China plasează în izolare trei milioane de persoane într-o provincie de la frontiera cu Coreea de Nord

China plasează în
izolare trei milioane de persoane într-o provincie de la frontiera cu Coreea de
Nord

FOTO AFP

China a izolat luni alte trei milioane de locuitori în nord-estul ţării, după ce un reprezentant comercial a intrat în contact cu persoane în vârstă, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Autorităţile au eradicat în mare parte epidemia covid-19 în primăvara lui 2020, cu ajutorul carantinei, filtrării călătorilor din străinătate, urmărirea deplasărilor şi depistării în masă.

Creşterea contaminărilor în ultimele săptămâni, în pofida faptului că sunt foarte mici faţă de nivelul din Europa şi Statele Unite, a condus la un răspuns puternic - izolare şi campanii mari de testare obligatorie.

Ministerul chinez al Sănătăţii a anunţat luni 109 de cazuri de covid-19, dintre care aproape o treime provincia Jilin, la frontiera cu Coreea de Nord.

Autorităţile locale au izolat alte trei milioane de locuitori în două oraşe din această provincie, Gongzhuling şi Tonghua.

Peste 19 milioane de persoane din nord-estul Chinei au de-acum interdicţia de a ieşi din casă. Unele dintre ele pot să iasă la cumprături o dată la trei zile.

Autorităţile au mers pe lanţul contaminărilor în Jilin până la un reprezentant în domeniul comerţului din provincia vecină Heilongjiang, situată la frontiera cu Rusia, în care au impus săptămâna trecută ”starea de urgenţă”.

Acest vânzător ar fi animat mai multe ateliere destinate promovării unor produse de sănătate destinate persoanelor în vârstă, o categorie cu risc în privinţa covid-19, potrivit autorităţilor locale.

În alte zone din ţară, izolări au fost ridicate parţial - în Hebei (nord), provincia din jurul Beijingului, unde s-a înregistrat, în ultima perioadă, majoritatea transmiterilor la nivel naţional.

Aproximativ 12,5 milioane de chinezi sunt în continuare obligaţi să stea acasă în provincia Hebei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările