Mutanţii sunt o imagine la modă şi din alt motiv--radicalizează individualismul. Ne aduc aminte ce lucruri terifiante poate crea ştiinţa. Cine crede că este şi aşa destul de greu să te porţi cu alţi oameni ca şi cum ar avea vreo demnitate umană trebuie să vadă o lume în care nici măcar nu te mai poţi preface că suntem similari. Teoria evoluţiei neagă că oamenii au vreo importanţă specială--nici un individ şi nici o specie nu este decât o adaptare temporară a unor gene în flux continuu. Cine lasă deoparte sentimentalismul şi vede aici o sursă de putere poate deveni de neoprit.
 
Din nou, civilizaţia noastră este arătată a fi cel mai mare inamic al omului. Vom produce, de frică, nişte roboţi--sentinele, păzitori--care vor distruge tot ce este creativ în noi. Acel viitor va fi imposibil pentru fiinţele umane, se pare, deşi numai mutanţii sunt exterminaţi. Ştiinţa va crea acel viitor--în fond, ştiinţa neagă orice fel de creativitate. Universul este infinit şi lipsit de sens. Omul poate nu este infinit, dar este la fel de gol de sens. În absenţa oricărui scop pentru viaţa umană, scopul evident, supravieţuirea, duce la teroare.
 
Într-un fel, asta reiese din felul în care ştiinţa noastră gândeşte, presupunând din capul locului că nu există scopuri, ci numai cauze eficiente. Ce poţi observa experimentând. Dedesubtul acestei gândiri este presupunerea că a cunoaşte cu adevărat este a fi capabil să faci, adică a avea putere asupra lucrurilor. Pentru ca universul să poată fi gândit, trebuie să poată fi gândit ca ceva ce controlăm. Cine crede că asta este o ambiţie goală ar trebui să vadă ce puteri a creat ştiinţa. Cine ştie ce urmează?
 
Viitorul teribil, văzut numai pe scurt, este teribil pentru că maşinile au ajuns să înveţe de la oameni. Ce au învăţat este derivat din felul în care învaţă: imitând ştiinţific. Astfel noi învăţăm ce cruzime enormă se ascunde în ştiinţa noastră. A te întoarce în trecut revine la a-ţi înţelege originile. Pentru a înţelege originile răului care ne va distruge, trebuie să înţelegem cauzele răului. Toată povestea revine la a depăşi cumva logica paranoică a ştiinţei. Scăparea din capcana acelui viitor inuman cere ca un animal speriat să nu reacţioneze violent. Este împotriva naturii. Cere un fel de umanitate supranaturală. Asta trebuie să fie mutanţii, de fapt, creaturi care s-au confruntat cu puterea ştiinţei fără să înnebunească.
 
În funcţie de cum gândiţi treburile politice, asta decide dacă credeţi că este o poveste egalitariană sau inegalitariană. Dacă în viitorul bun, toţi vom fi mutanţi, asta înseamnă că vom fi egali sau inegali? Dacă, însă, numai unii vor fi mutanţi, cred că e clar sfârşitul oricărei democraţii. Aşa se vede că acest hiper-individualism care ar trebui să fie democratic--trebuie să ne acceptăm fiecare pe toţi, aşa cum suntem--de fapt duce la un fel de parodie după supraomul lui Nietzsche, care într-adevăr îşi trăieşte viaţa ca o succesiune infinită de vieţi, fără sa mai fie vreo diferenţă clară între viaţă şi moarte. Fie că maşinile câştigă, fie că mutanţii câştigă--viitorul va fi creat de om, ori omul care e creator de lumi este omul lui Nietzsche.
 
La un nivel vulgar, filmul spune că Kennedy era bun şi Nixon rău, adică opinia populară, sau cel puţin popularizată de stânga--de oamenii care trăiesc într-o lume în care războiul din Vietnam este iadul, deşi a fost început de Kennedy şi oprit de Nixon. Pe scurt, nici multă istorie şi nici multă judecată. Dar asta este lumea cu un număr infinit de universuri: Diferenţa dintre adevăr şi minciună este un pur accident. Toate cauzele şi toate efectele sunt accidente. Nu este loc pentru afirmarea, nemaivorbind de descoperirea vreunei umanităţi. Umanitatea este în trecut pentru că în trecut încă nu ştiau de viitor...