„Din culisele cinematografiei“. Scandal de proporţii la Buftea: „Regizorul Colpi a zis că suntem un neam de ţigani“

Andrei Călăraşu

Regizorul Andrei Călăraşu le-a povestit anchetatorilor Securităţii mai multe întâmplări de culise din lumea filmului, realizând o incitantă analiză a tinerei cinematografii socialiste. Printre cei amintiţi de Călăraşu se numără şi Dinu Negreanu, care a filmat „Viaţa învinge“ la Praga, unde actorii s-ar fi ţinut mai mult de chefuri, având în vedere faptul să scenariul a trebuit rescris.

Urmărit de Securitate încă din 24 aprilie 1962, întrucât era acuzat că le pretindea colaboratorilor săi, actori, scenarişti sau compozitori, să-i plătească „comisioane“ de până la 50% din valoarea contractelor, dar şi că le solicita favoruri sexuale aspirantelor la un rol în filmele sale, regizorul Andrei Călăraşu a fost întemniţat pe 18 ianuarie 1963, iar în 11 iulie 1963 a avut loc o şedinţă publică de demascare a regizorului, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“. Pe lângă faptul că a recunoscut în faţa anchetatorilor săi că a încasat 49.000 de lei din contractele compozitorilor şi actorilor, între 1957 şi 1962, Andrei Călăraşu a făcut ample dezvăluiri şi despre colegii săi, realizând o amplă analiză a tinerei cinematografii socialiste româneşti. Evident, nu lipsesc referirile la Dinu Negreanu, răsfăţatul acelei perioade, emigrat ulterior în Statele Unite ale Americii, căruia folclorul îi reţine o izbucnire memorabilă: „Tovarăşi! Dacă e nevoie, vom filma la lumina lumânărilor!“.

„S-au ţinut de chefuri şi ce s-a filmat n-a fost bun“

„Eu am venit în cinematografie în anul 1952, transferat de la Teatrul Armatei. Am lucrat ca regizor secund la filmele «Nepoţii gornistului» şi «Răsare soarele», cu regizorul principal Dinu Negreanu. Aici am aflat că regizorul Dinu Negreanu a făcut şi filmul «Viaţa învinge», după un scenariu de Aurel Baranga. Acest film s-a spus că nu se poate filma la noi, deşi pe vremea burgheziei în platoul de la Kirov s-a filmat filmul artistic «O noapte furtunoasă». Dar probabil că era mai comod să se stea la Praga un an de zile. Aici s-a plecat cu o întreagă echipă de actori. Au stat la hotel, au făcut orgii, s-au ţinut de chefuri şi la un moment dat ce s-a filmat n-a fost bun, se spune din cauza scenariului. S-au oprit filmările, regizorul Dinu Negreanu a plecat la Bucureşti să lucreze cu scriiorul, iar toată echipa a rămas la Praga. În acest timp, la Praga, actorii cu actriţele mergeau pe la restaurante, baruri sau făceau chefuri pe la hotel. S-au întors apoi cu scenariul refăcut, când cred eu că era mai uşor dacă se venea şi se scria la Praga, şi au început din nou să filmeze. Când s-au întors la Bucureşti, cu toţii au venit cu saci de lucruri pe care le-au cumpărat acolo şi le-au vândut la preţ de speculă la Bucureşti. Din aceste cazuri, cunosc concret Bubi care se spune că a adus pietre de brichete şi Mircea Block, pietre de brichete şi altele. La acest film s-au cheltuit sume de bani fără nicio justificare, în valoare de aproape s-au dacă n-a depăşit un milion de lei“, scria Andrei Călăraşu într-o declaraţie de 37 de pagini, semnată la 27 ianuarie 1963. Pelicula amintită, „Viaţa învinge“, a avut premiera la 6 iunie 1951, a consemnat debutul lui Dinu Negreanu în regia de film şi a vândut 1.373.382 de bilete în cinematografe.

Filmările exterioare începute în iunie 1950, la Bucureşti şi Reşiţa, au fost continuate, în studiourile „Barandov“ din Praga, până în martie 1951. De remarcat că la redactarea scenariului regizoral a participat, la solicitarea conducerii de atunci a cinematografiei, şi consilierul sovietic Vasili Pronin. Distribuţia a inclus nume mari precum George Vraca (Profesorul Dan Olteanu), Irina Răchiţeanu (Anca Olteanu), Valentin Valentineanu (Valeriu Moga), Grigore Vasiliu-Birlic (Mişu) sau Jules Cazaban (Jack Paleologu). „La «Nepoţii gornistului», unde eram regizor secund, lucrurile au stat astfel: S-a filmat de exemplu la Predeal, la «Trei brazi», secvenţa cu războiul din 1916. Aici, regizorul Dinu Negreanu a dat dispoziţie să se facă tranşee de circa 100 de metri lungime şi adâncime de 1 metru - 1 metru şi jumătate. S-a filmat aici circa o lună de zile. Tot ce s-a filmat a fost găsit ca necorespunzător din punct de vedere artistic şi ideologic, s-au cheltuit foarte mulţi bani, iar toată această secvenţă am filmat-o eu pe platoul de la Floreasca, unde este astăzi televiziunea, în câteva zile. Am filmat-o eu pentru că la un moment dat s-a constatat de către conducerea studioului şi preşedintele cinematografiei, Nicolae Belu, că trebuie să lucrăm pe două echipe, pentru că nu se mai terminau aceste două filme, «Nepoţii gornistului» şi «Răsare soarele». La aceste filme s-a lucrat doi ani şi ceva, când în mod normal trebuia să se termine într-un an amândouă. Dar totul se filma la cea mai mare relaxare. Când s-au terminat filmele, s-a constatat că eu puteam să fac de acum film singur, ca regizor principal. Pentru munca depusă la aceste două filme am fost decorat cu «Medalia Muncii». Ştiu că la aceste filme Corina Constantinescu, care era interpreta principală feminină, a trăit cu regizorul Dinu Negreanu“, şi-a continuat confesiunea Andrei Călăraşu.

„La film se «arde gazul» cel mai mult“

O parte din relatările regizorului au făcut referire şi la Jean Georgescu, cel care realizase primul său film în 1924. Pe lângă „O noapte furtunoasă“, peliculă turnată în condiţii extrem de grele, în timpul războiului, Georgescu avea în palmares şi alte patru pelicule realizate în Franţa, ţară în care a trăit între 1929 şi 1939. „Tot în timpul acesta s-a făcut filmul «În sat la noi», în regia lui Jean Georgescu. În acest film juca şi actorul Constantin Ramadan. Eu eram coleg cu actorul Constatin Ramadan la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde eram asistentul lui, şi la Teatrul Armatei, unde eram colegi. Eram curios cum merg lucrurile la film spre deosebire de teatru, îmi spunea că aici se «arde gazul» cel mai mult. Şi întrebam concret cum şi el îmi zicea următoarele: la un moment dat a venit şi regizorul Victor Iliu să facă regia împreună cu Jean Georgescu pentru a-l ajuta din punct de vedere ideologic la film. Eram foarte curios cum e colaborarea şi el îmi spunea că Victor Iliu toată ziua ascute beţişoare sau joacă şah. Iar Jean Georgescu nu ştia prea bine cum e cu munca cu actorul şi explica empiric. Pentru o scenă care avea în film o durată de 20 de secunde se pierdeau cam cinci-şase zile. Toată echipa se complăcea într-o comoditate dusă la maximum“, nota Andrei Călăraşu în declaraţia sa.

Cum a încercat Eugen Barbu să „fure“ scenariul „N-aţi găsit un copil?“

Andrei Călăraşu le-a povestit anchetatorilor, cu lux de amănunte, şi ce se întâmpla în redacţia de scenarii a Studioului Cinematografic Bucureşti. 

„Când a venit Ioan Grigorescu la redacţia de scenarii redactor-şef, l-a chemat pe Eugen Barbu, cu care lucrase împreună la ziarul «Contemporanul», să scrie ceva pentru redacţia de scenarii. Eugen Barbu, care mai scrisese un proiect după romanul lui, «Şoseaua Nordului», a încasat banii şi s-a mulţumit cu ei, neducând până la capăt proiectul (n.r: filmul s-a numit «Procesul alb» şi a fost realizat până la urmă de Iulian Mihu, având premiera la 14 februarie 1966), a spus că nu mai lucrează cu studioul, că sunt nişte neserioşi. M-am dus eu la el acasă şi i-am zis că «Nu-i păcat ca un scriitor ca tine să se mulţumească cu nişte articolaşe despre sport în «Contemporanul» sau cu cronica-reflector din «Magazinul»?». El mi-a spus să găsesc o idee şi să viu la el cu ea, pentru că nu are vreo idee de film în cap. M-am dus acasă şi i-am dat un telefon lui Harry Negrin, un scriitor mai mic prieten cu mine, şi l-am întrebat dacă nu are vreo idee de film. Stând de vorbă cu el, a găsit una care mi s-a părut interesantă pentru film (grija pentru copii în R.P.R.) L-am luat cu mine şi ne-am dus la Eugen Barbu acasă. Aici i-am povestit ideea care i-a plăcut foarte mult, am găsit şi titlu, «N-aţi găsit un copil?» şi ne-am înţeles să punem subiectul pe câteva pagini şi să-l iscălească numai Eugen Barbu, pentru că este un scriitor mai cunoscut decât Harry Negrin, şi să mergem cu el la redacţia de scenarii. A doua zi, cu subiectul bătut la maşină ne-am prezentat la biroul directorului Paul Cornea, unde erau şi Ioan Grigorescu, redactor-’şef, adjunctul lui de atunci, Petre Sălcudeanu, şi am citit ideea. Le-a plăcut foarte mult şi i-a făcut imediat un contract lui Eugen Barbu, dându-i şi un avans de 3.000 lei, pe care acesta i-a încasat după câteva zile. Ne-am întâlnit a doua zi toţi trei şi ne-am înţeles să plecăm imediat la casa de creaţie de la Pelişor - Sinaia, ca să-l scriem. Eugen Barbu a motivat că el nu poate pleca , că are treabă în Bucureşti, să plec numai eu cu Harry Negrin să-l scriu şi el se va uita peste el la dialoguri. A doua zi am plecat cu Harry Negrin la casa de creaţie, în vreo 12 zile am terminat scenariul şi am venit la Bucureşti, cu el bătut şi la maşină. Ne-am dus acasă la Eugen Barbu şi el a spus să-l lăsăm la el să se uite prin el. Văzând că trec aproape două săptămâni, l-am întrebat ce e aude şi mi-a spus că l-a înaintat redacţiei de scenarii, lui Ioan Grigorescu. El însă nu a făcut nimic în plus la scenariu. Am fost chemaţi la redacţie, scenariul a plăcut. Eu am spus atunci direcţiei că Harry Negrin l-a scris, nu Eugen Barbu. Trebuie să spun că atunci când eu i-am spus lui Barbu să-i dea şi lui Hary Negrin 1.500 din cei 3.000 lei, a pretextat că atunci nu are, dar că la primirea banilor îi va da. Nu i-a dat nici până în ziua de astăzi. Ioan Grigorescu a propus atunci să-i dea lui Harry Negrin 10.000 lei pentru idee şi să renunţe el la scenariu. Negrin nu a fost de acord, aşa că scenariul a rămas aruncat la coş“, a mai notat Andrei Călăraşu.

„Regizorul Colpi a zis că suntem un neam de ţigani“

Una dintre primele coproducţii realizate la Buftea a fost „Codin“, ecranizare a operei omonime a lui Panait Istrati, film turnat în decursul anului 1962 de Henri Colpi, regizor care tocmai fusese recompensat cu prestigiosul trofeu „Palme d'Or“ în 1961, pentru „Une aussi longue absence“ („Absenţă îndelungată“). Andrei Călăraşu a povestit, în declaraţia sa din 27 ianuarie 1963, şi o întâmplare care l-a avut ca protagonist pe francez. „Când eram anul acesta de revelion la castelul Pelişor, la Sinaia, eu am plecat cu soţia, la orele 7.00, să ne culcăm. Când am revenit la masă, adică pe la orele 13.00, am auzit de la Matei Aslan caricaturistul, care era tot timpul în compania lui Titus Popovici, că regizorul francez şi care a venit şi el la Pelişor să facă revelionul, a avut o discuţie cu Titus Popovici, în prezenţa lui Dan Deşliu, în care regizorul francez Colpi, care face la noi filmul «Codin», a spus că suntem un neam de ţigani şi de nepricepuţi. La care Titus Popovici a vrut să sară la bătaie şi Dan Deşliu a aplanat conflictul. De aceste cuvinte spuse de Colpi erau foarte şocaţi şi Demostene Botez, Ely Roman şi alţii cărora li s-a spus. Eu i-am spus directorului Paul Cornea de cele spuse de Colpi, la care Cornea a rămas foarte mirat. Sigur că acest schimb de cuvinte acesta le-a spus cu şpriţul în cap, dar se pare că la beţie omul spune adevărul“, a scris Andrei Călăraşu.

Dacă ar vedea muncitorii care ne-au dat bani să facem acest studio ce facem noi, cred că ne-ar strânge de gât! Filme nu facem sau facem câteva, ne felicităm că am făcut planul, toată lumea ia primă şi e foarte mulţumită Andrei Călăraşu regizor (C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 138681, vol. 4, f. 124) De obicei miercuri şi vineri se vizionează filme. La filmele sovietice participarea este foarte mică, în schimb la filmele americane sau franţuzeşti, unde se văd femei goale, numere de striptis, afluenţa este foarte mare Andrei Călăraşu regizor (C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 138681, vol. 4, f. 129)