Tom Cruise joacă un tip care face P.R. Pe scurt, le oferă oamenilor minciuni care să îi convingă de lucruri pe care vor să le creadă. Compania a dat faliment, aşa că a început să facă acelaşi lucru pentru armată. Acest creator de eroi va avea ocazia să îi vadă îndeaproape, o oportunitate pe care toţi credincioşii o aşteaptă cu pietate. Asta se numeşte astăzi propagandă. În alte vremuri, retorica nobilă şi retorica vulgară erau judecate în termeni de justiţie. Astăzi, însă, omul care vorbeşte în apărarea civilizaţiei este numit propagandist, datorită presupunerii absolute: totul este relativ. Ultimul adevăr este că nu există nici un adevăr.
 
Edge of Tomorrow intră în categoria retoricii vulgare. Este un film de vară a cărui ambiţie este să fie senzaţional, pentru a atrage audienţe cât mai mari, care au în comun numai atât, că vor să fie impresionaţi. Vă propun în cele ce urmează să nu dispreţuiţi filmul înainte să îi daţi o şansă să vă arate ambiţiile sale. Am să încerc să vă arăt de ce acest film este un efort nobil şi cum funcţionează.
 
Retorica filmului de acţiune aduce la vedere problema esenţială a civilizaţiei ca problemă a unui erou. Diferenţa fundamentală, din punctul de vedere al politicii, este diferenţa dintre sclav şi omul liber. Omul liber este omul adevărat--în politică, este numit cetăţean. Diferenţa aceasta revine ca diferenţa dintre omul civilizat şi barbar--amândoi trăiesc în asociaţii umane, în comunităţi, dar sunt comunităţi diferite. Omul civilizat este omul care a ajuns să vadă diferenţa dintre liberate şi sclavie.
 
Toate comunităţile merg la război, pentru că au opinii diferite despre cum trebuie trăită viaţa. Filmul de acţiune este întotdeauna un film de război din acest motiv. Civilizaţia depinde de o teorie a dreptăţii care este testată în război, pentru că războiul aduce înapoi haosul de dinaintea ordinii civilizaţiei. În haos trăiesc numai barbari şi zei. Filmul de acţiune este ocazia de a testa opiniile noastre despre dreptate. Eroul acestui film este un om care vinde minciuni--acest om ar putea fi numi poet. De asemenea, acest om ne spune adevărul despre perspectiva noastră: Noi suntem acest om, întrucât filmul distinge oamenii de pace de oamenii de război şi este evident adresat oamenilor de pace--nouă, tuturor. Filmul vrea să ne înveţe despre război.
 
Trebuie să învăţăm despre război din cauza crizei civilizaţiei noastre. Civilizaţia noastră este cea mai puternică din istoria lumii. De asemenea, trăim în prima epocă în care cei mai înţelepţi oameni au declarat moartea lui Dumnezeu şi organizarea politică pentru prima oară în istoria lumii este atee. Aceste două fapte au consecinţe cât se poate de serioase, pe care le ignorăm pentru că nu mai există războaie şi noi presupunem că nu se vor întoarce vreodată. Filmul ne aduce aminte de invazia Normandiei şi de bătălia de la Verdun, deci de cele două războaie mondiale, în care criza civilizaţiei noastre s-a arătat în haosul războiului.
 
Ce este caracteristic războaielor mondiale ale secolului 20 este că au fost lupte între marile puteri. Înainte de secolul 20, marile puteri erau ţările civilizate şi cucereau lumea barbară. După 1914, acest vis al progresului şi iluminismului a fost distrus şi înlocuit de nihilism şi relativism. Dintr-o dată, puterea nu a mai fost luată drept civilizaţie, progres sau dreptate. Haosul s-a întors ca relativism: Nimeni nu mai crede că felul nostru de viaţă este justificat raţional. Aceasta este perspectiva eroului nostru, care nu este deloc un erou.
 
Războiul ne aduce aminte de nevoia de a lupta, deci de limitele pe care urgenţa le pune lucrurilor pe care le considerăm importante. Raţiunea este limitată de circumstanţe în război. Omul este pus în faţa limitelor puterilor sale fără vreo iluzie creată de ştiinţă sau globalizare. De aici perspectiva eroului nostru, care ghiceşte majoritatea timpului, fără iluzia că poate ajunge să cunoască tot ce trebuie să cunoască pentru a învinge. Libertatea şi eroismul depind de înţelegerea slăbiciunii umane. Nobilitatea retoricii vulgare constă în acest paradox, că este necesar să ne aducem aminte de slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre pentru a fi capabili să ne întrebăm ce este perfecţiunea.
 
Cred că acum putem să discutăm modul în care povestea este spusă. Retorica filmului depinde de eterna repetare a unei zi--ziua invaziei. Astfel, diferenţa dintre planurile oamenilor şi haosul războiului este în continuu la vedere. Revenirea eternă este doctrina lui Nietsche, răspunsul materialist la doctrina idealistă a eternităţii. Dacă Dumneazu e mort, nu există decât lumea pe care o vedem. Pentru a trage consecinţele, Nietzsche spune, trebuie să ne întrebăm, dacă am trăi o eternitate de vieţi identice, ce am alege să facem? Scopul acestui experiment este distrugerea oricărei idei sau dorinţe care depinde de ceva dincolo de puterile umane.
 
Nietzsche, eroismul şi războiul ar trebui să se potrivească, dar nu e adevărat. Eroismul depinde de sacrificiu şi nobilitate. Asta cere un standard de judecată dincolo de puterile umane, ceva etern, pe scurt. La fel, legile--dacă depind strict de puteri umane, au şi toate slăbiciunile umane, deci nu pot fi legi, ci numai opinii sau stiluri de viaţă, cum se spune acum. Ceea ce îşi doreşte eroul nostru este să poată să creadă în eroismul căruia îi face reclamă--dar, ca orice om educat, este relativist şi materialist. Soluţia filmului este ciudată, pentru că îmbină erotismul cu camaraderia. Asta creează probleme. Dar în acelaşi timp, eroul nostru devine serios despre eroism--asta înseamnă că ce îşi doreşte este să scape de doctrina reîntoarcerii eterne.
 
Sper că v-am convins că există în acest film un spectacol de idei cel puţin la fel de interesant ca spectacolul cinematic. Vă recomand să vedeţi filmul, este cel mai bun lucru la cinema acum. De asemenea, vă aştept comentariile.