost cei care au condus negocierile cu Grecia, şi-au atins punctul limită de curând.
 
Germania este puternică, dar fragilă. Ţara exportă o pătrime din produsul intern brut în zona de comerţ liber şi orice ameninţă acest comerţ, ameninţă economia şi stabilitatea socială din Germania. Scopul nemţilor a fost menţinerea nu doar a monedei unice, dar şi a zonei libere de comerţ şi a puterii Bruxelles-ului asupra economiei europene.
 
Până acum, Germania a evitat o criză extremă încheind o serie de acorduri cu Grecia, care n-au putut fi respectate de greci (şi pe care nimeni nu se aştepta să le respecte), dar care au permis Berlinului să susţină că grecii se supun dorinţelor nemţilor de impunere a austerităţii. Această aşa-zisă capitulare a ajutat Germania să ţină sub control alte ţări europene îndatorate, care erau martore falimentului grecesc şi a solicitărilor de reeşalonare a plăţilor, înfruntând Europa, în loc să-i facă pe plac, continuă George Friedman.
 

Grecia şi asemănarea cu situaţia din Cipru

Pentru germani, Grecia a reprezentat un baraj. Ceea ce se afla în spatele acestui baraj reprezenta o necunoscută, iar germanii nu puteau risca să se spargă. Un faliment al Greciei vine la pachet cu un control de capital, ca acela pe care l-a îndurat Cipru. Dacă acolo nu s-a ajuns la o catastrofă economică şi socială, atunci şi alte ţări europene pot decide să aleagă drumul Greciei.
 
Prima decizie a Germaniei pentru a evita falimentul Greciei a fost să creeze iluzia că Grecia se supune. A doua opţiune a Germaniei a fost să demonstreze consecinţele dureroase în cazul în care Grecia refuză să joace primul joc. Şi aici a intervenit situaţia cipriotă.
 
Cipru a ajuns în punctul în care pur şi simplu nu mai poate respecta acordurile de plată a datoriei. Guvernul proeuropean şi-a dat acordul să ia bani din conturile ce depăşeau 100.000 de euro şi să-i folosească pentru a plăti câte ceva pentru creditori. Însă desemnând o limită conturilor nu a ajutat la îndulcirea loviturii economice sau la salvarea ciprioţilor obişnuiţi. Un pensionar ar putea avea mai mult de 100.000 de euro în economii la bancă. Iar hotelurile şi companiile energetice (care sunt cruciale în economia cipriotă) cu siguranţă că au mai mult în conturile lor.
 
Nemţii poate că au susţinut că sistemul bancar din Cipru conţinea, în principal, fonduri ruseşti, dar, deşi chiar conţinea şi bani ruseşti, mare parte din bani reprezentau economiile de-o viaţă ale cetăţenilor. Rezultatul atacării acestor conturi a fost haosul. Companiile cipriote nu mai puteau plăti salariile sau chiria, iar economia pur şi simplu a îngheţat până când nu s-au uşurat condiţiile, deşi n-au fost respinse complet.
 

Germania a decis să arate europenilor consecinţele unui adevărat faliment

Germania a riscat mult susţinând această soluţie, În loc să joace jocul din Grecia, nemţii au ales să arate europenilor consecinţele unui adevărat faliment. Însă aceste consecinţe se bazau pe o fundaţie politică dubioasă. Evident că publicul cipriot a fost devastat şi dezgustat de decizia liderilor de a se supune cerinţelor germanilor.
 
Însă şi mai important a fost mesajul primit de restul Europei: consecinţele rezistenţei ar fi catastrofice doar dacă liderii politici ai ţării capitulează în faţa cerinţelor UE.  Metoda aplicată în Cipru a fost un exemplu, dar nu cel pe care şi l-a dorit Germania.
 

Naşterea Syriza

Una dintre numeroasele coaliţii euro-sceptice radicale din ultima vreme este şi Syriza. În Syriza s-au combinat multe forţe pentru a înlătura de la putere proeuropenii, însă cu siguranţă că una dintre ele a fost amintirea politicienilor din Cipru
 
Grecii ştiau foarte bine că Atena nu va reuşi să plătească datoria extraordinară în termenii stabiliţi de politicienii proeuropeni. La fel ca vecinii lor ciprioţi, ei şi-au votat propria alianţă eurosceptică – Syriza. Coaliţia Syriza şi-a bazat platforma pe uşurarea austerităţii din Grecia, menţinând programe sociale importante şi restructurând radical obligaţiile ţării – creditorii să-şi asume mai mult din povara datoriilor.
 
Oamenii au avut tendinţa de a ignora Syriza. Ei erau obişnuiţi, în special germanii, să trateze în ţările datoare cu partide proeuropene care adoptă o poziţie combativă în faţa propriilor votanţi, dar care apoi se supun condiţiilor puse de Germania şi Uniunea Europeană: în final, responsabilitatea împrumutul este a celui care a primit banii. Aşadar, în ciuda platformei publice afişate, aceste partide acceptau austeritatea şi costurile asociate.
 

Debitorul şi creditorul au o datorie morală egală în situaţia unui împrumut

Syriza n-a acceptat. Coaliţia grecească a susţinut că şi creditorul şi împrumutatul au o datorie morală egală în situaţia dată: împrumutatul este , într-adevăr, obligat să facă tot ce poate să dea banii înapoi, dar şi creditorul n-ar trebui să dea bani împrumut celor care nu sunt în stare să-i dea înapoi.
 
Povestea Greciei este una a iresponsabilităţii: şi a creditorilor, şi a datornicului. Legea falimentului din cultura europeană şi americană este un sistem dual, în care comportamentul prudent este solicitat şi de la debitor şi de la creditor. Debitorul se aşteaptă să plătească tot ce poate, potrivit legii, şi când această abilitate se dovedeşte a fi limitată, creditorul este vinovat pentru decizia de a împrumuta. Cu alte cuvinte, când debitorul falimentează, creditorul pierde pur şi simplu pariul pe care l-a pus pe debitor, iar împrumutul se şterge de la sine.
 
Însă nu există legi ale falimentului pentru state, deoarece nu există nicio putere suverană care le administrează. Aşadar nu există nicio terţă parte pentru adjudecarea falimentului unei naţiuni. 
 
Fără aceste reglementări în cazul naţiunilor, ia naştere o situaţie ca Grexitul. Creditorii urmăresc nemilos debitorul, spunând că plăţile sunt prioritare. Orice restructurare a datoriei trebuie specificată într-un acord încheiat între debitor şi creditor. În cazul Ciprului, Guvernul era pregătit să protejeze interesele creditorilor. Însă, în cazul Greciei, Syriza nu este pregătită să facă asta. Grecia trebuie să iasă din această situaţie, iar o altă amânare fără sens va amâna ziua adevărului, dar şi recuperarea.
 

Logica şi repercusiunile unui Grexit

O retragere a Greciei din zona euro ar avea sens. Pentru o vreme, în Grecia ar fi haos, dar ar permite negocieri cu Europa pe picior de egalitate. Grecia ar plăti înapoi Europei în drahme, la cursul determinat de Banca Centrală a ţării, şi ei vor decide, în mod unilateral, plăţile. Pieţele financiare le vor fi închise, dar grecii ar putea pune în funcţiune controlul valutei şi reglementări ale comerţului, îndreptându-şi atenţia de la vânzarea către Europa la, de exemplu, cumpărarea de la Europa şi vânzarea către Rusia sau Orientul Mijlociu. Acesta nu este un viitor promiţător, însă nici cel care se întrevede acum nu este.
 

Grecia ar putea reprezenta un precedent pentru alte debitoare din Europa

Mulţi susţin că Grexitul va conduce la prăbuşirea monedei euro. Această pretenţie pare ameţitoare la început: Grecia este o ţară mică şi nu există niciun motiv pentru care ar exista asemenea efecte grave asupra monedei unice. Însă ne aducem aminte apoi de frica primordială a Germaniei, aceea că Grecia ar putea reprezenta un precedent pentru restul Europei. Acest lucru ar fi imposibil dacă restul Europei ar duce-o bine, dar nu este aşa.
 
Spania, de exemplu, are procentul de şomeri aproape la fel de înspăimântător ca Grecia. Unii au spus că Spania este acum una dintre ţările cu creşterea cea mai mare din Europa, lucru care ar fi impresionant dacă ratele de creştere în restul Europei n-ar fi paralizate. 
 
Efectele unui faliment al Greciei şi o retragere a ţării din zona euro ar fi grave. Însă dacă alţii văd în Grecia un exemplu, şi nu o excepţie, pot calcula durerea unei restructurări a datoriei unilaterale şi pot avea ideea că se pot descurca singuri.
 
Teama este că Grecia ar putea ieşi din zona euro, nu din cauza unei dizolvări, ci pentru că îşi dă seama că o monedă naţională poate ajuta o naţiune cu probleme.
 

Dacă pacea din Europa depinde de prosperitate, UE are probleme

Apreciez că Uniunea Europeană era menită să fie mult mai mult decât o arenă pentru debitori şi creditori. UE trebuia să fie o arenă morală în care agonia istorică a războiului european să fie abolită. Însă, în timp ce ideea de pace europeană care depinde de prosperitate poate fi adevărată, prosperitatea a fost pierdută. Unele ţări sunt marii câştigători, cum este Germania, dar cele mai multe sunt eşecuri. În cazul în care crearea unei civilizaţii europene pacifiste depinde de prosperitate, după cum sună documentul fondator al UE, atunci Europa are probleme, continuă Friedman.
 
Instituţiile UE au funcţionat mai degrabă ca recuperatori, iar grecii au aflat pe pielea lor cât de nemiloşi pot fi aceştia atunci când sunt ajutaţi de guverne supuse ca cel din Cipru. Restul Europei a realizat şi el asta, acesta fiind motivul pentru naşterea atâtor partide eurosceptice în Uniune.
 
Germania, ţara cea mai ameninţată de sentimentul anti-UE în creştere, vrea să dea un exemplu şi să arate că debitorii vor plăti un preţ cumplit pentru nesupunere.
 
Dar, aşa cum cred eu, rezistenţa se va întinde şi în alte ţări, iar revolta debitorilor va cauza mari probleme Germaniei, ameninţând relaţia dintre puterea economică şi restul Europei, conchide George Friedman, pentru Stratfor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările