Mai multe ţări, şi nu doar din Europa, urmau să facă acelaşi lucru pentru a ajunge în finala celor 24, ce se ţine la Londra, laolaltă cu decernarea premiilor Revistei „Empire“, care împlinea în 2014, deja un sfert de veac. În semifinala de sâmbătă, final de martie, aveau să rămână doar 5, dintre care două despre obsedantul „Gravity“/„Misiune în spaţiu“ şi unul excelent pornit de la Hitchcock-ianul „Vertigo“/„Ameţeala“, precum şi „There Will Be Blood“ /„Va curge sânge“. Prezenţa românească semnată de un pasionat de cinema, (absolvent al Şcolii Tudor Vornicu, între altele), care a câştigat într-o cursă foarte strânsă, locală, cu un foarte scurt despre „Amélie“ s-a oprit la „Wolverine“, tratat cu mult umor negru de către Cătălin Palavescu.

Ar fi meritat categoric să rămână în finală, mai cu seamă că absolut toţi membrii juriului din capitala britanică, respectiv redactorul-şef de la „Empire”, doi realizatori de televiziune şi un critic, absolut toţi au pomenit cu interes despre premiantul nostru bucureştean. Totul părea că se leagă. Petrecerea de după s-a ţinut la House of Wolf, iar în seara cea mare, a venit însuşi Hugh Jackman, care a povestit cum nevasta lui, iniţial, l-a sfătuit  să nu accepte rolul, pentru că era puţin credibil şi foarte ridicol, şi s-a dus, într-o doară, între două spectacole de teatru, să dea proba, pe care aşa cum ştim deja deznodământul, a şi luat-o.

Fermecătorul australian a primit trofeul imaginii legendare de la Aronofsky. Ras în cap ca ocnaşii, recentul realizator al unei viziuni destul de bizare a lui Noe, pe care histrionica vedetă a avut grijă să-l declare un mare succes, părea mai curând numai bun de un horror! Hugh, amabil, i-a făcut ceva reclamă! Oricum toată Londra era împânzită cu afişe cât casa! Jackman n-a uitat nici de whisky-ul al cărui afiş din aeroport chiar suna foarte convingător „Jameson, cel mai bun camarad de drum“.

Printre figurile legendare  prezente la Hotelul Marriott, mai precis în Sala Grosvenor, unde vreo 300 de persoane erau aşezate la mese, după ce trecuseră de covorul roşu, fotografi şi pe la bar şi aleseseră un cocteil foarte cinematografic, botezat chiar Jameson Diva, fireşte cu whisky-ul pus în shaker, cu câteva boabe de licii, zmeură, o lacrimă de citrice, gheaţă, totul servit într-un pahar de Martini, ca în neuitatul serial HBO, „Totul despre Sex”... Sigur, unii au preferat doar alcoolul şi gheaţa, alţii un amestec cu suc de lămâie, un strop de zahăr şi albuş de ou ori cu bere din ghimber şi lămâie verde.

Ei bine, printre starurile inubliabile s-a numărat şi irepetabilul Arnold Schwarzenegger, care arată mult mai bine decât în „Sabotaj“, dar deja ştim că filmarea e o loterie şi camera neîndurătoare. Entuziasmul pe care l-a stârnit s-a datorat şi unui discurs excelent, care a cuprins două sfaturi, ba chiar trei, secretul succesului: muncă, dar şi să nu te dai bătut atunci când toată lumea îţi spune că n-ai nicio şansă. El unul a reuşit, deşi venit din Viena, să iasă Mister Univers de mai multe ori, să ajungă la Hollywood, deşi se preferau piperniciţii ca Al Pacino sau Dustin Hoffman, că vorbeşte cu accent şi are un nume imposibil, pe care toată lumea îl va confunda cu un şniţel vienez…Realitatea i-a dat lui dreptate, a ajuns ultracelebru, dar nu şi-a uitat nicio clipă fanii, respectiv spectatorii.

O lecţie de comportament cuceritor a dat-o Tom Cruise, care a făcut poze cu toată lumea şi a încercat să le câştige bunăvoinţa, poate unde în ziare se comentase foarte mult faptul că scientologia devenise brusc religie acceptată oficial! Fericita/invidiata care l-a adus pe scenă a fost Rosamund Pike, pe care o puteţi descoperi în „Adio, dar mai stau puţin”, în rolul unei ziariste de televiziune mega-antipatice. În realitate e şarmantă şi părea foarte emoţionată.

Montajul care l-a precedat pe Cruise, le sărise dintre cele 26 de filme, pe cele cu Nicole Kidman. Pe de altă parte, vedeta din „Top Gun” a mărturisit că se simte foarte norocos şi îi place să vină lumea pe platou la filmări. Nu degeaba l-au trecut pe copertă şi pare-se că e atât de popular, încât reuşeşte să deblocheze cozile de pe şosele, dându-i întâietate chiar şi şoferii exasperaţi de universalele ambuteiaje. Cel mai bun film pentru cititorii Revistei „Empire” a ieşit „Gravity” (la concurenţă fiind cu „12 ani de sclavie”, „Căpitanul Phillips”, „Hobbit”-ul şi „Jocurile foamei”).

La regizori Cuaron, care nu s-a deranjat până la Londra, a apărut într-o înregistrare, hirsut la maximum, nepieptănat, nebărbierit, fără cravată, stil aurolac, dar foarte ocupat. Emma Thompson a devansat-o pe Cate Blanchett pentru rolul celei care ne-a dăruit-o pe Mary Poppins şi a fost anunţată de însuşi Stephen Fry. James McAvoy a aflat de la Kate Beckinsale că a fost preferat lui Tom Hanks sau Leonardo DiCaprio, iar cel mai bun film englezesc a ieşit „Sfârşitul lumii”. Paul Greengrass a intrat şi el la categoria speciali. Minunata Sally Hawkins din „Blue Jasmine” a luat un binemeritat premiu pentru rol secundar şi e singura care şi-a amintit de faptul că pe 30 era ziua mamei dincolo de Canalul Mânecii, iar Fassbender a trimis şi el un mesaj video!

Mai puţin cunoscut la noi, Simon Pegg a fost beneficiarul unui trofeu special, iar pentru „Alfa Papa” Steve Coogan (pe care o să-l descoperiţi la TIFF, în „Philomena” în rolul ziaristului profi) a fost foarte încântat să deschidă seria de premianţi, totul comentat de James Nesbitt, un irlandez hâtru, care n-a ratat ocazia să spună că vor fi singurele premii pe care Weinstein (companie de mari producători şi distribuitori) n-a reuşit să le cumpere. Mai toată seara s-a învârtit în jurul „Hobbitt”-ului, „Jocurile foamei”, „Gravity” şi „Căpitanul Phillips”, sau mai bine spus a… gravitat!!!

A fost o seară cu adevărat imperială, s-a stat la mese, ca la Globurile de Aur, ca o prelungire a hotelului istoric unde am fost o parte cazaţi, Langham, care există de la 1865 şi unde au tras, între alţii, Oscar Wilde (în acelaşii week-end cu o oră mai scurt că se trecea la orarul de vară, s-au oficializat şi căsătoriile gay), Charles De Gaulle, Mrs. Simpson… Aici se pare că s-a filmat o parte din serialul „The Forsyte Saga” şi a fost imaginat Sherlock Holmes, un hotel unde viaţa chiar e roz şi nu doar culoarea sa emblematică, pe culoare sunt orhidee verzi şi trandafiri liliachii, limuzinele sunt tot BMW-uri, ca la Dakino şi Festivalul de Psihanaliză şi Film…

De altfel, într-o pauză am şi ajuns la Muzeul Freud, cu grădina sa de vis, cu copaci în floare, unde am vorbit cu Andrea Sabbadini, despre noile sale două volume în curs de apariţie, pe care sperăm să le traducem, până în toamnă şi în România. Cu Laura Manu am văzut, fericită, mult comentatul muzical: „The Book of Mormon”, genial, cu şampanie şi îngheţată la antract, iar cu Delia, am mers la Essex, în căutarea iubitei secrete a lui Dickens, doar că pelicula lui Ralph Fiennes: „Femeia invizibilă”, deja nu mai rula, (poate îl recuperăm cu Miruna pentru Anonimul)şi  am avut parte de un Rio 2 în 2 spectatori,de fapt spectatoare, fascinate, în avanpremieră şi 3D !

În plus, dis-de-dimineaţă, la uşa camerei 220, am găsit ziarele în care am dat peste un articol plin de afecţiune la adresa României, totul girat de Prinţul Charles, îndrăgostit de florile de câmp fără chimicale şi casa sa de la Viscri, care poate fi şi închiriată. De pe prima pagină zâmbeau Kate, Will, micul Prinţ George şi cockerul negru, Lupo, (ca să dărâmăm două idei preconcepute: sugarul poate călători cu avionul şi nu e necesar să exilăm patrupezii când vine pe lume moştenitorul sau moştenitoarea!) pregătindu-se de un turneu de trei săptămâni în Australia şi Noua Zeelandă.

Şi cu asta, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea, a unui sfârşit de săptămână ca-ntr-un scenariu de BAFTA, cu Special Guest Star: Cătălin şi a sa Cristina, şi un Maestru de ceremonii pe cinste, ocrotitor şi a toate perfect organizator: Bogdan Jianu!