Francezii acuză "o mascaradă de studii" în medicină, în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Le Point
Foto: Le Point

Dacă nu-și pot lua examenele la medicină în Franța, mulți studenți vin în România pentru a le susține și pentru a se întoarce în țara de origine cu diplome de absolvire. Cotidianul francez "Le Point" a deschis o dezbatere pe această temă.

Una dintre unitățile de învățământ care facilitează această practică este Universitatea din Cluj cu specializările medicină, farmacie şi chirurgie dentară, care are o filieră francofonă deschisă din 2000.

Colegiul Medicilor din Franța a denunțat anul trecut această metodă de a trece examenele, după ce studenţii francezi care nu au promovat în Franţa au revenit în Franța cu diplome obținute la Cluj, graţie acordurilor din Uniunea Europeană.

Citiţi şi:

Mersi, România, pentru medici ieftini şi buni!

Studenţii francezi învaţă medicina cu accent de Cluj

Ţara lui Dracula, o Mecca pentru vest-europenii care vor să devină medici

Au lăsat Franţa pentru facultăţile din Arad

"Această expatriere a studenţilor care au eşuat în Franţa este inadminisilă şi creează o discriminare faţă de studenţii francezi", spune vicepreşedintele Consiliului Ordinului Medicilor, Xavier Deau, denunţând "o mascaradă de studii".

Toți studenții francezi promovează la Cluj


Paul, Regis şi Vincent (de la stânga la dreapta), trei dintre cei 262

Paul, Regis şi Vincent (de la stânga la dreapta), trei dintre cei 262 de studenţi francezi la medicina din Cluj

Potrivit lui Deau, această practică e nedreaptă mai ales pentru studenţii care învaţă în Franţa. Dacă în România, numărul de locuri de muncă în spitale este limitat, ba chiar se restrânge, în Franța toţi cei care se prezintă la concurs obţin repartizarea la o unitate medicală.

Ca să intre la Universitatea din Cluj, românii trebuie să dea un examen după Bacalaureat. Francezii intră doar prin depunerea dosarului.

Află câți studenți francezi învață în prezent la Cluj

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite