Petrol, gaze și securitate energetică: cum poate România să reducă transmiterea șocurilor externe în economie

În economia globală, energia a încetat să mai fie doar un input de producție și a devenit un factor determinant al stabilității macroeconomice și al securității naționale. Petrolul și gazele naturale, în mod particular, nu mai sunt simple mărfuri tranzacționate pe piețe internaționale, ci instrumente strategice aflate la intersecția dintre geopolitică, economie și politici climatice.

Prețurile petrolului și gazelor se transmit puternic în economie. Foto Shutterstock

Acestea sunt temele ce vor fi discutate în cadrul evenimentului Energy Forward 2026, organizat de „Adevărul” la data de 5 mai 2026, la Sheraton Bucharest Hotel, începând cu ora 09:00. Participarea se realizează prin completarea formularului disponibil pe pagina oficială a evenimentului: Înscriere la Energy Forward 2026.  

Primul panel - Context global și regional: petrol, gaze și securitate energetică - va aborda evoluțiile din ultimii ani ale prețurilor energiei, care au confirmat faptul că volatilitatea nu mai este o excepție, ci o caracteristică structurală a piețelor energetice.

La nivel global, această volatilitate este alimentată de o combinație complexă de factori. Revenirea economică post-pandemie a generat un șoc de cerere, în timp ce oferta a rămas constrânsă de ani de subinvestiții în sectorul upstream. În paralel, conflictele geopolitice – în special războiul din Ucraina – au perturbat fluxurile tradiționale de aprovizionare, în special pentru Europa, care era puternic dependentă de importurile de gaze. La acestea se adaugă tranziția energetică, care introduce incertitudine suplimentară: pe de o parte, investițiile în combustibili fosili sunt descurajate; pe de altă parte, capacitățile regenerabile și infrastructura de stocare nu sunt încă suficiente pentru a asigura stabilitatea sistemului. În acest context, prețurile energiei sunt din ce în ce mai influențate de percepția riscului și de deciziile politice, nu doar de fundamentele economice clasice.

Europa resimte aceste evoluții mai acut decât alte regiuni. Integrarea piețelor energetice, deși benefică pe termen lung, are un efect secundar important: transmite rapid șocurile de preț între state. În special în Europa Centrală și de Est, această integrare creează o situație paradoxală.

Țări precum România dispun de resurse energetice interne semnificative – gaze naturale, energie hidro și nucleară – dar, în același timp, prețurile interne sunt corelate puternic cu cele din hub-urile vest-europene. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când producția internă este relativ ridicată, consumatorii și economia în ansamblu rămân expuși la volatilitatea externă.

România are o strategie energetică

În acest context, România a încercat să-și definească o direcție strategică coerentă prin adoptarea Strategiei Energetice 2025–2035, cu perspectivă până în 2050, elaborată în perioada în care portofoliul energiei era condus de Sebastian Burduja. Documentul reprezintă primul efort consistent de planificare strategică din ultimii aproape două decenii și pornește de la trei obiective fundamentale: securitatea energetică, accesibilitatea prețurilor și sustenabilitatea.

Strategia recunoaște explicit necesitatea reducerii dependenței de importuri și a protejării infrastructurii critice, într-un context în care energia este tot mai des utilizată ca instrument de presiune geopolitică. În același timp, pune accent pe menținerea unor prețuri accesibile pentru populație și industrie, înțelegând dependența directă a costului energiei de competitivitatea economică. Nu în ultimul rând, documentul integrează obiectivele de decarbonizare, asumând tranziția către un sistem energetic cu emisii reduse, în linie cu politicile europene.

Un element central al strategiei este valorificarea resurselor interne, în special a gazelor naturale din Marea Neagră, care pot transforma România dintr-un actor regional vulnerabil într-un furnizor de energie. De asemenea, strategia subliniază importanța modernizării infrastructurii, a digitalizării și a extinderii interconectărilor regionale, cu ambiția ca România să devină un nod energetic relevant în Europa de Est.

Cei trei factori care fac România vulnerabilă

Cu toate acestea, existența unei strategii nu rezolvă automat problema fundamentală: transmiterea rapidă a șocurilor externe în economia internă.

În prezent, această vulnerabilitate este determinată de trei factori principali. În primul rând, integrarea în piața energetică europeană face ca prețurile din România să urmeze îndeaproape evoluțiile regionale, chiar și în absența unor dezechilibre interne majore. În al doilea rând, capacitățile limitate de stocare – atât pentru gaze, cât și pentru energie electrică – reduc posibilitatea de a amortiza fluctuațiile. În al treilea rând, lipsa unor mecanisme robuste de stabilizare, precum contractele pe termen lung sau instrumentele de hedging, lasă economia expusă la volatilitatea piețelor spot.

Pentru a reduce această expunere, România trebuie să acționeze simultan pe mai multe direcții, mergând dincolo de principiile generale ale strategiei și intrând în zona implementării concrete.

Prima direcție este creșterea producției interne și utilizarea inteligentă a resurselor disponibile. Exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă o oportunitate majoră, dar impactul său depinde de modul în care aceste resurse sunt integrate în economie. Nu este suficientă simpla extracție; este esențial ca o parte semnificativă a producției să fie orientată către consumul intern, în special către sectorul industrial și producția de energie electrică. În paralel, utilizarea contractelor pe termen lung poate asigura stabilitate și predictibilitate, reducând dependența de piețele spot.

A doua direcție vizează dezvoltarea capacităților de stocare. În domeniul gazelor naturale, extinderea depozitelor subterane ar permite acumularea de rezerve în perioadele de preț scăzut și utilizarea acestora în momentele de vârf. În sectorul electric, investițiile în baterii și în centrale hidro cu acumulare prin pompaj ar putea oferi flexibilitatea necesară pentru a gestiona variabilitatea producției din surse regenerabile. Stocarea devine astfel un instrument esențial pentru „netezirea” ciclurilor de preț.

A treia direcție este dezvoltarea unor mecanisme de piață care să reducă volatilitatea. Contractele bilaterale pe termen lung, inclusiv acordurile de tip PPA (Power Purchase Agreements), pot oferi stabilitate atât producătorilor, cât și consumatorilor. De asemenea, mecanismele de tip „contracte pentru diferență” pot proteja investițiile în capacități noi, asigurând un nivel minim de venit și reducând riscurile asociate fluctuațiilor de preț.

O a patra direcție, adesea subestimată, este reindustrializarea pe baza unui avantaj energetic competitiv. Dacă România reușește să valorifice energia produsă intern la costuri relativ scăzute, poate atrage industrii energointensive – precum petrochimia, metalurgia sau producția de materiale de construcții. În acest scenariu, energia nu mai este doar un cost, ci devine un avantaj strategic, contribuind la creșterea economică și la reducerea vulnerabilității externe.

Interconectarea regională este o oportunitate strategică

În paralel, interconectarea regională trebuie tratată nu doar ca o obligație europeană, ci ca o oportunitate strategică. Extinderea și modernizarea interconexiunilor cu statele vecine pot transforma România într-un hub energetic regional, capabil să exporte energie și să contribuie la stabilizarea piețelor din jur. Cu cât rolul României în rețeaua europeană este mai central, cu atât capacitatea de a influența fluxurile și, indirect, prețurile crește.

Diversificarea mixului energetic reprezintă o altă componentă esențială. România are deja un avantaj relativ rar în Europa, prin combinația de resurse hidro, nuclear și gaze naturale. Acest mix trebuie consolidat prin extinderea capacităților nucleare, accelerarea investițiilor în regenerabile și utilizarea gazului ca un combustibil de tranziție. Diversificarea reduce riscul sistemic, deoarece dependența de o singură sursă sau tehnologie este limitată.

Nu în ultimul rând, strategia arată că eficiența energetică rămâne cea mai accesibilă și mai rapidă soluție pentru reducerea expunerii la volatilitate. Investițiile în renovarea clădirilor, modernizarea echipamentelor industriale și digitalizarea consumului pot reduce semnificativ cererea totală de energie. În esență, cea mai ieftină energie este cea care nu este consumată.

Ca atare, România nu poate și nici nu trebuie să se izoleze de piața energetică europeană. Integrarea aduce beneficii reale, inclusiv acces la resurse și stabilitate pe termen lung. Însă această integrare trebuie dublată de politici interne care să reducă viteza și intensitatea cu care șocurile externe se transmit în economie. Strategia energetică elaborată în perioada în care ministrul Energiei era Sebastian Burduja oferă un cadru coerent, dar succesul va depinde de capacitatea de implementare și de consistența deciziilor politice.