Brexit. Camera Lorzilor îi pune beţe-n roate premierului Boris Johnson

Brexit. Camera Lorzilor îi pune beţe-n roate premierului Boris Johnson

Camera Lorzilor şi-a exprimat dezacordul faţă de proiectul de lege al Guvernului britanic privind piaţa internă, care îşi asumă încălcarea dreptului internaţional şi încalcă prevederile acordului Brexitului cu privire la Irlanda de Nord în vederea evitării unei frontiere fizice, o garanţie a menţinerii păcii pe insula irlandeză, aplicându-i astfel o lovitură simbolică lui Boris Johnson, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Proiectul de lege referitor la piaţa internă revine, încălcând cu bună ştiinţă dreptul internaţional, asupra prevederilor acordului Brexit ce vizează provincia britanică Irlanda de Nord, prevederi menite să evite reimpunerea unei frontiere cu Irlanda, garanţie considerată esenţială pentru menţinerea păcii.
 
Aprobat la sfârşitul lunii septembrie de către deputaţi, proiectul de lege se află acum în Camera Lorzilor, unde a fost aspru criticat de unii membri, inclusiv de arhiepiscopi ai Bisericii Anglicane. Camera Lorzilor a votat marţi cu 395 de voturi pentru şi 169 împotriva o moţiune care "regretă" dispoziţiile ce încalcă tratatul şi deschide astfel calea spre o examinare detaliată a textului.
 
”Vreau ca Regatul Unit să fie un stat independent şi suveran, dar vreau săfie un stat independent şi suveran care ţine capul sus pe scena internaţională, care îşi respectă cuvântul dat, care respectă statul de drept, care îşi onorează obligaţiile care decurg din tratate”, a declarat Michael Howard, un fost şef al Partidul Conservator şi care susţine Brexitul.
 
Potrivit premierului Boris Johnson, scopul proiectului de lege este să apere integritatea teritorială a regatului printr-o asigurare a continuităţii schimburilor între Marea Britanie şi provincia sa Irlanda de Nord.
 
Uniunea Europeană (UE) a lansat o procedură de infringement împotriva Londrei din cauza acestui text, care aplică, în opinia sa, o lovitură încrederii reciproce, în toiul negocierilor viitoarei relaţii post-Brexit, aflate în impas.
 
Vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sefcovic s-a întâlnit luni dimineaţa, la Londra, cu ministrul de stat britanic Michael Gove, pe tema acestui diferend cu privire la Irlanda de Nord.
 
Ei au ieşit de la reuniune într-o notă pozitivă, Gove anunţând ”progrese semnificative”, iar Sefcovic a salutat ”orientarea şi angajamentul clare” ale Londrei în vederea ajungerii la ”un compromis în toate problemele aflate pe masa” negocierilor.
 
Boris Johnson a discutat marţi la telefon cu 250 de şefi de întreprinderi despre modul în care urmează să se desfăşoare finalul perioadei de tranziţie, în contextul în care un ”no deal” la 31 decembrie este tot mai probabil.
 
”Orice s-ar întâmpla, va avea loc o schimbare. Este, aşadar, vital ca toţi cei care participă la acest apel să ia în serios necesitatea de a se pregăti”, a declarat Johnson, citat într-un comunicat de către Downing Street.
 
Însă mai mulţi participanţi au denunţat un ”apel (telefonic) teribil” şi ””incredibil de lipsit de respect faţă de îngrijorările” lor, în cursul căruia Boris Johnson ar fi spus că pandemia covid-19 ar fi creat ”prea multă apatie în afaceri” pentru ca întreprinderile să fie pregătite, potrivit unui jurnalist BCC.
 
Guvernul britanic a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că doreşte în continuare să încheie un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, în pofida negocierilor în impas, apreciind însă că mingea se află "în terenul" europenilor, notează AFP.
 
"Sper în continuare că vom avea un acord", a declarat ministrul de stat Michael Gove la postul de televiziune Sky News.
 
"Doresc un acord, vreau să ajungem acolo, dar pentru asta cele două părţi trebuie să facă unele compromisuri. Nu este ceea ce face UE în acest moment", a adăugat el, estimând că europenii nu par să fie "serioşi" în dorinţa lor de a reuşi.
 
Lente deja, negocierile comerciale s-au tensionat joi când cei 27 reuniţi într-un summit au pretins concesii din partea Londrei, spunând în acelaşi timp că doresc să continue tratativele pentru a ajunge la un acord de liber schimb până la sfârşitul anului, când reglementările europene vor înceta să fie aplicate.
 
Londra a refuzat net, condiţionând continuarea discuţiilor de "o schimbare fundamentală de abordare" din partea europenilor. Un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson a subliniat că pentru britanici negocierile comerciale s-au "încheiat".
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările