Filmul „Roma“ a fost recompensat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia. Lista completă a câştigătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul „Roma” al lui Alfonso Cuarón a câştigat sâmbătă seară, 8 septembrie, trofeul Leul de Aur al celei de-a 75-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia.

 Drama „Roma” a lui Alfonso Cuarón, producţie Netflix, este inspirată de viaţa cineastului mexican. Filmat alb-negru, acţiunea filmului este plasată în Ciudad de México, în anii 1970, şi are în centru o familie de clasă mijlocie.

„Roma” este primul film al lui Cuarón după „Gravity” (2014), pentru care a câştigat două trofee Oscar - pentru regie şi montaj -, dar şi primul lungmetraj filmat de el în Mexic după „Y Tu Mama Tambien” (2001).

Trofeul a fost înmânat cineastului de Paolo Barata, preşedintele festivalului, care a ţinut un scurt discurs de mulţumire în încheierea celei de-a 75-a ediţii.

Competiţia, la fel şi festivalul, a fost deschisă de cel mai nou film al lui Damien Chazelle, „The First Man”, cu Ryan Gosling în rol principal.

Ediţia din acest an a festivalului a stat sub semnul inegalităţii de gen, după ce comitetul de selecţie a ales 21 de filme în competiţia oficială dintre care unul singur realziat de o femeie(„The Nightingale”, de Jennifer Kent).

Decizia a fost criticată şi chiar preşedintele juriului de anul acesta, Guillermo del Toro, a spus că „este o problemă reală în cultură”. Cineastul francez Jacques Audiard, prezent în competiţie cu „The Sisters Brothers”, a precizat: „În 25 de ani de când particip la festivaluri, nu am văzut multe femei să conducă evenimentele. Am văzut mereu aceleaşi feţe, aceiaşi bărbaţi, chiar dacă în roluri diferite. Sistemul nu funcţionează şi trebuie făcută o schimbare”.

Organizatorii Festivalului de la Veneţia au semnat un acord privind egalitatea de gen, asemănător cu cel adoptat la Cannes şi Locarno.

Alegerea în selecţia festivalului a şase producţii Netflix - patru în competiţie şi două în afara ei („The Other Side of The Wind”, ultimul film al lui Orson Welles, şi documentarul „They'll Love Me When I'm Dead”) - a reprezentat, de asemenea, o controversă.

CICAE, Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă, a criticat decizia Festivalului de Film de la Veneţia de a prezenta lungmetraje finanţate de Netflix în cadrul competiţiei oficiale - acestea urmează să fie lansate online, unele dintre ele vor beneficia şi de o lansare în cinematografe, însă numărul sălilor în care vor rula va fi unul redus.

„Roma” al lui Alfonso Cuaron, „The Ballad of Buster Scruggs” al fraţilor Joel şi Ethan Coen, „On My Skin” al italianului Alessio Cremonini şi drama „22 July” a lui Paul Greengrass au fost producţiile Netflix selectate în competiţia oficială.

O altă noutate a fost aceea că, anul acesta, Festivalul de la Veneţia a impus embargou presei privind exprimarea online a părerilor despre filme, astfel că jurnaliştii - peste 3.500 prezenţi la eveniment - au fost nevoiţi să aştepte până la începerea primei proiecţii pentru public pentru a-şi putea spune impresiile despre producţia respectivă.

Juriul a fost condus de Guillermo del Toro, iar lui i-au fost alături actorii Naomi Watts şi Christoph Waltz, regizorul Taika Waititi („Thor: Ragnarok”), regizoarea taiwaneză Sylvia Chang („Love Education”), actriţa daneză Trine Dyrholm („Nico, 1988”), regizoarea şi actriţa franceză Nicole Garcia („Place Vendome”), regizorul italian Paolo Genovese („Perfect Strangers”) şi regizoarea polonă Malgorzata Szumowska („Mug”), care a câştigat anul acesta Marele premiu al Juriului la Berlinală.

Regizorul chinez Zhang Yimou a fost onorat cu premiul „Jaeger-LeCoultre Glory" pentru întreaga carieră, iar actriţa Vanessa Redgrave şi regizorul canadian David Cronenberg au fost recompensaţi cu trofee onorifice Leul de Aur. Fraţilor Paolo şi Vittorio Taviani le-a fost dedicată o retrospectivă.

În competiţie au fost selectate: „The First Man”, de Damien Chazelle; „The Mountain” al lui Rick Alverson, cu Tye Sheridan şi Jeff Goldblum în distribuţie; „Double Vies” al lui Olivier Assayas, cu Guillaume Canet şi Juliette Binoche; „The Sisters Brothers”, de Jacques Audiard, western european realizat cu o echipă americană, filmat parţial în România, cu Joaquin Phoenix, John C. Reilly şi Jake Gyllenhall în distribuţie; „The Ballad of Buster Scruggs”, de Joel şi Ethan Coen, cu James Franco, Liam Neeson şi Tom Waits; „Vox Lux”, de Brady Corbet, cu Natalie Portman şi Jude Law; „Roma”, de Alfonso Cuarón; „22 July” al lui Paul Greengrass, despre atentatele din 2011 de la Oslo; „Suspiria”, de Luca Guadagnino, cu Dakota Johnson şi Tilda Swinton în rolurile principale; „Werk Ohne Autor”, de Florian Hanckel Von Donnersmarck; „The Nightingale”, de Jennifer Kent; „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone şi Rachel Weisz; „Peterloo”, de Mike Leigh; „Capri-Revolution”, de Mario Martone; docu-drama „What You Gonna Do When The World’s On Fire”, de Roberto Minervini; „Sunset”, de László Nemes, o producţie Ungaria-Franţa cu Juli Jakab şi Vlad Ivanov în distribuţie; „Freres Ennemis”, de David Oelhoffen; „Nuestro Tiempo”, de Carlos Reygadas, care joacă şi rolul principal; drama biografică „At Eternity's Gate”, de Julian Schnabel, despre Van Gogh, cu Willem Dafoe, Emmanuelle Seigner şi Mads Mikkelsen în distribuţie; „Acusada”, de Gonzalo Tobal, cu Leonardo Sbaraglia în rol principal; „Killing”, de Shinya Tsukamoto.

În secţiunea Orizzonti au fost alese 13 scurtmetraje, unul în afara competiţiei, şi 19 lungmetraje. Între acestea, filme din Franţa, Rusia, Iran, Turcia şi Israel.

Cu o zi înainte de încheierea festivalului, Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI) a premiat pelicula „Sunset/ Napszállta” a lui László Nemes şi a acordat trofeul pentru cel mai bun film din competiţia Orizzonti şi secţiunile paralele ale festivalului - „Still Recording/ Lissa Ammetsajjel”, de Saeed Al Batal şi Ghiath Ayoub.

Festivalul de Film de la Veneţia este rampa de lansare pentru sezonul premiilor cinematografice americane, recompensând la cele mai multe ediţii ale sale lungmetraje care au câştigat apoi trofee Oscar.

Anul trecut, lungmetrajul „Shape of Water” al lui Guillermo del Toro a fost recompensat cu Leul de Aur, iar filmul a fost şi marele câştigător al galei Oscar din luna martie 2018.

Lista completă a câştigătorilor:

Veneţia 75

Leul de Aur pentru cel mai bun film - „Roma”, de Alfonso Cuarón
Leul de Argint - Marele premiu al juriului - „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor - Jacques Audiard, pentru „The Sisters Brothers”
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor - Willem Dafoe, pentru „At Eternity’s Gate”, de Julien Schnabel
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă - Olivia Colman, pentru „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos
Cel mai bun scenariu - Joel şi Ethan Coen, pentru „The Ballad of Buster Scruggs”
Premiul special al juriului - „The Nightingale” (Australia), de Jennifer Kent
Premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/ actriţă - Baykali Ganambarr, pentru „The Nightingale”, de Jennifer Kent

Competiţia Orizzonti

Cel mai bun film - „Kraben Rahu” (Thailanda, Franţa), de Phuttiphong Aroonpheng
Cel mai bun regizor - Emir Baigazin, pentru „The River/ Ozen”
Premiul special al juriului Orizzonti - „Anons”, de Mahmut Fazil Koşkun
Cel mai bun actor - Kais Nashif, pentru „Tel Aviv on Fire”, de Sameh Zoabi
Cea mai bună actriţă - Natalya Kudryashova, pentru „The Man Who Surprised Everyone”, de Natasha Merkulova şi Aleksey Chupov
Cel mai bun scenariu - Pema Tseden, pentru „Jinpa”
Cel mai bun film de scurt metraj - „Kado”, de Aditya Ahmad
Premiul „Luigi De Laurentiis” pentru film de debut (100.000 de dolari) - „The Day I lost my Shadow” (Siria), de Soudade Kaadan

Venice Classics

Best restored film: „La Notte di San Lorenzo”, de Paolo şi Vittorio Taviani
Best Documentary on Cinema: „The Great Buster: A celebration”, de Peter Bogdanovich

Virtual Reality

Best Film: „Spheres”, de Eliza McNitt
Best VR Story: „L’Île des Morts”, de Benjamin Nuel
Best VR Experience: „Buddy VR”, de Chuck Chae.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite