După inundaţiile din Argeş, o reporteriţă a înotat până la o băbuţă salvată de ISU. Ce credeţi că a întrebat-o? „Era mare apa în casa dumneavoastră?”. Babuşca a luat-o în serios şi i-a spus „da”. În locul ei, eu i-aş fi răspuns „Nu, mamă, nu era apa mare, la mine era uscat, doar că inundaţia din stradă mi-a făcut poftă, m-a mâncat spinarea şi-am ieşit”.

O prietenă, fost reporter pentru un post TV, mi-a povestit lucruri care, dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns (sau invers). Era plătită cu o sumă din care teoretic îşi putea acoperi doar coşniţa. Dacă voia să câştige mai mult, trebuia să vină cu ştiri-bombă. Normal, n-avea de unde să scoată în fiecare zi camioane cu roţile-n sus, cioburi căzute-n merdenele sau butelii explodate, deci trecea la planul B: ştirile inventate. Sau, mă rog, trase de ciuf.    

Se năpustea ca tătarii prin spitale, cu un cameraman după ea, şi căuta pacienţi cu ochii vineţi şi picioarele-n ghips. Pândea după colţ, să plece asistenta (nu că ar fi stat aia prea mult în salon), apoi intra şi-l întreba pe câte-un beteag ce-a păţit. Ăla, siderat de faptul că va apărea la televizor şi va ajunge vedetă, începea să turuie – m-a bătut, l-am bătut şi eu, apoi m-a bătut şi mai rău. De multe ori, aparţinătorii (aşa se numesc acum cei care aduc portocale şi iaurt la spital) îi fugăreau pe reporteri cu furci şi topoare. Poate şi pentru că trimişii televiziunilor reuşiseră, de exemplu, să convingă o femeie - care căzuse cu botul într-o greblă - să susţină că a caftit-o amanta lui bărbatu-său.

Odată, a fost o inundaţie în nu ştiu ce sat. Numai că, până a ajuns ea cu echipa la faţa locului, apa nu mai era disponibilă, se scursese – nu ştia nimeni unde, fiindcă oricum canalizarea nu funcţiona. În fine, şefa fetei i-a poruncit să scoată o ştire din piatră seacă, deci ea a regizat cu nişte riverani o viitură. Avea unul un şanţ în faţa porţii, alţii au venit cu nişte găleţi pline, le-au turnat agresiv în hârtoapă, iar amica mea s-a băgat în mocirlă până la genunchi, ca să arate ce oroare a lovit satul Cutăreşti. Ţara s-a cutremurat, cu lacrimi în colţul ochiului, în timp ce sătenii din „zona calamitată” erau cu burta-n sus, în paturile lor. Se uitau la Suleyman.