EXCLUSIV Vincent Pankoke, fost agent FBI: „Cel care a trădat-o pe Anne Frank a fost un notar evreu ce a obţinut mai multe scutiri de deportare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vincent Pankoke a lucrat şase ani la investigaţie FOTO: arhiva personală
Vincent Pankoke a lucrat şase ani la investigaţie FOTO: arhiva personală

După o investigaţie de şase ani, un fost agent FBI pare că a desluşit misterul identităţii persoanei care a dezvăluit naziştilor ascunzătoarea familiei Frank. Arnold van den Bergh era un notar evreu, a cărui motivaţie pare că a fost salvarea vieţii sale şi a celor apropiaţi

Cartea „The Betrayal of Anne Frank: A Cold Case Investigation“, scrisă de autoarea canadiană Rosemary Sullivan, bazată pe investigaţii realizate timp de şase ani de către fostul agent FBI Vincent Pankoke, a fost lansată la începutul acestui an de Harper Collins în toată lumea. 

Principala dovadă care a dus la identificarea presupusului trădător este o notă anonimă primită de către Otto Frank, tatăl Annei, după Al Doilea Război Mondial, găsită printre documentele detectivului care s-a ocupat iniţial de caz, în 1963. Nota spune:„Ascunzătoarea ta din Amsterdam a fost comunicată atunci de către A. van den Bergh, rezident la acea vreme în Vondelpark, O. Nassaulaan“.

Vincent Pankoke, cel care a condus investigaţia privind trădarea Annei Frank, a fost agent special FBI timp de aproape 27 de ani şi a vorbit în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“ despre ampla lui investigaţie, dar şi despre scandalul stârnit în Ţările de Jos.

„Weekend Adevărul“: Cum aţi început această investigaţie privind trădarea Annei Frank şi ce v-a făcut să vă implicaţi?

Vincent Pankoke: În primăvara lui 2016, când am fost prima oară contactat de către un coleg de la Poliţia Ţărilor de Jos, nu erau potenţiale indicii care să ducă la ideea deschiderii unei investigaţii privind acest caz nerezolvat. Întrebarea ce se punea era de ce nu s-a analizat vreodată ce a cauzat raidul de la anexa unde locuia familia Frank. Iar colegul olandez cu care lucrasem în trecut a aflat de această ipoteză şi m-a contactat, spunându-mi că este un caz istoric ce m-ar putea interesa. Ştia de interesul meu pentru Al Doilea Război Mondial, mai ales că tatăl meu şi fraţii săi au luptat în Europa pentru armata americană şi au participat la eliberarea unui lagăr din sudul Germaniei. Colegul poliţist olandez mi-a spus că acest caz ar fi o investigaţie neoficială a unui caz nerezolvat legat de circumstanţele arestării Annei Frank. Citisem impresionantul său jurnal, însă de abia în 2005, cu ocazia unei excursii la Amsterdam, am aflat că nu a fost niciodată rezolvată cauza ce a dus la arestarea sa. Apoi, după ce m-am documentat privind investigaţiile oficiale realizate în 1947 şi 1963, am ajuns la concluzia că acestea au fost incomplete şi s-au concentrat, în principal, doar asupra unui suspect. Ştiam că poate fi făcut mai mult pentru a rezolva acest mister şi am acceptat provocarea. 

Arhive şi inteligenţa artificială

Problema legată de trădarea Annei Frank a mai fost investigată. Ce a făcut acţiunea dumneavoastră diferit de celelalte investigaţii?

Este o investigaţie a unui caz nerezolvat petrecut acum aproape 78 de ani. Spre deosebire de istoricii care au cercetat cauza raidului, eu şi echipa mea am folosit o altă metodă, concentrându-ne asupra găsirii de dovezi în legătură directă cu cauza raidului. Am analizat şi investigaţiile din trecut, am identificat şi lipsuri de informaţii şi am creat iniţiative investigative pentru a umple aceste goluri. De exemplu, deoarece toţi martorii direcţi erau morţi, am strâns toate mărturiile scrise şi orale ale martorilor raidului. Am examinat teoriile şi suspecţii din trecut folosind tehnici moderne de investigaţii, inclusiv ştiinţa de comportament sau inteligenţa artificială. Toate aceste tehnici au furnizat noi piste şi conexiuni ce nu au fost descoperite înainte. Am lucrat cu peste 25 de experţi, inclusiv de la Fundaţia Anne Frank, Arhivele Naţionale din Ţările de Jos, arhivele oraşului Amsterdam şi arhive din Statele Unite ale Americii. 

La începutul acţiunii dumneavoastră, una dintre teorii era aceea că motivul raidului în ascunzătoare a fost cauzat de cineva din zonă care a văzut sau a auzit ceva şi a raportat acest lucru. Drept urmare, i-aţi identificat pe toţi rezidenţii din acea vreme ce locuiau în zonă. Cât de importantă a fost această parte a investigaţiei?

Aşa este, aceasta a fost una dintre teorii, cum că cineva ar fi văzut sau auzit ceva. Aceasta a fost una dintre teorii, în ciuda faptului că ascunzătoarea făcea parte dintr-o clădire unde îşi avea sediul o firmă, iar sunetele şi zgomotele dinăuntru nu ar fi putut face un vecin să suspecteze că acolo s-ar ascunde evrei. Zgomotele sau mişcările ar fi putut proveni de la muncitorii din clădire. Scopul investigaţiei a fost de a determina dacă cineva care locuia în apropiere ar fi putut fi considerat o ameninţare pentru cei care se ascundeau acolo. Arhivele din Amsterdam încă deţin cărţile de reşedinţă din acea perioadă, fapt ce ne-a permis să aflăm cine locuia în zonă în 1944. Ulterior, după ce am realizat baza de date a rezidenţilor, am integrat o listă cu adresele unde locuiau olandezii naziştii, colaboratorii şi informatorii. Evidenţele ţinute foarte clar în acea vreme de olandezi, cu nume, adrese şi religia rezidenţilor i-au ajutat direct pe ocupanţii nazişti să îi localizeze, captureze şi să elimine majoritatea evreilor din Ţările de Jos. 

Cei 30 de suspecţi

Câţi suspecţi iniţiali aţi avut?

După ce am strâns toate datele şi teoriile, erau aproximativ 30 de suspecţi diferiţi. A fost o muncă uriaşă să analizăm şi să investigăm dovezile legat de presupuşii suspecţi. Pas cu pas, am eliminat multe dintre scenariile posibile şi am ajuns la zece posibilităţi finale. Iar după aceea am ajuns la doar un scenariu şi un potenţial suspect.

imagini din timpul investigatiilor privind presupusul tradator al annei frank foto vincent pankoke

Arnold van den Bergh, presupusul suspect, nu era vecin cu familia Frank şi nu colabora cu aceştia. Ce probă v-a determinat să credeţi că el ar putea fi autorul trădării?

Am găsit conexiunea între Arnold van den Bergh şi raidul din 1944 într-un raport din 1963 al investigatorului principal, detectivul Van Helden. În acel raport, Otto Frank, tatăl Annei Frank, pretindea că a primit o notă anonimă la scurt timp după eliberare, notă ce l-ar fi identificat pe Arnold van den Bergh drept cel care a furnizat locul ascunzătorii. Deşi această acuzaţie era într-un document public şi mai fusese menţionată anterior, inclusiv de către un istoric, am descoperit că nimeni nu a analizat acest document. Am stat de vorbă cu băiatul detectivului Van Helden, iar acesta ne-a spus că atunci când făcea curăţenie în casa tatălui său a găsit mai multe documente legate de investigaţia din 1963-1964 asupra cazului Anne Frank, copii şi mai multe rapoarte originale ale poliţiei. Printre documente era şi o notă scurtă scrisă de mână ce avea acelaşi text la care făcea referire Otto când a vorbit cu detectivul. Bănuim că aceasta era copia notei pe care Otto pretindea că o are, deoarece Van Helden a spus că nu a găsit vreodată originalul. Arnold van den Bergh ar fi putut deconspira ascunzătoarea pentru a-şi salva propria familie. 

„În timpul războiului, naziştii au forţat destui oameni buni să facă lucruri rele”

<strong>Cum l-aţi descrie pe Arnold van den Bergh?</strong>

Autorul notei anonime şi teoria noastră duc la concluzia că Van den Bergh ar fi furnizat adresa anexei unde se ascundeau familia Frank şi prietenii lor. Nu am putut găsi vreo dovadă că Van den Bergh cunoştea familia Frank sau pe ceilalţi care se ascundeau.

Van den Bergh, ca mulţi evrei olandezi, era în poziţia foarte delicată de a încerca să evite deportarea pentru el şi familia sa. După cum este precizat în carte, acesta a reuşit să obţină mai multe scutiri de la deportare, dar în cele din urmă, aceste deportări au fost anulate. Până în 5 iulie 1944, acesta s-a bucurat de protecţia lui Alois Miedl, un fost bancher german şi colecţionar de artă care era prieten cu Herman Göring şi şefii Poliţiei din Amsterdam. Însă văzând că războiul se întoarce în favoarea Aliaţilor, Miedl a decis să fugă în Spania, lăsându-l pe Van den Bergh foarte vulnerabil. În acel moment, probabil că Van den Bergh s-a ascuns. Nu putem fi siguri dacă adresele furnizate Poliţiei, adrese la care se face referire în nota anonimă, au fost date înainte sau după ce s-a ascuns. Van den Bergh a fost o victimă a naziştilor. Şi înainte de a-l judeca, trebuie să ne întrebăm ce am face noi pentru a ne salva pe noi şi familia dacă ne-am confrunta cu aceeaşi dilemă teribilă.

Aţi vorbit cu vreo rudă a lui Arnold van den Bergh?

Am localizat şi am stat de vorbă cu o nepoată, născută la nouă ani după moartea lui, survenită în 1950. A fost şocată să afle despre nota anonimă în care se aduceau acuze conform cărora bunicul său ar fi dat naziştilor adresa ascunzătorii familiei lui Anne Frank. Atunci când am stat de vorbă cu ea în 2019, i-am spus că acuza împotriva bunicului său era doar unul dintre numeroasele scenarii pe care le investigam. În carte i-am schimbat numele nepoatei şi oraşul pentru a-i proteja identitatea. Înainte de a publica volumul, mai mulţi membri ai echipei noastre au vorbit cu aceasta pentru a-i spune rezultatul investigaţiei, legat de faptul că bunicul său ar fi cel mai probabil cel care a cauzat raidul. La început, aceasta a decis să rămână anonimă. Ulterior, şi-a dezvăluit identitatea şi s-a opus teoriei legate de bunicul său. Îi respectăm poziţia, însă rămânem încrezători în ceea ce am descoperit pe parcursul investigaţiei.

„Presupusul suspect a fost o victimă a ocupaţiei naziste şi nu un om rău“

Cartea scrisă despre acest caz a primit numeroase critici în Ţările de Jos, inclusiv cu privire la seriozitatea investigaţiei. Cum comentaţi aceste critici?

Mă aşteptam la critici, dar nu la nivelul pe care l-am constatat în Ţările de Jos. De-a lungul anilor au fost mulţi autori şi istorici care şi-au spus opiniile cu privire la cauza raidului, numind suspecţi precum W. Van Maaren, Lena Hartog, Tony Ahlers, Nelly Voskuijl, Ans van Dijk, Opekta/Gies & Co sau vânzătorii Brouwer şi Daatzelaar. Deşi mai apăreau critici ocazionale şi scepticism, nicio teorie nu a primit atâtea critici dure precum cea realizată de noi. Este de înţeles că cele mai multe critici vin din Ţările de Jos, ţară pe ai cărei oameni îi iubesc şi îi respect. În afara Ţărilor de Jos, atitudinea celor care au citit cartea lui Rosemary Sullivan este diferită şi am primit numeroase felicitări de la cei care citesc cartea. Un fost militar olandez de origine evreiască, ce trăieşte acum în America, mi-a spus că olandezii sunt încă extrem de sensibili la tema colaboraţionismului din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Care este diferenţa faţă de precedentele teorii?

Singura diferenţă este aceea că am ajuns la concluzia că oricine ar fi trebuit să realizeze că era o posibilitate ca în timpul ocupaţiei naziste unii evrei să fi fost forţaţi să se întoarcă unul împotriva celuilalt. Oamenii care îşi menţin părerea că notarul Arnold van den Bergh a fost o persoană decentă şi cu bun-simţ, şi drept urmare nu ar trebui să fie considerat principalul suspect, par foarte concentraţi asupra trăsăturilor personalităţii lui şi minimalizează sau chiar ignoră contextul în care probabil acesta s-ar fi decis să dea naziştilor adresa ascunzătorii. Aceşti critici fac o greşeală fundamentală, denumită de către psihologii sociali, încă din anii 1970, „eroare fundamentală de atribuire“. Conform acesteia, oamenii tind să considere că acţiunile unei persoane depind de felul de a fi al acelei persoane în loc să ia în calcul şi forţele sociale sau de mediu ce influenţează o persoană să ia anumite decizii sau să acţioneze într-un anumit mod. Iar această eroare am constatat-o frecvent în perioada în care am lucrat pentru FBI. Echipa mea de investigaţie privind cazul Anne Frank a avut o abordare neutră, obiectivă şi factuală şi a încercat să înţeleagă comportamentele şi motivaţiile celor investigaţi. Iar cei care au citit cartea scrisă despre această investigaţie vor putea constata că Arnold van den Bergh nu a fost portretizat vreodată ca un infractor sau ca o persoană rea. L-am identificat ca victimă, şi nu criminal.

Această atitudine a oamenilor a îngreunat şi procesul de publicare a cărţii?

Editorul din Ţările de Jos nu a fost cooperant încă de la început cu autorul sau cu Harper Collins. Deşi a angajat un istoric pentru a revizui detaliile cărţii, editorul a avut ezitări în a publica această carte, temându-se că olandezii nu vor fi pregătiţi pentru o asemenea concluzie. Editorul olandez a retras cartea de pe piaţă sub presiunea unor critici insuficient argumentate conform cărora investigaţia noastră nu ar fi fost una temeinică. Am scris contraargumentele noastre la critici pe site-ul coldcasediary.com. Rosemary şi cu mine am realizat mai multe seminarii cu organizaţiile evreieşti despre carte şi am avut reacţii foarte bune. L-am descris pe presupusul suspect ca o victimă a ocupaţiei naziste, şi nu ca pe un om rău. În timpul războiului, naziştii au forţat destui oameni buni să facă lucruri rele. 

Expert olandez: „Acuzaţiile nu sunt convingătoare“

„Weekend Adevărul“ a vorbit şi cu cercetătoarea olandeză Laurien Vastenhout de la Institutul NIOD pentru Documentarea Războiului, Holocaustului şi Genocidului din Amsterdam, ce contestă rezultatele investigaţiei şi faptul că notarul Arnold van den Bergh ar fi trădat-o pe Anne Frank. Laurien Vastenhout chiar a realizat un raport în acest sens, alături de alţi cinci experţi. Dr. Laurien Vastenhout este expert în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial şi în ceea ce priveşte istoria persecutării evreilor în Europa de Vest.

Laurien Vastenhout cercetator Foto NIOD

„Dacă acea notă anonimă a fost scrisă după ce jurnalul lui Anne Frank a devenit public în aprilie 1946, atunci sunt puţine motive de a o lua în calcul, pentru că ar fi putut fi scrisă de către cineva care dorea să îl ponegrească pe Arnold van den Bergh. Însă chiar şi dacă acea notă ar fi fost scrisă înainte de 1946, valoarea acuzaţiei anonime este slabă. Imediat după război au apărut tot felul de acuzatori“, precizează Laurien Vastenhout.

Cercetătoarea olandeză mai spune că numeroasele investigaţii realizate până acum au dat naştere la o varietate de teorii privind trădarea Annei Frank, cu mai multe persoane indicate drept posibili suspecţi. Recent, alţi cercetători au lansat teoria conform căreia nu ar fi fost vreo trădare şi că raidul făcut la ascunzătoare era legat de alt caz şi că cei care se ascundeau ar fi fost descoperiţi întâmplător.

„Niciuna dintre aceste teorii nu a fost dovedită până acum. Acuzele aduse împotriva lui Van den Bergh nu sunt convingătoare. Iar dezbaterea asupra Holocaustului şi asupra poziţiei evreilor în Al Doilea Război Mondial trebuie abordată cu respect faţă de contextul istoric şi cu nuanţă în locul unei perspective moderne de complacere. Doar aşa putem face dreptate trecutului şi oamenilor din trecut, inclusiv notarului Arnold van den Bergh“, adaugă Laurien Vastenhout. 

Vă mai recomandăm şi:

Volumul „Anne Frank trădată” de Gerard Kremer prezintă un alt suspect în cazul trădării familiei Frank

Un editor olandez retrage de la tipar o carte controversată despre trădarea Annei Frank şi cere public scuze

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite