Linṭoliul liniṣtii absurde s-a întins ṣi peste TVR. O atmosferă funebră a pus stăpânire până ṣi pe ultimul cotlon. Nici măcar porumbeii nu-ṣi mai fac cuibul unde se obiṣnuiseră să vină. Pe lungile culoare ale instituṭiei, ca într-un tablou de De Chirico,  oamenii se miṣcă încet... încet... ca nu cumva să tulbure vâscoasa scurgere  a timpului. Ceasurile s-au oprit aici, dar ei nu le văd, fascinaṭi de contemplarea unor zări tulburi. Ṣi ameṭiṭi poate de parfumul fetid al locului.

Sex cu cadavre

Scriam în octombrie anul trecut, tot pe blogurile „adevarul.ro”, trei articole despre Televiziunea Română, analizând „succesele” înregistrate în decursul celor ṣapte luni scurse de la „victorioasa” încheiere a restructurării instituṭiei, presupuse a marca startul revigorării ei financiare. Subliniam atunci cheltuielile exorbitante făcute de conducere, absenṭa unei viziuni de programe, reflectată în scăderea audienṭei ṣi ṭinta finală (de fapt, primordială), aceea de a asasina TVR, transformând-o într-un imens tun imobiliar.

Incheiam ultimul articol, cerând oprirea violului asupra cadavrului instituṭiei, afirmaṭie ce a stârnit uimirea (inocentă?) a unui comentator. Da, există astfel de comportamente sexuale aberante, incluse la capitolul necrofilie. Există, adică, indivizi devianṭi care, având diverse motivaṭii interioare, iubesc cadavrele ṣi vor să le posede, tocmai pentru că, moarte fiind, nu pot opune nicio rezistenṭă, fluxului de pasiune carnală a necrofilului (voi scrie în postarea următoare despre o formă a acestui tip de dragoste, dezvăluită într-un film cu totul special, intitulat „Canibal”).

Acesta mi se părea a fi ṣi cazul victimei numite Televiziunea Română, atunci aflată sub conducerea lui Claudiu Saftoiu: un cadavru siluit, din care cineva îṣi mai stoarce un dram de plăcere. Reaṣezările de pe scena politică, petrecute cam în acelaṣi timp au retezat curând prea ambiṭioasa apariṭie hidrocefală, aṣezată pe grumazul instituṭiei din Calea Dorobanṭilor. I-au permis să plece, cum zic americanii. Odată cu respingerea în Parlament a Raportului de activitate al TVR, în decembrie 2013, exit Elwis, enter Stelian. Tanase. Interimar.

În mai multe minṭi din TVR a mijit atunci un fir de speranṭă, căci nimic nu putea fi mai rău decât ce trăiseră înainte: în fine, un literat, un intelectual cu vederi liberale, implicat în reflecṭia, dar ṣi în practica politică. După 1990, desigur. Despre capacităṭile sale manageriale nu îṣi putea face nimeni vreo iluzie, căci nu i se cunoṣtea vreo izbândă în acest sens. În alte minṭi, mai cârcotaṣe, s-a formulat întrebarea: vine intelectualul, sau oare trimisul vreunui grup de interese oculte? Căci toată lumea citise în presă convorbirile cu apropiatul său, S.O. Vîntu.

Stelică Tănase, cum îl alintă cunoscuṭii, este al 13-lea preṣedinte post-decembrist al Televiziunii Române, confirmat de Parlament în luna iunie a acestui an. Preia o instituṭie grevată de datorii majore, cu un personal secătuit de tensiunile ṣi urmările restructurării din 2012 ṣi cu o imagine publică depreciată, ce a contribuit ṣi ea la „recordul” obṭinut de  programul editorial: audienṭa canalului principal, TVR 1, de pildă, a atins cota de 0,6% (conform informaṭiilor din presă). Un minim absolut, de când se fac măsurători de audienṭe. Iar dacă datele n-ar fi reale, instituṭia ar fi trebuit să facă toate demersurile, pentru a demasca presupusa malversaṭiune.

În primii săi ani post-decembriṣti, televiziunea publică a avut numeroase probleme, dar de obligaṭiile financiare s-a achitat constant. Când a venit la cârma instituṭiei, în 2002, Valentin Nicolau nu a găsit nicio plată restantă majoră, cum declara în presă, iar când ṣi-a dat demisia, la jumătatea anului 2005, profitul net al televiziunii, pe primul semestru era de aproape 10 milioane de euro.

De aici încolo niciun mandat de preṣedinte TVR nu a fost dus până la capăt, sfârṣindu-se fie prin plecare voluntară - cei care nu au mai aṣteptat apropiata sancṭiune parlamentară, fie prin destituire – urmare a respingerii rapoartelor de activitate.    

Când îṣi dădea demisia, în 2007, Tudor Giurgiu lăsa o datorie totală de 84.755.894 lei (la un curs valutar mediu anual pentru euro de 3,33). În presă, explica circumstanṭele astfel:

„Faptul că TVR a intrat pe pierdere la finalul mandatului meu a fost o consecinṭa firească a acumulării mai multor factori: colectarea tot mai scazută a taxei de abonament - Electrica se împărṭise în 2005-2006 în foarte multe societăṭi autonome - acumularea unor restanṭe mari de plată către societăṭile de gestiune colectivă, schimbarea unor prevederi legislative privind plata TVA la achiziṭia de licenṭe, apariṭia taxei de 15% [din veniturile de publicitate ale staṭiei] pentru cinematografie, prevederile aberante ale contractului colectiv de muncă”.

Aceeaṣi situaṭie a continuat, depreciindu-se în fiecare an, ṣi pe parcursul urmatoarelor mandate: cel al lui Alexandru Sassu, căruia i-a fost respins Raportul de activitate în martie 2010, cel al înlocuitorului său, Alexandru Lăzescu, care va avea aceeaṣi soartă în iunie 2012, ṣi cel al lui Claudiu Săftoiu, pe care Parlamentul l-a eliberat de povară în decembrie 2013.

Cu toṭii au declarat că vin la TVR cu hotărârea de a asigura echidistanṭa editorială ṣi echilibrul bugetar ṣi au plecat invocând ingerinṭele politice ṣi eventual cerând – că dă bine! - elaborarea unei noi legi privind organizarea ṣi funcṭionarea Societăṭii Române de Televiziune. Vorbe frumoase, pe care le-am putea bănui a fi reflexul grijii pentru o instituṭie strategică a statului roman, dacă ele ar fi fost însoṭite ṣi de necesara performanṭă financiară.

Or, documentele contabile spun o cu totul alta poveste. Una incredibilă!

Trădarea cifrelor

În perioada 2006-2013, datoriile totale ale instituṭiei au crescut vertiginos, în loc să scadă, conform promisiunilor de începuturi de mandate: cele 46.936.195 lei din 2006 au cunoscut o creṣtere cu:

250% în 2008,

527% în 2009,

768% în 2010,

1180%  în 2011,

1321% în 2012 ṣi

1678% în 2013,

ajungând la suma totală de 787.866.012 lei. Aceasta reprezintă plăṭi neefectuate în decursul timpului, către furnizori interni ṣi externi, fondul cinematografic, bănci, propriii salariaṭi, dar mai ales către bugetul general consolidat al statului, care reprezintă 65% din structura datoriilor SRTV.

De la jumătatea anului 2009, managerii televiziunii instituie aproape curent practica virării cu întârziere sau a neplăṭii taxelor ṣi a impozitelor. Neplata obligaṭiilor către bugetul statului a crescut din 2006 cu 798%, atingând la finele anului 2013, cota de 85.935.142 lei.

La fel s-a procedat ṣi cu contribuṭiilor la asigurările sociale de stat, de sănătate ṣi de ṣomaj, astfel încât la 31.12.2013, totalul acestor datorii crescuse cu 2.126%, faṭă de 2006, ajungând la 149.927.798 lei.

Penalităṭile de întârziere generate de neplata obligaṭiilor către bugetul statului au atins ṣi ele un nivel astronomic: 247.570.869 de lei, adică 48% din totalul de 510.895.269 lei, datorat de televiziune, bugetelor publice.

Cam de prin 2009 se vorbea în TVR că, dacă trebuie să te internezi, e bine să ceri din timp, la departamentul economic, adeverinṭa de achitare a asigurărilor de sănătate, solicitată de spital. Nu ṣtiu dacă era reală prezumṭia că astfel dădeai instituṭiei timp să mai plătească ceva pe numele tău. Cert este că toate aceste contribuṭii, care erau reṭinute de instituṭie, din veniturile salariaṭilor, nu au ajuns la destinaṭia stabilită prin lege.

Să fi susṭinut aceṣti bănuṭi aurii, salariile pe lunile următoare, sau plăteau ei exorbitantele achiziṭii de filme sau de programe sportive, achiziṭionate fără a se fi ṭinut seama de o proiecṭie bugetară pe mai multe exerciṭii financiare? Adică, în timp ce angajaṭii aṣteptau mult trâmbiṭatul reviriment financiar, erau ei, fără să ṣtie, niṣte acṭionari sui generis, investind în produsul TVR? Vorba unui celebru personaj al lui Molière, făceau proză fără să ṣtie?

În Raportul de audit al performanṭei la TVR, pe perioada 2008-2011, Curtea de Conturi a României evidenṭia două probleme majore, care au permis gravele derapaje din activitatea TVR:

- absenṭa unui cadru legal clar, pentru cheltuirea fondurilor ṣi

- deciziile manageriale defectuoase.

A ṭinut cineva cont de observaṭiile Curṭii? Au trecut trei ani de atunci. În ciuda schimbărilor la vârful instituṭiei, hăul deficitului bugetar a continuat să se mărească pe aceleaṣi coordonate, până în prezent, semn că numirea noilor conducători nu s-a făcut după vreun criteriu de eficienṭă managerială  - căci am fi remarcat măcar vreo stagnare pe platou a curbei vertigioase a dezastrului financiar! – ci în continuare după algoritmul politic. De aceea, aṣ putea formula ipoteza că ṣi viitorul Raport al Curtii de Conturi, ce va fi probabil făcut public după alegerile prezidenṭiale, va reitera aceleaṣi probleme majore.

În mai 2012 un zvon îngheṭat străpungea inimile angajaṭilor: au fost blocate conturile televiziunii. Într-adevăr, ANAF, după succesive înṣtiinṭări, pusese în operă decizia prin care îṣi putea recupera legal o parte din creanṭele de la TVR. Preṣedintele instituṭiei, Alexandru Lazescu, răspundea cu o adresă bazată pe un argument politic  - cum altfel ? – anume că procesul de reflectare a campaniei electorale pentru alegerile locale ar avea astfel de suferit.

În consecinṭă, în iunie guvernul hotărăṣte suspendarea executării silite ṣi impune SRTV obligaṭia să plătească datoriile fiscale în cuantum de 351,6 milioane de lei, din care 95,5 milioane reprezentau dobânzi ṣi penalităṭi, până la sfârṣitul anului 2012. Televiziunea elaborează apoi planul de redresare economică, prin care se propunea eṣalonarea la plată a datoriilor, pe o perioadă de 7 ani. Se semnează un Memorandum cu guvernul, urmând ca dobânzile anuale pe perioada eṣalonării să fie de 14,6%.

În baza acestui program, asumat de preṣedintele Elwis Săftoiu ṣi de Consiliul de Administraṭie SRTV, trebuia să fie adaptată structura organizatorică a instituṭiei, alături de restructurarea economică ṣi de personal. În consecinṭă, ANAF a emis un Acord de principiu, pentru reeṣalonarea datoriilor.

Inutil, căci Televiziunea nu ṣi-a respectat promisiunea ṣi nu a efectuat plăṭile necesare, în contul datoriei la finanṭele statului. Eṣalonarea a fost, deci, pierdută. Dar televiziunea, în data de 24.12.13, prin preṣedintele interimar Stelian Tănase, a uzat de dreptul ei legal de a solicita menṭinerea eṣalonării. Conform legii, lucrul este permis o singură dată pe perioada de valabilitate a eṣalonării. ANAF a fost de acord să o menṭină pe o perioadă de 73 de luni.

Numai că diavolul este în detalii. În Ordonanṭa de urgenṭă nr. 29, elaborată de guvern în 2011, se specifică faptul că „în cazul pierderii eṣalonării la plată, pentru obligaṭiile fiscale principale rămase de plată din eṣalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei de eṣalonare la plată dobânzi, potrivit Codului de procedură fiscală“, iar „pentru menṭinerea valabilităṭii eṣalonării, contribuabilul are obligaṭia să achite obligaṭiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menṭinere a valabilităṭii eṣalonării, cu excepṭia celor care au făcut obiectul eṣalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei”.

TVR putea să facă o contestaṭie faṭă de Decizia de plată emisă de ANAF. A avut pentru aceasta 30 de zile, de la data emiterii deciziei. Pe care însă conducerea instituṭiei nu le-a folosit, căci  a trimis contestaṭia cu întârziere ṣi a pierdut astfel dreptul său legal. S-a menṭinut, deci, obligaṭia TVR ca în termen de 90 de zile de la solicitarea ANAF, să plătească penalităṭile în cuantum de 33.777.571 lei. Pe care nu le-a plătit la timpul potrivit.

Sigur că întrebarea firească este: depunerea contestaţiei a fost întârziată cu bună ştiinţă sau din neştiinţă? În oricare din situaţii, chestiunea trebuie cercetată, fiindcă ea este cheia declanşării procedurii de intrare în insolvenţă. Ciudat este că, după asemenea corespondenṭe profesionale consistente, ANAF nu a mai revenit cu nicio decizie ṣi nici nu a pus poprire, după ştiinţa mea, pe conturile SRTV.

Starea de fapt

Oricine consultă Legea insolvenţei, poate afla ce este ṣi care sunt condiṭiile intrării în insolvenṭă a unei entităṭi economice/comerciale. Iată primele două paragrafe ale articolului 3 al Legii 85/2006:

1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienṭa fondurilor băneṣti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:

a) insolvenṭa este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenṭă, nu a plătit datoria sa faṭă de unul sau mai mulṭi creditori;

Sigur că m-ar ajuta aici colaboratorul meu din epoca în care conduceam TVR 2, căci Ilie Ṣerbănescu mi-ar putea explica arcanele legii ṣi ale aplicării ei, dar, atât cât pot să pătrund eu în domeniul economiei, îmi dau seama că Televiziunea Română este chiar în această situaṭie vădită.

De ce tace ṣi nu o anunṭă Stelian Tănase? Răspunsul este, desigur, campania electorală pentru prezidenṭiale, care a început deja. Nu putem tulbura climatul, anunṭând (cu subiect ṣi predicat, cum se tot repetă!) că Televiziunea Română este intrată, tehnic vorbind, în insolvenṭă. Doar că nu o ṣtie încă.

Au trecut cele 30 de zile de la scadenṭă, TVR nu ṣi-a plătit principalul creditor (bugetul de stat) ṣi nu are suficiente fonduri pentru plata datoriilor. Intrebarea este dacă îṣi va cere singură noul statut, sau dacă o vor face creditorii ei.

La audierile din Parlament, în martie 2014, la încheierea interimatului ṣi învestirea ca preṣedinte al TVR, a lui Stelian Tănase, preṣedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaṭilor, Gigel Ṣtirbu, îi atrăgea atenṭia să fie precaut cu declaraṭiile legate de insolvenṭă, întrucât creditorii s-au arătat deja îngrijoraṭi.

Probabil că insolvenṭa la TVR va semăna foarte mult cu felul în care se moare la operă, adică în trei acte! Dacă aṣ fi consultant politic, aṣ propune anunṭarea ei imediat după ce vom ṣti cine este câṣtigătorul în cursa pentru Cotroceni. Ar fi un moment propice, fiindcă fluxurile emoṭionale pozitive ṣi negative sunt canalizate spre evenimentul tocmai consumat, iar în viitorul imediat tot românul se va gândi la porcul de Crăciun (asomat sau nu!). In plus, expiră ṣi Contractul colectiv de muncă, ce-i mai proteja pe salariaṭii TVR, aṣa că nu se ṣtie cum vor fi „trimiṣi acasă” cei redundanṭi, cu sau fără salarii compensatorii.

Aṣadar, o perioadă ideală, pentru ca efectul acestei noi insolvenṭe strategice, în rândul publicului, să fie cât mai mic. Iar reflectarea la consecinṭele pe termen lung ale acestui fapt, cât mai efemeră.

Imi pare rău să recunosc că previziunea mea din articolul „Asasinat la TVR” s-a adeverit: INSTITUṬIA A FOST TRANSFORMATĂ, PRINTR-UN LUNG ṢIR DE COMPLICITĂṬI VINOVATE, ÎN OLTCHIMUL AUDIOVIZUALULUI ROMÂNESC. Numai că, spre deosebire de orice altă entitate economică, produsul ei este unul spiritual, nemultiplicabil, de care oamenii acestei ṭări au nevoie, chiar dacă unii nu o ṣtiu. Aṣa că efectul pe termen lung va fi unul de neinvidiat.

Ceea ce va ieṣi din acest proces de reorganizare va fi doar o subṭiratică entitate, văduvită de însuṣi sensul existenṭei ei, care este acela de a respecta dreptul oricărui plătitor de taxe de a avea acces la educaṭie, informare ṣi cultură.

Dar insolvenṭa va putea să mai însemne pentru debitorul TVR ṣi altceva, căci Legea ce o defineṣte descrie procesul astfel, la capitolul I:

„ 20. reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanṭelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea ṣi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat:

a) restructurarea operaṭională ṣi/sau financiară a debitorului;
b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
c) restrângerea activităṭii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului

Vor urma restructurarea financiară ṣi noi reduceri de personal, determinate de reorganizare, la care lucrează deja, de câteva luni, cu peste 100 euro/oră o firmă de avocatură din Bucureṣti. Iar apoi administratorul judiciar va putea decide, de pildă, ṣi lichidarea unor bunuri din averea TVR, pentru vânzarea cărora nu va avea greutăṭi să găsească amatori. Întrebare: arhiva ṣi cele aproximativ 9 ha de teren intră în această categorie? Dacă nu intră încă, cum le facem să intre?

Ca să nu mai vorbim că, aflată în insolvenṭă, televiziunea va acorda prioritate la închirierea echipamentelor sale (cu specialiṣti cu tot). Va decima corpul editorial, căci se renunṭă la producṭia proprie de conṭinut, iar programele, mult restrânse, vor fi achizitionate de la terṭi.   Va externaliza serviciile economic ṣi resurse umane (au venit deja „consilieri”, care să preia din mers lucrurile), dar va păstra pentru sine achiziṭia de filme, care s-a dovedit atât de rentabilă (personal) pentru toate conducerile.

Las deoparte cât de lucrativ este acest proces pentru grupurile de interese care de insolvenṭe se ocupă. De pildă, citesc că un administrator judiciar a primit în jur de 2,5 milioane de euro, atunci când compania de care s-a ocupat a ieṣit din insolvenṭă, numai pentru a se regăsi în scurt timp, în aceeaṣi situaṭie. Drept care a doua oară comisionul a crescut la 3,2 milioane. Un astfel de serial de succes poate deveni ṣi TVR.

N-am să înṭeleg niciodată (sau n-am să accept că înṭeleg) de ce nu sunt urmărite în instanṭă toate aceste tunuri cu aer de legalitate, prin care s-a făcut după 1990 transferul proprietăṭii publice în mâini private, fără niciun cost sau, desigur, cu unul minim (căci statul este slab ṣi/sau lucrătorii lui, cointeresaṭi). Repetăm blazaṭi adagiul: nu întreba cum a făcut primul milion ṣi trecem mai departe, purtând noi în spate consecinṭele acestor fapte, puse la cale de insider-i.

La Televiziune, de pildă, de ce nu cercetează nimeni cine se face vinovat de starea în care a fost adusă instituṭia? Stelian Tănase ne-a ṣoptit misterios, la început de mandat, ca a înaintat justiṭiei două dosare. Ṣi apoi a tăcut.

Între timp, Sindicatul Lucrătorilor din Domeniul Audiovizualului „TV-R SIND” l-a chemat în judecată, pentru a-l obliga să acṭioneze în vederea recuperării prejudiciilor aduse instituṭiei, în decursul timpului, de managementul defectuos.

Acum doi ani, cam acelaṣi lucru se întreba la Clubul de la Bucureṣti ṣi Nicolae Văcăroiu, preṣedintele Curṭii de Conturi a României, subliniind că „se fură prea mult”:

Din 100 lei bani publici, 40% dispar pe diferite căi, e o problemă.” “[...] trebuie găsite mecanisme pentru ca cei care au furat şi au luat bani şi şi-au făcut averi serioase, să înceapă să dea înapoi societăţii.”

Luaṭi Rapoartele Curṭii de Conturi ṣi veṭi găsi cauzele parcursului dezastruos al Televiziunii. In Raportul pe perioada 2008-11, Curtea făcea, de altfel, recomandarea ca, în cazul sumelor imposibil de recuperat din cauza prescrierii dreptului legal de acţiune, să fie identificate persoanele din cadrul instituṭiei, din cauza cărora nu s-a acţionat în termenul legal, pentru efectuarea demersurilor de recuperare, "urmând ca SRTv să ia măsuri de atragere a răspunderii şi de recuperare de la aceştia a sumelor respective". 

Aṣadar, de ce tace Stelian Tănase? Tace, fiindcă nu are niciun cuvânt de spus, în locul lui putea fi oricine. La fel ca ṣi în locul predecesorului său. Fiindcă oamenii care duc la îndeplinire planul sunt deja bine plasaṭi în TVR. Nu mai era nevoie decât de cineva, care să repete scurt sintagma „modelul BBC”. Iar Stelian Tănase o face cu convingere.

Nouă, în schimb, nu ne rămâne decât să căutăm a înṭelege totul, redeschizând cartea lui Julien Benda, „Trădarea cărturarilor”.